Să începem de la faptul că zgomotele pe care le auzim nu sunt uniforme. Până şi cele naturale variază în frecvenţe şi intensităţi, ce să mai vorbim de ceva complex, cum e muzica. Dacă le-am înregistra şi le-am reda printr-un program de editare audio, care le vizualizează grafic, e puţin probabil să vedem o linie dreaptă.
Articol editat de cristina.rusu, 23 octombrie 2023, 14:11
Să începem de la faptul că zgomotele pe care le auzim nu sunt uniforme. Până şi cele naturale variază în frecvenţe şi intensităţi, ce să mai vorbim de ceva complex, cum e muzica. Dacă le-am înregistra şi le-am reda printr-un program de editare audio, care le vizualizează grafic, e puţin probabil să vedem o linie dreaptă.
Apropo de asta: odată i-am arătat cuiva El condor pasa de la Simon & Garfunkel într-un astfel de program şi mi-a spus că seamănă cu instrumentul acela cu care se curăţă sticle: o linie subţire, care se îngroaşă şi se ramifică în toate direcţiile.
Zgomotele se pot aşadar vizualiza, cu urcuşurile şi coborâşurile pe care le au, cu frecvenţele pe care le produc. Mai interesant e faptul că dacă luăm frecvenţele unui zgomot, lungimile de undă pe care le auzim, numerele obţinute se pot transforma în alte lungimi de undă cu valori asemănătoare: în culori. De asta vorbim de zgomote colorate: pentru că luăm frecvenţele unui zgomot şi ne gândim ce culoare ar avea pe exact aceleaşi frecvenţe din spectrul electromagnetic.
Cel mai cunoscut zgomot colorat este zgomotul alb, sunetul static al televizoarelor de altădată. Acesta cuprinde toate frecvenţele din spectrul audibil (acelea pe care le găsiţi în descrierea unei perechi de căşti, între 20 şi 20 de mii de kHz), redate exact cu aceeaşi intensitate. Şi acum amintiţi-vă de ora de fizică şi de experimentul cu prisma lui Newton: la fel cum zgomotul alb redă toate frecvenţele, culoarea albă este o combinaţie formată din toate lungimile de undă ale spectrului luminos.
Zgomotul roz cuprinde şi el toate frecvenţele audibile, dar volumul diferitelor frecvenţe nu e uniform: cele joase se aud mai tare decât cele înalte, ca într-un cor în care basul sună mai tare decât sopranele. Relaţia e invers proporţională: cu cât o frecvenţă e mai joasă, cu atât se aude mai tare. Dacă implementăm aceeaşi relaţie în distribuţia unor frecvenţe din spectrul electromagnetic, obţinem culoarea roz. Şi ştiţi ce e interesant? Că rozul e printre cele mai răspândite culori în natură. Zgomotul roz e la fel de comun: prezent în vuietul unei cascade sau în foşnetul frunzelor, în focul arzând sau în bătăile de inimă, în ploaia de durată şi în vuietul mării.
Mai este un zgomot care se concentrează pe partea inferioară a spectrului: unii îl numesc zgomot roşu, alţii zgomot cafeniu. Denumirea arată şi relaţia ambivalentă cu acest sunet, pe care îl putem considera relaxant ca mormăitul îndepărtat al vântului sau, din contră, de rău augur.
Există şi alte zgomote colorate, precum zgomotul violet (care se concentrează pe partea superioară a spectrului) sau zgomotul gri, o variantă mai puţin stridentă a zgomotului alb. Cercetările în acest domeniu nu sunt prea multe, dar în momentul de faţă se crede că diferitele zgomote colorate pot ajuta pe partea de somn sau concentrare.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au analizat, timp de 12 săptămâni, efectele creatinei asupra adulţilor cu vârste cuprinse între...
Potrivit publicaţiei Var-Matin, George Clooney se pregăteşte să deschidă un restaurant italian în sudul Franței. Articolul...
Micile scăpări de memorie, precum uitarea locului în care au fost lăsate cheile sau a unui nume care nu ne vine imediat în minte, sunt frecvente...
Regatul Danemarcei s-a extins oficial. Pe coasta de sud a insulei Lolland, puțin mai la est de fabrica din orașul portuar Redbyhavn, a apărut o...