Ascultă Radio România Cluj Live

Fapte reale şi superstiţii în procesele cu vârcolaci

Când în Germania, în 1589, un bărbat a fost acuzat că ar fi fost vârcolac, oamenii legii nu s-au abţinut în imaginarea unei pedepse cât mai grele. Bărbatul, pe nume Peter Stumpp, a fost legat de o roată de căruţă; carnea lui a fost ciopârţită cu cleşti înroşiţi în foc, iar pielea a fost îndepărtată. Corpul a fost în final ars pe rug, în timp ce capul a fost ataşat unui lup mort, pentru a servi drept avertizare celor care s-ar simţi tentaţi de cârdăşia cu necuratul. Din secolul 15 şi până în veacul al 17-lea, oamenii lupi îi îngrozeau pe europeni. Procesele erau pătrunse de superstiţie şi de dorinţa de a căuta un ţap ispăşitor: ca urmare printre acuzaţi s-au găsit mulţi cerşetori şi pustnici, dar şi persoane care sosiseră ca străini într-o localitate. Acuzaţii îşi recunoşteau faptele, după ce erau torturaţi. Chiar şi aşa, istoricii sunt de părere că mulţi dintre ei aveau probleme psihice, ori nici măcar nu înţelegeau ce li se întâmplă. Uneori se întâmpla ca un criminal real să fie acuzat că ar fi fost om lup, dar după atâtea secole e greu să mai separăm faptele reale de superstiţie.

Fapte reale şi superstiţii în procesele cu vârcolaci
Foto: Foto: Brenda Timmermans, de la Pexels

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 24 ianuarie 2022, 18:00

Cu 200 de ani înaintea proceselor cu vrăjitoare din Salem, fapte înspăimântătoare puneau pe jar imaginaţia europenilor. Mai multe persoane au apărut în faţa tribunalului pentru a răspunde unei acuzaţii halucinante: aceea de a fi fost vârcolaci. Adesea pedeapsa era la fel de înspăimântătoare precum crimele pentru care se aplica:

Când în Germania, în 1589, un bărbat a fost acuzat că ar fi fost vârcolac, oamenii legii nu s-au abţinut în imaginarea unei pedepse cât mai grele. Bărbatul, pe nume Peter Stumpp, a fost legat de o roată de căruţă; carnea lui a fost ciopârţită cu cleşti înroşiţi în foc, iar pielea a fost îndepărtată. Corpul a fost în final ars pe rug, în timp ce capul a fost ataşat unui lup mort, pentru a servi drept avertizare celor care s-ar simţi tentaţi de cârdăşia cu necuratul. Din secolul 15 şi până în veacul al 17-lea, oamenii lupi îi îngrozeau pe europeni. Procesele erau pătrunse de superstiţie şi de dorinţa de a căuta un ţap ispăşitor: ca urmare printre acuzaţi s-au găsit mulţi cerşetori şi pustnici, dar şi persoane care sosiseră ca străini într-o localitate. Acuzaţii îşi recunoşteau faptele, după ce erau torturaţi. Chiar şi aşa, istoricii sunt de părere că mulţi dintre ei aveau probleme psihice, ori nici măcar nu înţelegeau ce li se întâmplă. Uneori se întâmpla ca un criminal real să fie acuzat că ar fi fost om lup, dar după atâtea secole e greu să mai separăm faptele reale de superstiţie.

Conform legendei, vârcolacii sunt oameni care se pot transforma în lupi imenşi şi însetaţi de sânge. O altă imagine ar fi aceea că vârcolacul e un amestec demonic între oameni reali şi animale. Un lucru însă era considerat sigur: indiferent de unde ar proveni, oamenii lupi nu îşi pot controla natura violentă şi dorinţa de a ucide. De altfel vârcolacii nu sunt o invenţie a Evului Mediu: în Epopeea lui Ghilgameş de pildă eroul află că iubita lui şi-a transformat în vârcolac un fost partener, ceea ce îl îndeamnă la precauţie. În Evul Mediu însă imaginea lor a devenit mai nuanţată: de regulă oameni inocenţi erau transformaţi în vârcolaci, ceea ce le diminua moralmente vina, dar nu şi pedeapsa în faţa justiţiei. În cantonul elveţian Valais sute de oameni au fost arşi pe rug pentru diverse practici de vrăjitorie, printre care şi licantropia; deşi în acest caz istoricii sunt de părere că, dincolo de teama superstiţioasă, era vorba şi de lăcomie, averile condamnaţilor fiind confiscate.

