Prima pagină » Reportaje » „Tabăra copilăriei noastre”- locul în care activitățile de zi cu zi sunt transformate în exerciții pentru viață

„Tabăra copilăriei noastre”- locul în care activitățile de zi cu zi sunt transformate în exerciții pentru viață

Proiectul are ca scop promovarea incluziunii, participarea activă și respectul pentru diferențe.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 19 august 2026, 15:23

Asociația Centrul Educațional Raluca din Cluj-Napoca a organizat, în comuna Pădureni, în perioada 14–19 august, ”Tabăra Copilăriei Noastre”. Evenimentul a reunit copii, tineri și adulți cu sindrom Down din mai multe județe ale țării, alături de familii și voluntari. Participanții au luat parte la activități educative, sportive și recreative, menite să le dezvolte autonomia, încrederea în sine și abilitățile de socializare.

Proiectul are ca scop promovarea incluziunii, participarea activă și respectul pentru diferențe.

Ziua petrecută în „Tabăra copilăriei noastre” începe într-o bucătărie în care miroase a brânză, șuncă, cocos și banane, copiii se pregătesc pentru concursul gastronomic „Farfuria Fericită”.

Pe mese sunt ingredientele, iar în jurul lor se lucrează cu atenție la preparate și la decorațiuni. Copiii și tinerii învață să urmeze pași, să aibă răbdare, să lucreze împreună și să ducă la bun sfârșit o sarcină.

Adriana Avram, președinta Asociației Centrul Educațional Raluca și coordonatoarea taberei, lucrează alături de echipă:

„Anul acesta vom avea două preparate: preparatul sărat, care este lipie cu cașcaval și șuncă, și preparatul dulce, bomboane vegane”, explică ea.

În momentul discuției noastre , mâinile îi sunt ocupate cu pregătirea unor mici flori din morcov pentru decorarea platoului.

„Sunt decorațiunile pe care le-am gândit cu ei. Fiecare părinte a avut rugămintea să lucreze acasă pentru ca ei să își îmbunătățească deprinderea. Și, după cum vedeți, orice creație poate suferi modificări.”

În tabără sunt 25 de copii și tineri, iar 21 dintre ei participă la concursul gastronomic. Cei mai mici au între 4 și 13 ani, în timp ce grupa adolescenților și adulților reunește participanți de peste 14 ani. Pentru Adriana Avram, vârsta este mai puțin importantă decât capacitatea fiecăruia de a învăța:

„Cei cu sindrom Down sunt oameni fără vârstă”, spune ea.

Ideea din spatele proiectului este mai profundă decât o vacanță de câteva zile:

„Dacă este să vorbesc despre ce-mi doresc eu de la persoanele cu nevoi speciale, nu doar de la copilul meu, ci de la fiecare copil cu nevoi speciale, vorbim de sindromul Down în speță, îmi doresc ca atunci când va rămâne singur să aibă un minim de cunoștințe pentru o viață normală.”

Pentru acest lucru este nevoie de exercițiu. Iar exercițiul poate fi făcut și prin joc, prin gătit, prin mișcare sau prin activități artistice:

„Pentru asta e nevoie de pregătire și cum altfel, dacă nu prin ceva distractiv?”

Asociația a ajuns la cea de-a 15-a aniversare. Adriana Avram vorbește despre anii de muncă fără să îi atribuie familiei sale meritul:

„Această asociație este lucrarea lui Dumnezeu, în primul rând. El ne-a sprijinit să pornim din nimic, fără cunoștințe tehnice, decât cu voință și dragoste de părinte, și să ajungem la 15-a aniversare.”

Spune că sprijinul soțului său a fost esențial și că, în locul unei vacanțe doar pentru familie, au ales să aducă bucuria unei tabere acestor copii.

La concursul „Farfuria Fericită”, gastronomia devine o mică școală a independenței.

Chef Sorin Berar este implicat de cinci ani în proiect și, alături de colegul și prietenul său Csaba Urodi, îi coordonează pe copii.

„Avem bucuria de a fi pentru al cincilea an împreună cu copiii cu sindrom Down”, spune acesta.

Rețetele sunt alese astfel încât să poată fi pregătite de participanți, dar să fie și atractive:

„Încercăm întotdeauna să alegem rețete care să fie ușor de făcut, dar să fie și gustoase, să aibă și cromatică, să atragă, pentru că știm că mâncăm întâi cu ochii și după aceea cu papilele gustative.
Anul acesta, copiii pregătesc un rulou din lipie cu cremă de brânză, șuncă, cașcaval, rucola și roșii cherry. La desert, pregătesc trufe din biscuiți, banană și cocos colorat, montate pe frigărui și așezate pe felii de pepene verde.”

Pentru chef Sorin Berar, însă, cea mai importantă schimbare nu se vede neapărat în farfurie:

„În cei cinci ani de zile de când suntem împreună alături de ei, am văzut ascensiunea și am văzut diferențele la copiii care participă la tabără, care fac lucruri deosebite.”

Printre participanți este și Vlad, un tânăr care vorbește cu naturalețe despre ceea ce urmează să pregătească:

„Una dintre mâncările mele preferate, o lipie foarte frumoasă de care n-am mai mâncat în viața mea.”

Spune că îi place să gătească, iar unul dintre motive este și fratele său, căruia îi place să îl vadă gătind.

Într-un alt colț al taberei, la grupa celor mai mici, munca continuă.

„Mai am un pic,… mai trebuie să tai roșiile.”

Pe mese apar platouri colorate. Sunt rezultatul muncii lor, dar și al exercițiului de a face lucrurile cu propriile mâini.

Maria Dinu vine la această tabără încă de la prima ediție. Este mama unui copil cu sindrom Down și vorbește despre experiență cu o bucurie care trece dincolo de oboseala adunată după ani de drumuri, terapii și activități:

„Ne bucurăm în primul rând că suntem împreună, că putem face activități minunate cu acești copii speciali. Eu vin de la prima ediție a acestei tabere și avem vechime și participări continue. Sper să țină mulți ani de acum încolo acest minunat eveniment.”

Pentru ea, evoluția concursului spune și povestea comunității.

„Dacă ne gândim că s-a început cu un singur preparat și am ajuns deja și la proba de desert, înseamnă că am evoluat frumos.”

Întrebată cât de greu este să fii părinte al unui copil cu sindrom Down, răspunde fără ezitare:

„Nu este greu, e o provocare. Noi a trebuit să ne acceptăm drumul, a trebuit să-l îmbrățișăm, pentru că nu poți să te lupți împotriva vieții. Dacă, Doamne-Doamne, așa a vrut să ne fie drumul nostru, indiferent cât e de greu, e drumul nostru și îl vom parcurge împreună.”

L-am întâlnit în tabără și pe Decebal Negoiță, coordonator de activități și tatăl unui tânăr cu sindrom Down. Pentru el, tabăra este unul dintre cele mai importante momente ale anului.

„Cred că este cel mai important moment din an pe care îl petrecem împreună cu toți prietenii noștri, în care învățăm foarte multe lucruri.”

Copiii sunt încurajați să se gospodărească singuri, să pregătească mâncare, să facă mișcare și să participe la activități artistice.

„Este momentul din an în care copiii noștri învață să fie autonomi, învață să se distreze împreună și să se bucure unii de ceilalți.”

Dar tabăra nu este importantă doar pentru copii. Părinții au și ei nevoie de un spațiu în care să se întâlnească, să vorbească și să vadă evoluția celorlalți copii.

„Pentru ei este și un moment de respiro în care pleacă din rutina de acasă, interacționează cu ceilalți părinți, învață despre anumite lucruri. Văd și ceilalți copii, văd și dezvoltarea lor. Din punctul meu de vedere, părinții au de învățat foarte mult de aici.”

