Ce a căutat dihorul în acceleratorul de particule?
Articol editat de cristina.rusu, 17 mai 2019, 06:00 / actualizat: 17 mai 2019, 14:02
Acceleratoarele de particule sunt printre cele mai avansate instrumente folosite în cercetarea ştiinţifică. Acestea sunt atât de bine izolate de influenţele exterioare, încât nici măcar un fir de praf nu poate pătrunde în interiorul lor.
Odată însă s-a întâmplat ca un dihor să intre într-un accelerator de particule, făcând un mare serviciu fizicienilor.
În 1971, o echipă de oameni de ştiinţă din Batavia a început să testeze un accelerator nou de particule, mult mai performant decât instrumentele folosite înainte de această dată. Miza era destul de ridicată: conducătorul echipei a promis Congresului Statelor Unite să pună în funcţiune tehnologia – care costase 250 de milioane de dolari – în 5 ani, dintre care 4 trecuseră deja. În curând s-au izbit însă de o problemă: electromagneţii indispensabili pentru funcţionarea aparatului se stricau în permanenţă. S-au gândit aşadar să rezolve o problemă de înaltă tehnologie printr-o soluţie de joasă tehnologie!
Acceleratoarele pun în mişcare particulele, cu ajutorul unor sarcini electrice. Acestea se ciocnesc cu alte particule, aducând fizicienilor informaţii esenţiale despre elementele constitutive ale universului. Acceleratoarele sunt construcţii circulare foarte mari, cu un traseu ce poate ajunge chiar şi la câţiva km. Magneţii utilizaţi în Batavia aveau o lungime de 6 m şi o greutate de 13 tone. S-au stricat mai întâi doi dintre aceştia, dar în câteva luni de funcţionare numărul defecţiunilor s-a ridicat la 350.
În 30 iunie 1971, oamenii de ştiinţă au izbutit să expedieze o serie de particule prin traseul lung de 4 mile. Când au încercat însă să le crească viteza, magneţii s-au stricat din nou. Până la urmă au găsit şi motivul: în tuburile vidate ale acceleratorului a rămas un pic de argint. Argintul este un metal care, în foarte mică măsură, se poate magnetiza, ceea ce a făcut să se strecoare în orificiile magneţilor uriaşi şi să oprească particulele în drumul lor. Argintul trebuia aşadar îndepărtat: dar cum?
Un inginer pe nume Robert Sheldon a găsit soluţia. Conform ideii lui, un dihor echipat cu o soluţie de curăţare ar putea rezolva problema. Un dihor nu se teme de spaţiile înguste, nu va avea aşadar nicio problemă în ţevile acceleratorului!
Oamenii de ştiinţă au cumpărat cel mai mic dihor pentru suma de 35 de dolari, o femelă pe care au botezat-o Felicia. I-au pus o zgardă specială echipată cu o sfoară foarte lungă; şi un scutec, pentru că nici excrementele de dihor nu ar fi folosit instrumentului. Felicia ar fi trebuit să transporte sfoara în labirintul acceleratorului de particule, de la un capăt la altul. Apoi, cercetătorii plănuiau să agaţe de sfoară o cârpă îmbibată în soluţie de curăţare, pe care să o tragă înapoi prin ţevi şi astfel să le cureţe. Felicia însă a refuzat categoric să coopereze. S-a speriat poate de tunelul întunecat, lung de 4 mile.
Oamenii de ştiinţă au încercat să o obişnuiască cu călătoriile lungi, antrenând-o într-o secţiune a acceleratorului aflată în construcţie. Între timp, echipa a îndrăgit-o pe Felicia: era tratată cu toate bunătăţile pe care oamenii le aduceau la serviciu, iar câte un om de ştiinţă o şi lua acasă uneori. Între timp, un alt inginer a creat un dihor magnetic cu care au fost curăţate ţevile, antrenamentul Feliciei s-a dovedit aşadar în zadar. Animalul a ieşit la pensie, petrecându-şi anii de viaţă la o fermă, dar povestea lui face parte acum din istoria acceleratoarelor de particule.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