Deja din 1521, inchizitorii papali erau cei care conduceau procesele cu vârcolaci. Într-un rând doi păstori, Pierre Burgot şi Michel Verdun au recunoscut că au făcut o înţelegere cu diavolul: s-au întâlnit cu un bărbat îmbrăcat în negru, care le-a dat o alifie pentru a-i transforma în vârcolaci, o formă în care au mâncat inclusiv copii. Amândoi au fost arşi pe rug, împreună cu o a treia persoană, care nu a vrut să mărturisească în ciuda torturii. Procesele de mai târziu scoteau la lumină cam aceleaşi detalii: bărbaţi fatidici îmbrăcaţi în negru, alifii sau curele care transformau omul obişnuit în licantrop sângeros. Erau regiuni în care cetăţenii erau îndemnaţi să pună mâna pe ce armă pot găsi şi să participe la vânarea licantropului: un animal mare şi rapid, cu ochi demonici, strălucitori.

Se întâmpla ca în faţa tribunalului să fie chemaţi medici ca martori, care întăreau diagnosticul aşteptat din partea lor. Mai ales pentru că acele condiţii asociate cu licantropia s-ar putea să fi avut la bază afecţiuni reale, cunoscute astăzi: cum ar fi porfiria, care produce dinţi roşiatici şi sensibilitate excesivă la lumină. Mai există apoi condiţia numită hipertricoză, adică o abundenţă exagerată a părului corporal; iar episoadele psihotice s-ar putea să fi fost provocate de consumul involuntar de plante şi ciuperci halucinogene.

 

Andrea Nagy

Foto: Brenda Timmermans, de la Pexels/Wikipedia

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Un compus din citrice ar putea proteja împotriva obezității
Diverse duminică, 30 august 2026, 12:00

Un compus din citrice ar putea proteja împotriva obezității

Oamenii de ştiinţă au descoperit că o substanţă naturală prezentă în anumite fructe citrice ar putea contribui la protejarea împotriva...

Un compus din citrice ar putea proteja împotriva obezității
Xilitolul în exces poate fi asociat cu evenimentele cardiovasculare
Diverse duminică, 30 august 2026, 12:00

Xilitolul în exces poate fi asociat cu evenimentele cardiovasculare

Nivelurile ridicate de îndulcitor artificial xilitol pot crește riscul de evenimente cardiovasculare, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul...

Xilitolul în exces poate fi asociat cu evenimentele cardiovasculare
Vânzările Lego au crescut cu 21%
Diverse duminică, 30 august 2026, 00:00

Vânzările Lego au crescut cu 21%

Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat, marți, 25 august, o creștere cu 21% a vânzărilor în prima jumătate a anului, deoarece...

Vânzările Lego au crescut cu 21%
Secretul imunității oamenilor care trăiesc peste 110 ani
Diverse sâmbătă, 29 august 2026, 12:00

Secretul imunității oamenilor care trăiesc peste 110 ani

Cercetătorii au descoperit o particularitate neobişnuită a sistemului imunitar al persoanelor care au ajuns la vârste de peste 110 ani.  ...

Secretul imunității oamenilor care trăiesc peste 110 ani
Diverse sâmbătă, 29 august 2026, 00:00

Kit Harington intră în universul „Harry Potter”

Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV ‘Harry Potter’, produs de...

Kit Harington intră în universul „Harry Potter”
Diverse vineri, 28 august 2026, 12:00

Atenție la produsele care pot afecta stomacul și intestinul

Unele alimente, băuturi, medicamente şi suplimente pe care le folosim sau le păstrăm în mod obişnuit în casă pot avea efecte negative asupra...

Atenție la produsele care pot afecta stomacul și intestinul
Diverse vineri, 28 august 2026, 00:00

Manuscrisele lui Gandhi, record la licitație

O colecţie de note scrise de mână ale fostului lider indian pro-independenţă Mahatma Gandhi s-a vândut la licitaţie pentru 1,7 milioane de...

Manuscrisele lui Gandhi, record la licitație
Diverse joi, 27 august 2026, 12:00

Mierea, mai dulce decât zahărul. Cum o păstrăm și consumăm corect

Dimineața, pentru mulți oameni, mierea ajunge pe masă lângă ceai, cafea sau o felie de pâine. Unii o folosesc în locul zahărului, alții iau...

Mierea, mai dulce decât zahărul. Cum o păstrăm și consumăm corect