Pisici la ceai şi veveriţe boxând: arta bizară a epocii victoriene
Pisici la ceai, arici pe patine sau viezuri într-o conversaţie intimă; am crede că sunt episoade dintr-un serial de animaţie. În secolul 19 acestea erau scene care se puteau întâlni în realitate. Sau, mă rog: într-o realitate conservată şi regizată. Fascinaţia simultană pentru ştiinţă şi pentru viaţa de după moarte a produs această formă bizară de artă: animalele erau împăiate, îmbrăcate în haine omeneşti şi aranjate în aşa fel încât să reprezinte scene din viaţa de zi cu zi.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 mai 2021, 18:00
În epoca iluminismului, a crescut mult interesul pentru zoologie. Acesta a fost cadrul în care au apărut primii experţi în împăierea animalelor, care conservau în primul rând păsări, pentru ca acestea să fie mai lesne de studiat. Metodele s-au perfecţionat la rândul lor, înfăţişarea animalelor fiind păstrată într-o manieră tot mai apropiată de cea pe care o avuseseră în viaţă. În acest sens, reuşite deosebite a adus munca ornitologului John Hancock, considerat părintele taxidermiei moderne. Acesta se folosea de argilă şi ghips pentru a obţine rezultate care erau adevărate opere de artă. La expoziţia universală de la Londra din 1851 şi-a prezentat păsările, care au fost mult apreciate de oameni de ştiinţă şi publicul larg deopotrivă.
John Hancock/Foto: Wikipedia
Taxidermia a devenit iute populară, chiar şi regina Victoria avea o colecţie de animale împăiate. Oamenii îşi păstrau astfel după moarte animalele favorite: un lucru care astăzi pare bizar, dar trebuie să luăm în considerare că pe atunci moartea în sine era privită cu alţi ochi. Ca un exemplu: tot pe atunci a apărut ideea de a trata corpurile celor decedaţi prin galvanizare şi de a le păstra ca pe nişte statui (nepusă în practică!), dar erau frecvente şi ornamentele complicate, din părul celor decedaţi. În acest context, ideea de a păstra căţelul sau pisica mult iubită prin taxidermie nu era ieşită din comun.
La aceeaşi expoziţie din 1851 a participat taxidermistul german Hermann Ploucquet, care şi-a prezentat colecţia de animale antropomorfizate. Printre lucrările sale amintim pisicile care îi dau serenadă unui purcel, aricii pe patine sau – cea mai populară creaţie a sa – o ilustraţie a epopeii Vulpea Reineke de Goethe, care cuprindea, pe lângă amintita vulpe, un cocoş, un iepure şi o pisică. Ploucquet a creat un amalgam atât de apreciat între ştiinţă şi interesul pentru moarte încât, în urma succeselor, şi-a putut deschide propriul muzeu.
E posibil ca munca taxidermistului german să-l fi inspirat pe Walter Potter, poate cel mai cunoscut reprezentant al domeniului. Munca acestuia nu mai căuta acurateţea ştiinţifică, ci încântarea publicului, amintind şi mai mult de ilustraţiile dintr-o carte de poveşti. Pornind de la o poezioară pentru copii, a lucrat timp de 7 ani până când a finalizat tabloul taxidermic Moartea şi îngroparea cocoşului Robin, care cuprindea 98 de specii diferite de păsări. A trecut mai apoi la animale mutante, prezentând publicului miei cu 2 capete sau pisici cu mai multe cozi. Walter Potter a încetat din viaţă în 1918. Colecţia lui şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul, fiind divizată în final în 2003. Unele creaţii ale lui s-au vândut atunci pentru zeci de mii de dolari, ceea ce arată că niciun fel de artă nu poate fi atât de bizară încât să nu-şi găsească publicul.
Sursă: Telex.hu
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