Decebal vine din Focșani împreună cu fiul său și cu alți tineri din Vrancea, membri ai Asociației ABC Down.

Mioara Muntean, reprezentanta Asociației Fantasticii Down din Galați, participă și ea la această tabără pentru al cincilea an consecutiv. Copiii o întreabă din timp când vor pleca în tabără:

„Sunt foarte fericiți și își doresc foarte mult să ajungă la acest concurs și la celelalte activități din tabără.”

Pentru asociație, miza este și aceea de a face vizibilă capacitatea persoanelor cu sindrom Down de a participa activ la viața comunității.

„Ne ocupăm de persoane cu sindrom Down, de la cei mai mici până la cei mai mari, să-i expunem societății, să arătăm că și ei pot foarte multe lucruri.”

Apoi spune o frază care rezumă, poate, cel mai bine filosofia taberei:

„Nu există dizabilitate, ci există abilitate.”

Dar pentru ca abilitățile să iasă la iveală, este nevoie de timp și răbdare.

„Au nevoie doar de timp și de răbdare din partea noastră.”

În tabără sunt și voluntari. Pentru Ilinca, experiența de aici a devenit, în timp, o lecție personală:

„De când am cunoscut familia Avram și Asociația Centrul Educațional Raluca, am învățat să dăruiesc mai mult. Motivația lor m-a determinat să mă duc mai departe și să nu mă mai plâng din orice lucru mărunt.”

Spune că fiecare ediție o face să privească altfel lucrurile pe care le are acasă.

„După o cură de tabără, îmi dau seama că ceea ce avem noi acasă trebuie să prețuim mult mai mult.”

Și poate că aceasta este una dintre lecțiile pe care tabăra le oferă celor care vin să ajute.

Copiii și tinerii vin aici să învețe să fie mai autonomi. Părinții vin să îi sprijine și să își găsească, la rândul lor, sprijin. Voluntarii vin să ofere timp și energie, dar pleacă adesea cu o altă perspectivă asupra lucrurilor pe care le considerau până atunci obișnuite.

La final, rămâne întrebarea firească: cine a câștigat concursul de gătit?

Poate că, într-un concurs obișnuit, acesta ar fi momentul cel mai important.

Aici însă, premiul pare să fie doar o parte din poveste.

Câștigă copilul care a încercat pentru prima dată să pregătească singur un preparat. Câștigă cel care a avut curaj să urce pe scenă, să danseze, să vorbească sau să participe la o activitate pe care până atunci nu o făcuse. Câștigă părintele care a avut răbdare să lase copilul să încerce, chiar dacă lucrurile nu au ieșit perfect. Câștigă și voluntarul care descoperă că timpul oferit celuilalt se întoarce, uneori, sub forma unei lecții pe care nu o anticipase.

Am plecat din „Tabăra copilăriei noastre” cu o îmbrățișare primită de la participanți și cu sentimentul că, aici, lucrurile mici au o altă greutate.

O roșie tăiată singur. Un platou decorat cu grijă. O rețetă respectată până la capăt. Un dans. O prietenie. O încercare.

Pentru cineva din afară, pot părea gesturi obișnuite. Pentru un copil sau un tânăr care învață să fie mai independent, pot fi pași uriași.

Incluziunea nu începe cu un premiu și nu se termină odată cu aplauzele. Începe atunci când îl privești pe cel de lângă tine și vezi, înainte de orice etichetă, omul. Iar poate aceasta este adevărata lecție a unei astfel de tabere: fiecare persoană are dreptul să fie văzută, ascultată, să participe, să învețe și, pur și simplu, să se bucure.

„Tabăra copilăriei noastre” se încheie miercuri, 20 august, la Cinema Mărăști unde se va desfășura ediția a XV-a a Festivalul Național „Flori de Speranță”.