Ascultă Radio România Cluj Live

Cum a fost cel mai mare party din istorie [FOTO]

Trei tineri monarhi aveau în mână situaţia politică a Europei în secolul 16. Vorbim de Henric al 8-lea al Angliei, care pe atunci avea 28 de ani; de Francisc I al Franţei, în vârstă de 25 de ani; şi de împăratul german Carol al V-lea. Francisc se simţea tot mai ameninţat de colegul său german de breaslă, s-a gândit aşadar să-şi facă rost de un aliat puternic în persoana lui Henric. Acesta din urmă nu juca chiar cinstit: când Francisc l-a invitat la o uriaşă petrecere de împrietenire a fost de acord, dar cu câteva zile înainte a dus tratative şi cu Carol al Germaniei. Şi dacă tot vorbim de petrecere: era vorba de fapt de un festival gigantic, organizat în apropiere de Calais, care a intrat în istorie ca şi „câmpul ţesăturii de aur”. Aici au fost ridicate în jur de 2800 de corturi din mătase aurită, dar şi 2 palate improvizate pentru cei doi monarhi. Din surse engleze ştim că palatele temporare au fost ridicate pe o bază din piatră şi cărămidă, pereţii fiind înlocuiţi cu lemn, pânză şi sticlă. Practic faţada era doar pictată, cam ca şi clădirile folosite în ziua de azi ca decor în filme.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum a fost cel mai mare party din istorie [FOTO]
Foto: Foto: Wikipedia

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 2 august 2021, 16:28

Ridicăm din sprâncene când auzim de o petrecere extravagantă ori de un festival costisitor. Dar credeţi-ne pe cuvânt că acestea sunt o nimica toată pe lângă cel mai mare party din istorie, care a avut loc acum 500 de ani:

Trei tineri monarhi aveau în mână situaţia politică a Europei în secolul 16. Vorbim de Henric al 8-lea al Angliei, care pe atunci avea 28 de ani; de Francisc I al Franţei, în vârstă de 25 de ani; şi de împăratul german Carol al V-lea. Francisc se simţea tot mai ameninţat de colegul său german de breaslă, s-a gândit aşadar să-şi facă rost de un aliat puternic în persoana lui Henric. Acesta din urmă nu juca chiar cinstit: când Francisc l-a invitat la o uriaşă petrecere de împrietenire a fost de acord, dar cu câteva zile înainte a dus tratative şi cu Carol al Germaniei. Şi dacă tot vorbim de petrecere: era vorba de fapt de un festival gigantic, organizat în apropiere de Calais, care a intrat în istorie ca şi „câmpul ţesăturii de aur”. Aici au fost ridicate în jur de 2800 de corturi din mătase aurită, dar şi 2 palate improvizate pentru cei doi monarhi. Din surse engleze ştim că palatele temporare au fost ridicate pe o bază din piatră şi cărămidă, pereţii fiind înlocuiţi cu lemn, pânză şi sticlă. Practic faţada era doar pictată, cam ca şi clădirile folosite în ziua de azi ca decor în filme.

Această prezentare necesită JavaScript.

Alianţa urma să fie pecetluită în mod ceremonial cu un turnir, aşadar cu o activitate menită să înlocuiască războiul. Pentru că de fapt când se încheia o alianţă exista o oarecare dualitate: o mână o întindeai în semn de prietenie, iar pe cealaltă o strângeai în pumn, pentru a demonstra ce se va întâmpla dacă celălalt nu se ţine de promisiuni. Aşa că regii au încercat încă de la început să se umfle în pene, ceea ce a dus chiar la o confuzie: francezii au crezut că îmbrăcămintea aurită afişată de delegaţia engleză e armură de luptă şi nu au vrut să se apropie până când nu au fost asiguraţi că Henric nu-i trage pe sfoară. Mai târziu Henric a apărut la un turnir cu o armură din 60 kg de aur şi 1100 de perle (aici se ridică întrebarea, cum de putea să se mişte), dar au fost aspecte în care genul acesta de competiţie s-a interzis din start. Niciunul din regi nu avea voie să apară cu o escortă mai mare decât cea care a fost stabilită, iar la ospeţele oficiale fiecare a luat masa în palatul celuilalt, pentru a se evita spinoasa problemă a întâietăţii la servire. Desigur că la aceste ospeţe mâncărurile s-au servit din farfurii de aur pentru regi – aur şi argint pentru regine -, iar vinul se turna din carafe de Murano, care erau cele mai scumpe în epocă. În privinţa preparatelor, erau disponibile cam 50 de feluri, de la lebădă, pateu de căprioară, pere în vin şi portocale zaharisite şi până la carne de delfin. S-au remarcat în special statuetele din marţipan şi fondant, care erau aşezate în aşa fel încât să reprezinte scene din Biblie. Vinul curgea gârlă (documentele arată că s-au consumat în jur de 800 de mii de litri). Distracţia a durat 18 zile, timp în care s-au mâncat 29 de mii de peşti, 98 de mii de ouă, 6 mii de păsări şi 2200 de miei.

