Ascultă Radio România Cluj Live

Balcanicii – turiştii noştri veseli

Puţinii români care îşi fac acum vacanţele în Thassos au toate caracteristicile turistului balcanic mediu: bani puţini, multe provizii încărcate în portbagaje, multă voie bună şi un fel de recunoştinţă pentru norocul sau viaţa care le-a permis şi anul acesta, în ciuda greutăţilor, să se afle câteva zile la malul mării. Copiii lor fac ture prin apă entuziasmaţi, se joacă cu găletuşele, mănâncă ascultători chipsurile pe care părinţii le scot, deloc discret, din genţile uriaşe de plajă la toate beach barurile din insulă.

Balcanicii – turiştii noştri veseli
Foto: Foto: David Mark/Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 24 iulie 2020, 06:00 / actualizat: 24 iulie 2020, 7:50

Grecia este „Florida Balcanilor”, chiar dacă anul acesta turiştii noştri balcanici sunt uşor de numărat. Anul trecut am avut peste 1.400.000 de turişti bulgari și tot atâţia turiști români, în principal în Grecia de Nord, dar și în Corfu și Evia. Anul acesta poate că vin 50%, pe timpul verii și al toamnei, dacă totul merge bine. Românii sunt majoritatea dintre puținii turiști aflaţi în Thassos în această perioadă a anului – oricum este insula lor preferată, vin în fiecare an. În Samothraki, 50% dintre turiști sunt, în mod obişnuit, români. Sârbii iubesc, de asemenea, Halkidiki, dar încă nu au venit, nu pentru că granițele sunt când deschise, când închise, ci pentru că se simt, cum spunem şi noi, „amorțiţi”, din cauza pandemiei.

Puţinii români care îşi fac acum vacanţele în Thassos au toate caracteristicile turistului balcanic mediu: bani puţini, multe provizii încărcate în portbagaje, multă voie bună şi un fel de recunoştinţă pentru norocul sau viaţa care le-a permis şi anul acesta, în ciuda greutăţilor, să se afle câteva zile la malul mării. Copiii lor fac ture prin apă entuziasmaţi, se joacă cu găletuşele, mănâncă ascultători chipsurile pe care părinţii le scot, deloc discret, din genţile uriaşe de plajă la toate beach barurile din insulă.

La beach baruri, părinţii comandă doar cafele şi bere – mâncarea o aduc de obicei cu ei, dacă vin pentru o vacanţă scurtă de trei zile sau o cumpără de la supermarket. Preţurile, chiar şi la supermarket li se par astronomice pentru că alimentele de bază sunt mult mai ieftine în Bulgaria, România şi Serbia.

Turiştii estivali balcanici, cu puţine excepţii, nu dispun de lejeritate economică. Adesea vin în rulote sau dubiţe în care dorm şi gătesc sau nu gătesc, mănâncă ce apucă – scopul lor este marea, plaja, toate celelalte nu contează.

Îţi poţi da seama pe plajă care copii sunt din Balcani: copiii români ţopăie pe nisip şi strălucesc de bucurie, nu le vine să creadă, strigă şi râd inundaţi de entuziasm. Acest comportament cu greu îl poţi vedea la copiii francezi, germani sau suedezi care sunt blazaţi, reţinuţi, oricum anul asta nu-i poţi vedea nici pe ei, şi nici comportamentul lor, având în vedere că nu au venit în vacanţă, cel puţin nu încă.

O altă caracteristică a turiştilor balcanici, în afară de bucuria şi mâncarea pe care o cară cu ei, este că nu abandonează nimic pe plajă. Nu uită prosoape, măşti, ochelari, creme de protecţie solară, brățări, papuci, nici părinţii şi nici copiii lor. Strâng totul în genţi fistichii şi în nenumărate pungi de plastic, scrutează nisipul punct cu punct şi nu lasă în urma lor nici măcar un flecuşteţ. În afară de sticlele goale, cutiile de bere şi pungile de chipsuri pe care le lasă lângă umbrele, alături de alte gunoaie de plastic, de provenienţă nedefinită. Adică, de provenienţă balcanică, dar fără o explicaţie în ceea ce priveşte utilizarea lor – ce au mâncat cu linguriţe de plastic în farfurii de plastic, tort de nuntă? Şi unde este cutia în care au fost transportate? (O descoperi apoi, sub şezlongul tău…).

