O zi de vacanță la Stana

Am lăsat asfaltul Clujului și am plecat în căutarea unor zone pitorești din Ardeal pe care să le putem vizita într-o singură zi. Ne-am propus să descoperim cetăți uitate, locuri pitorești, trasee ascunse despre care să spunem că a meritat să ieșim din casă.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 iunie 2026, 00:00

Întreb și eu, ca Moromete:

          -Unde mergem noi, domnule?

          -Am pornit de la Cluj, spre Huedin. Da’ nu ajungem la Huedin. La intrare în Șaula facem dreapta, pe un drum județean. Zece kilometri și am ajuns la destinație.

Am plecat, împreună cu colegul Stelian Bogdan, spre Stana, destinație care, în perioada interbelică, era un adevărat sat de vacanță al elitei clujene. Inclusiv Onisifor Ghibu avea aici o căsuța, la care îi plăcea să se retragă, mai ales pe timpul verii.

Onisifor Ghibu și soția Veturia în fața porții, la Stana

Când ne-am planificat excursia de o zi la Stana, aveam în minte Cetatea Corbului, casă proiectată de arhitectul Kós Károly, în care intelectualul maghiar a și trăit până în anii ’70, aproape de moartea lui.

Mai aveam pregătită o mică surpriză și apoi voiam să trecem pe la Cetatea Almașului, aflată la doar câțiva kilometri mai la Nord.

-Bună ziua!

          -Bună ziua!

 -Asta e Cetatea corbului?

          -Da, da! Asta este! Cetatea Corbului sau Varjúvár, în ungurește.

 -Sunteți din zonă?

          -Da, sunt din zonă! Stau chiar în apropiere.

 -Se poate vizita? Putem intra?

          -Înăuntru nu se poate, că e proprietate particulară, dar se pot face poze din exterior, de dincoace de gard.

 -Îi cunoașteți pe proprietari? Ați avut ocazia să va întâlniți cu ei?

          -Da, sigur! Eu am copilărit împreună cu strănepoții lui Kós Károly și am petrecut aici verile, împreună. Vacanțele.

-Vin mulți turiști să vadă căsuța?

          -Vin destul de mulți, mai ales la sfârșit de săptămână. Vin în general cei care sunt interesați de arhitectură, de viața lui Kós Károly.

-Știți, cumva, de ce-i spune “cetate”? E, totuși, o casă. De ce și-a numit-o “Cetatea corbului”?

          -Există o legendă: familia spunea că, într-adevăr, a Kós Károly avut o cioara care stătea aici la un moment dat, era îmblânzită. Și în blazonul pe care l-a desenat chiar el există o cioară pe un scut.

Cetatea corbului

Kós Károly nu a fost doar un arhitect celebru al primei jumătăți a secolului XX. El este și unul dintre inițiatorii curentului transilvanist, despre care istoricul Attila Varga amintește că a apărut imediat după Tratatul de la Trianon:

Transilvanismul vizează acceptarea realitățîi post-Trianon. În vreme ce mulți conaționali ai lui Kós Károly pedalau pe ideea nostalgiei față de fostul Imperiu austro-ungar, Kós Károly a accentuat faptul că maghiarii din Transilvania trebuie să se adapteze la noua realitate politică de după Primul război mondial și trebuie să-și asigure participare civică.
Din punctul de vedere al lui Kós Károly, Transilvania este o veritabilă civilizație în care trăiesc români, maghiari, germani. În consecință, identitatea provinciei nu trebuie să se raporteze la identitatea națională, română sau maghiară, ci la multiculturalism.
 

Cetatea corbului

Din satul Stana până la Cetatea Corbului – sau a ciorii, cum ar suna traducerea exactă din ungurește – sunt cam doi kilometri și jumătate, care pot fi parcurși cu mașina, pe un drum de piatră.

drumul spre Cetatea Corbului

Vă recomandăm totuși să abandonați pentru câteva ore automobilul în sat pentru o mică drumeție, ca să puteți admira dealurile Stanei, care au atras, de-a lungul timpului, atâția oameni însemnați.

Imediat după ce ați trecut calea ferată vă apare Cetatea Corbului. Și, în apropiere, o să mai găsiți ceva:

-Și-acum, dacă tot am ajuns la Stana, surprizaaa! Sărut mâna!

          -Bună ziua!

-Cu ce ne așteptați?      

          -Cu cai, pe care să-i încălecați la noi, indiferent dacă sunteți pregătiți sau e pentru prima oară. De obicei mergem cu pași mici. Dacă veniți prima dată, mergem la inițiere în călărie. Pasul următor, după ce reușim să conducem caii, e trapul. Și-abia pe urmă e galopul. Nu dacă veniți prima dată să aveți impresia că vom merge la galop.

          Noi ne cunoaștem comportamentul cailor. Celor care au o frică foarte mare le vom da un cal cu care să nu aibă probleme. Un cal blând.

călărie la Stana

-Și cam cât durează o ședință de călărie?

          -Între două ore și cincisprezece minute și două ore și jumătate, în funcție de oameni. Pentru că, atunci când incaleci prima dată, nu grăbim. Pornim pe traseu, dar caii se mai opresc, oamenii nu se descurcă de fiecare dată. Important e să avem răbdare cu ei.

călărie la Stana

Am lăsat-o pe doamna Mihaela să aibă grijă de cai, iar noi ne-am grăbit spre Cetatea Almașului, de data această o fortificație adevărată, unde ne-am dat întâlnire cu profesorul de istorie Cristian Filip, care e chiar din partea locului. De la el am aflat că povestea cetății începe în prima jumătate a secolului al XIII-lea:

Cetatea Almașului

Inițial, pe locul unde astăzi se mai păstrează donjonul cetații, a fost o mănăstire benedictină, atestată în jurul anului 1234, după care a trecut la alte ordine și, în contextul acesta, documentele pomenesc mănăstirea.

Construcția cetații de pe valea Almașului a început la mijlocul secolului al XIII-lea, după Marea invazie mongolă.

Profesorul Cristian Filip povestește că, la fel ca Cetatea Bologa, fortificația avea și rolul de vamă:

În 1249, moșia a fost donată de regele Bela al IV-lea al Ungariei judelui Curții Regale, Paul, care, practic, începe construcția cetății. La început a fost doar un donjon, după care s-au dezvoltat două părți: cetatea de sus și cetatea de jos, legate printr-o poartă.
Pentru că era un punct strategic foarte important, acolo se controlau trecerile pe valea Almașului. În această zonă, va fi stabilit și un punct vamal, pentru că vămile aduceau venituri.

De-a lungul timpului, Cetatea Almașului a trecut prin multe și a văzut multe personalități ale istoriei. Aici a poposit domnitorul Moldovei, Petru Rareș, care a și avut-o în administrare, dar a făcut cunoștință și cu generalul Basta, de la care nu au rămas amintiri prea plăcute:

Generalul Basta a asediat cetatea în anul 1602 și a promis apărătorilor că, dacă se predau, îi va lăsa liberi. Apărătorii, având încredere într-un general al Imperiului Habsburgic, au cedat cetatea, dar generalul nu s-a ținut de cuvânt și a măcelărit locuitorii.
Rolul cetății, ca punct de apărare al principatului Transilvaniei, încă se mai menține, deoarece, după transformarea Oradiei în pașalâc, această cetate se află la marginea principatului și atunci își păstrează poziția strategică.
În 1662, are loc ultimul asediu, din partea turcilor. Fortificația a fost cucerită, zidurile au fost dărâmate și n-au mai fost refăcute niciodată. Astăzi, din Cetatea Almașului se mai păstrează doar un donjon, cel în jurul căruia s-a construit cetatea.

Cetatea Almașului

Am lăsat turnul Cetății Almașului așa cum l-am găsit, în pădurea de arbuști care îl înconjoară, străjer până dincolo de dealurile de la Stana, de unde l-am și zărit pentru prima oară.

La întoarcere am venit pe la Zimbor, ieșind pe drumul care leagă Cluj-Napoca de Zalău.

Text/audio/foto: Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.