Nicio petrecere atât de zgomotoasă nu se lasă fără bătaie. După cum am spus, cei doi regi au participat la probele de turnir, dar ideea ar fi fost să nu concureze unul cu altul. Henric al 8-lea era un atlet talentat şi nici nu a rezistat să nu se laude cu calităţile sale. Probabil că după un consum de alcool ce l-a făcut imprudent, l-a invitat pe Francisc la o trântă, iar treaba nu s-a sfârşit chiar cum s-a aşteptat. Cei doi s-au luptat o vreme, apoi Francisc i-a făcut vânt lui Henric cu o mişcare numită „tour de Bretayne”. Bretonii erau consideraţi pe atunci cei mai buni din Europa în lupta corp la corp, iar Henric se pare că nu a luat în considerare că Francisc, care purta şi titlul de prinţ de Bretania, cunoştea câteva din tehnicile lor. Părerile se împart în privinţa reacţiei lui Henric: unii spun că a suportat cu demnitate umilinţa; alţii notează însă că era purpuriu la faţă când s-a ridicat de jos şi a fost foarte jignit, mai ales că în public erau doamne care l-au taxat pentru incident.

Petrecerea a hrănit 12 mii de persoane (nu mult pentru ziua de azi, dar trebuie să privim în perspectivă) şi a implicat cam tot atâţia servitori şi muncitori de toate felurile. Pacea care s-ar fi vrut a fi cimentată prin petrecerea monstruoasă nu a ţinut nici doi ani, în special ca urmare a naturii duplicitare a lui Henric. La nici o lună de la festival acesta trata deja cu Carol al V-lea, pe care l-a sprijinit împotriva Franţei când războiul a izbucnit, în fine, în 1521.

 

Andrea Nagy

Sursă foto: Wikipedia

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Un compus din citrice ar putea proteja împotriva obezității
Diverse duminică, 30 august 2026, 12:00

Un compus din citrice ar putea proteja împotriva obezității

Oamenii de ştiinţă au descoperit că o substanţă naturală prezentă în anumite fructe citrice ar putea contribui la protejarea împotriva...

Un compus din citrice ar putea proteja împotriva obezității
Xilitolul în exces poate fi asociat cu evenimentele cardiovasculare
Diverse duminică, 30 august 2026, 12:00

Xilitolul în exces poate fi asociat cu evenimentele cardiovasculare

Nivelurile ridicate de îndulcitor artificial xilitol pot crește riscul de evenimente cardiovasculare, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul...

Xilitolul în exces poate fi asociat cu evenimentele cardiovasculare
Vânzările Lego au crescut cu 21%
Diverse duminică, 30 august 2026, 00:00

Vânzările Lego au crescut cu 21%

Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat, marți, 25 august, o creștere cu 21% a vânzărilor în prima jumătate a anului, deoarece...

Vânzările Lego au crescut cu 21%
Secretul imunității oamenilor care trăiesc peste 110 ani
Diverse sâmbătă, 29 august 2026, 12:00

Secretul imunității oamenilor care trăiesc peste 110 ani

Cercetătorii au descoperit o particularitate neobişnuită a sistemului imunitar al persoanelor care au ajuns la vârste de peste 110 ani.  ...

Secretul imunității oamenilor care trăiesc peste 110 ani
Diverse sâmbătă, 29 august 2026, 00:00

Kit Harington intră în universul „Harry Potter”

Actorul Kit Harington va interpreta personajul Gilderoy Lockhart în cel de-al doilea sezon al noului serial TV ‘Harry Potter’, produs de...

Kit Harington intră în universul „Harry Potter”
Diverse vineri, 28 august 2026, 12:00

Atenție la produsele care pot afecta stomacul și intestinul

Unele alimente, băuturi, medicamente şi suplimente pe care le folosim sau le păstrăm în mod obişnuit în casă pot avea efecte negative asupra...

Atenție la produsele care pot afecta stomacul și intestinul
Diverse vineri, 28 august 2026, 00:00

Manuscrisele lui Gandhi, record la licitație

O colecţie de note scrise de mână ale fostului lider indian pro-independenţă Mahatma Gandhi s-a vândut la licitaţie pentru 1,7 milioane de...

Manuscrisele lui Gandhi, record la licitație
Diverse joi, 27 august 2026, 12:00

Mierea, mai dulce decât zahărul. Cum o păstrăm și consumăm corect

Dimineața, pentru mulți oameni, mierea ajunge pe masă lângă ceai, cafea sau o felie de pâine. Unii o folosesc în locul zahărului, alții iau...

Mierea, mai dulce decât zahărul. Cum o păstrăm și consumăm corect