Turiştii balcanici, aproape toţi, fumează şi îşi sting ţigările în nisip, peste tot, nici măcar într-un singur loc, pentru a le strânge apoi puştiul de la beach bar. Au împreună cu ei genţi frigorifice cu bere şi după ce le dau pe gât, aruncă în acelaşi nisip pungile pentru cuburi de gheaţă şi cutiile de bere, iarăşi pentru a se ocupa puştiul asudat de la beach bar, care îşi începe tura pe la opt seara înjurând. Petrec însă aşa de grozav, iradiază atât de multă fericire că nu le poartă nimeni pică. Cel puţin nu aici în Thassos şi, din câte aud, nici în Samothraki.

Din când în când ies să mănânce la un fast-food local, mai ales dacă li s-a terminat berea sau li s-a stricat geanta frigorifică sau la o tavernă locală la care cel puţin un chelner vorbeşte româneşte, bulgăreşte, ruseşte sau sârbeşte – sau toate laolaltă. Pentru că vin în fiecare an şi merg în aceleaşi locuri, au cunoştinţe la hoteluri, la vilele cu camere de închiriat, în locurile de luat masa. Faptul că emană atâta bucurie numai şi numai pentru că se află aici, în „Florida Balcanilor”, îi face populari, în ciuda indiferenţei lor pentru curăţenia plajei…

Pare generalizatoare această descriere şi, desigur, există turişti balcanici bogaţi, care vin cu maşini scumpe (de obicei cu plăcuţe de stat sau diplomatice). Aceştia merg chiar la hoteluri bune şi mănâncă în fiecare seară la restaurant. Însă chiar şi cei mai opulenţi nu pot rezista stereotipurilor: pe plaja organizată, în faţa beach bar-ului, păpuşa, o doamnă veselă în costum de baie Moschino, cu pălărie Gucci şi ochelari Prada, va arunca fără grijă ţigara în val, îşi va deschide geanta Versace, cu paiete şi mânere aurite, şi va scoate din ea un pachet gigantic de cartofiori cu oţet care îşi vor răspândi mirosul înţepător până pe plaja de alături.

Esenţa (însă) este că suntem bucuroşi că a venit, chiar şi cu cartofiorii ei în braţe, şi că este atâta, atâta de veselă….

 

RADOR

Foto: David Mark/Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 12:00

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian

Consumul regulat de ceai şi cafea la temperaturi foarte ridicate creşte riscul de cancer esofagian, indică un studiu britanic realizat pe aproape...

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 00:00

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie

Îmbrăcat ca o femeie, purtând o perucă neagră, puțin machiat și sandale albe. În brațe, un copil de nici doi ani, pentru a evita să...

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 15:00

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness

Pilotul bulgar Nikolai Kalaidjiev a stabilit un nou record mondial recunoscut de Guinness, după ce a efectuat 1.021 de decolări şi aterizări pe...

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 12:00

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior

Dermatologii avertizează că arsurile solare severe, în special cele suferite între vârsta de 15 şi 20 de ani, pot creşte semnificativ riscul...

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 00:00

S-a deschis primul magazin al untului

La câteva minute de Turnul Eiffel s-a deschis un magazin dedicat în întregime untului artizanal, unde vizitatorii pot descoperi aproximativ 30 de...

S-a deschis primul magazin al untului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 18:00

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural

Italia a inclus alţi 82 de copaci pe lista celor aflați sub protecția statului. Printre aceștia se numără un tisa milenar cunoscut sub numele...

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 12:00

O nouă speranță pentru sănătatea creierului

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au dezvoltat un spray nazal care ar putea încetini îmbătrânirea creierului.   Timp de...

O nouă speranță pentru sănătatea creierului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Şase fobii neobişnuite pe care ştiinţa încearcă să le explice

O fobie nu înseamnă doar o teamă puternică, ci o stare intensă şi persistentă de anxietate provocată de un obiect sau o situaţie care...

Şase fobii neobişnuite pe care ştiinţa încearcă să le explice