Ascultă Radio România Cluj Live

Au fost găsite 24 de statuete din bronz care vor schimba istoria [VIDEO]

Protejat timp de 2.300 de ani de noroiul și de apa clocotită a bazinelor sacre, un depozit-comoară nemaivăzut până acum a reapărut din săpăturile arheologice de la San Casciano dei Bagni, în Toscana, cu peste 24 de statui de bronz de o măiestrie deosebit de rafinată, dintre care cinci au aproape un metru înălțime, toate intacte și în stare perfectă.

Au fost găsite 24 de statuete din bronz care vor schimba istoria [VIDEO]
Foto: Foto: captură video YouTube

Articol editat de cristina.rusu, 13 noiembrie 2022, 06:00 / actualizat: 13 noiembrie 2022, 11:38

Întins pe fundul marelui bazin roman, tânărul efeb, aproape pare că doarme. Alături de el se află Higeea, zeița sănătății, care a fost fiica sau soția lui Esculp, cu un șarpe încolăcit pe braț. Puțin mai departe, încă parțial scufundat de apă, se pot vedea Apolo și, apoi, alte divinități, matrone romane, copii, împărați.

Protejat timp de 2.300 de ani de noroiul și de apa clocotită a bazinelor sacre, un depozit-comoară nemaivăzut până acum a reapărut din săpăturile arheologice de la San Casciano dei Bagni, în Toscana, cu peste 24 de statui de bronz de o măiestrie deosebit de rafinată, dintre care cinci au aproape un metru înălțime, toate intacte și în stare perfectă.

O descoperire care va rescrie istoria și la care lucrează deja peste 60 de experți din întreaga lume, anunţă în premieră pentru Agenția ANSA arheologul Jacopo Tabolli, tânărul profesor la Universitatea pentru Străini din Siena, care din 2019 conduce proiectul prin grantul Ministerului Culturii și cu sprijinul financiar al micului municipiu.

O comoară „absolut unică”, subliniază Tabolli, care este însoțită de o cantitate incredibilă de inscripții în etruscă și în latină și la care se adaugă mii de monede, precum și o serie de ofrande de legume la fel de interesante.

Aflat în funcție de câteva zile, ministrul Culturii, Gennaro Sangiuliano, a vizitat deja laboratorul de restaurare, care tocmai a întâmpinat statuile, iar acum aplaudă:

O descoperire excepțională, care confirmă încă o dată, că Italia este o țară plină de comori imense și unice. Stratificarea diferitelor civilizații este unică în cultura italiană, susține Sangiuliano.

Realizate probabil de artizani locali, cele 24 de statui descoperite – explică Tabolli – pot fi datate între secolul al II-lea î.Hr. și secolul I d.Hr. Sanctuarul, cu bazinele sale clocotite, terasele înclinate, fântânile, altarele, exista cel puțin din secolul al III-lea î.Hr. și a rămas activ până în secolul al V-lea d.Hr., când în epoca creștină a fost închis, dar nu distrus, piscinele au fost sigilate cu coloane grele de piatră, zeitățile încredințate cu respect apei. Şi din acest motiv, după ce l-au deschis, arheologii s-au trezit în fața unei comori încă intacte, de fapt cel mai mare depozit de statui din Italia antică și oricum singurul din care avem posibilitatea de a reconstrui complet contextul, reiterează Tabolli.

Aranjate parțial pe ramurile unui trunchi uriaș de copac fixat pe fundul bazinului, acoperite în multe cazuri cu inscripții, statuile precum și nenumăratele ofrande, provin de la marile familii ale teritoriului și nu numai, exponenți ai elitele lumii etrusce și romane, proprietari de pământ, domnitori locali, clase bogate ale Romei și chiar împărați. Aici, în mod surprinzător, limba etruscilor pare să supraviețuiască mult mai mult decât datele canonice ale istoriei, la fel cum cunoștințele etrusce în materie de medicină par să fie recunoscute și acceptate ca atare, și în epoca romană.

Un mare sanctuar care pare a fi, pe scurt, un loc unic chiar și pentru antici, un fel de balon de pace, dacă ne gândim, așa cum explică Tabolli, că și în epocile istorice, când au loc cele mai teribile conflicte, în interiorul acestor bazine și pe aceste altare, cele două lumi, etruscă și latină, par să conviețuiască fără probleme.

Cine știe, poate pentru că încă de la origini, zeitatea aici a rămas întotdeauna apa cu divinația, forța, puterea sa: Aici trece timpul, limba se schimbă, chiar și numele zeităților se schimbă, dar tipul de cult și intervenția terapeutică rămâne aceeași, afirmă Tabolli.

Şantierul este acum închis, va fi reluat în primăvară. Iarna vor avea loc restaurări, se vor face studii, pentru a înțelege mai bine.

Va fi o muncă de echipă, așa cum a fost întotdeauna până acum, zâmbește mândru Tabolli. Universitate, minister, primărie, specialiști de la alte universități din întreaga lume. Toți împreună, cu ocazia unică de a scrie un capitol complet nou al istoriei antice.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Etichete:
Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 12:00

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au analizat, timp de 12 săptămâni, efectele creatinei asupra adulţilor cu vârste cuprinse între...

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
George Clooney investește în gastronomia din Provence
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 00:00

George Clooney investește în gastronomia din Provence

Potrivit publicaţiei Var-Matin, George Clooney se pregăteşte să deschidă un restaurant italian în sudul Franței.   Articolul...

George Clooney investește în gastronomia din Provence
Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 12:00

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?

Micile scăpări de memorie, precum uitarea locului în care au fost lăsate cheile sau a unui nume care nu ne vine imediat în minte, sunt frecvente...

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 00:00

Danemarca își construiește un nou țărm

Regatul Danemarcei s-a extins oficial. Pe coasta de sud a insulei Lolland, puțin mai la est de fabrica din orașul portuar Redbyhavn, a apărut o...

Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 12:00

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă

Cel puţin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână reprezintă un obiectiv recomandat pentru majoritatea adulţilor care...

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 00:00

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI

Inteligența artificială a descifrat, pentru prima dată în peste 200 de ani, o scrisoare redactată la ordinul lui Napoleon Bonaparte.   Un...

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 14:57

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs după ce aproximativ 30% din candidaţii participanţi nu...

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 12:29

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere

Anca Grosu a cucerit, joi, 15 octombrie, două medalii de bronz, la Campionatele Europene de haltere U23 din Albania. Grosu a obținut această...

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere