Ascultă Radio România Cluj Live

Drept la replică al Operei Române din Cluj Napoca vis-a-vis de acuzațiile aduse în online de o publicație locală

Opera Națională Română din Cluj Napoca respinge acuzațiile pe care o publicație online locală din Cluj Napoca le aduce instituției și directorului acesteia, în urma televizării unui concurs care își dorește să promoveze talentele artistice ale aspiranților la titlul de glorie, în diverse forme de manifestare.

Opera Romana Cluj

Articol editat de Carmen Sas, 19 februarie 2017, 14:29

Articolul menționat aduce în atenția publicului cititor emisiunea televizată ”Românii au talent”, difuzată vineri, 17 februarie 2017, în cadrul căreia domnișoara Paula Rad a interpretat aria ”O mio babbino caro” din opera ”Gianni Schicchi”.

Interpretarea tinerei soliste a determinat aprecierea acesteia de către juriu, precum și întrebarea privind parcursul său artistic în domeniul liric. Detaliile în acest sens au fost puține, concurenta menționând actualul său statut de liber profesionist și aspirant la o carieră solistică. Domnișoara Paula Rad menționează faptul că este momentan angajată pe post de femeie de serviciu, dar că încrederea în propriul talent îi aduce speranța unei cariere potrivite abilităților, citatul precis fiind:

”De fapt, practic cânt, sunt liber profesionist, dar din nefericire nu am reușit la Operă, ceea ce îmi doresc foarte mult pentru că știu ca am totuși unsprezece ani de canto si consider că merit să am loc.”

Fiind întrebată de juriu dacă are în prezent un angajament în domeniu, concurenta continuă, spunând :”Din nefericire nu. Mi s-a spus, chiar anul trecut am fost la Operă și mi s-a spus: cât sunt dispusă să aștept. Toți au spus că am voce frumoasă, dar nu e suficient …”

Dorim să atragem atenția asupra faptului că nu există nici o mențiune asupra instituției la care domnișoara Paula Rad s-a adresat pentru o posibilă audiție. Numele Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, injurios folosit de articolul dumneavoastră, nu este deloc menționat în contextul real, de către concurentă, ori de către un membru al juriului. Astfel, ne vedem nevoiți să atragem atenția asupra faptului că, în contextul menționat, afirmațiile articolului  dovedesc, spre neplăcuta noastră surprindere, o dorință vehementă de acuzare a instituției noastre, Opera Națională Română din Cluj-Napoca și a domnului Florin Estefan, Managerul general al acesteia, aducând grave acuze de superficialitate în activitățile artistice întreprinse și în deciziile privind angajamentele solistice stabilite.

Opera Națională Română din Cluj-Napoca este o instituție lirică ce onorează un repertoriu complex, bucurându-se de confirmări internaționale ale statutului său artistic și de un public din ce în ce mai numeros. Totodată, un important deziderat al conducerii instituției Operei Naționale Române din Cluj-Napoca este tocmai acela de a încuraja și de a oferi șanse de afirmare tinerilor talentați și cu real potențial în domeniul operistic. În această încercare de descoperire a tinerelor talente și din dorința unei promovări obiective, reale, lipsită de orice metodă de alegere preferențială ori imorală, instituția noastră a realizat numeroase audiții dedicate proaspeților absolvenți ai Academiilor de muzică de pretutindeni. Cele mai recente exemple sunt Concertul ”Regal de Operă”, realizat în parteneriat cu Casa Regală a României în luna septembrie 2016, a cărui misiune a fost tocmai atragerea și promovarea tinerilor talentați în domeniul liric, de aceea a fost organizată o audiție în urma căreia au fost selectați tinerii care au urcat pe scenă. Recent, audiția pentru soliști vocali, organizată pe data de 7 februarie 2017 de instituția noastră în parteneriat cu Agenția de impresariat OIA Brentano din Franța a avut același scop, dublat de remarcabila șansă a aprofundării studiilor în stagii de practică din străinătate. La această audiție au participat 65 de tineri soliști din toată țara. De altfel, afișul audiției poartă imaginea Oanei Trîmbițaș, tânără solistă, actual colaborator al ONRC, al cărei talent a fost descoperit în cadrul unei audiții anterioare, cât timp ocupa încă un post de chelneriță în încercarea de afirmare a talentului liric. Menționăm că la niciuna din aceste audiții domnișoara Paula Rad nu a fost prezentă.

De asemenea, pe site-ul instituției noastre există o secțiune specială dedicată Audițiilor – unde se pot înscrie tineri soliști (cântăreți sau balerini). Toți cei care se înscriu în această bază de date vor avea șansa să fie ascultați / văzuți în cadrul audițiilor pe care le vom organiza periodic.

Oferirea șanselor tinerilor talentați este, așadar, una dintre principalele misiuni pe care le urmărim cu atenție în activitatea noastră artistică, iar numele unor tineri soliști : Viktoria Cormoș, Oana Trîmbițaș, Beniamin Pop, Corneliu Huțanu, Eusebiu Huțan, ș.a. sunt dovada vie a reușitei. Sunt tineri cu potențial și voință, care au depășit posibilele vicisitudini, continuându-și studiul și afirmându-și talentul cu perseverență. Sunt tineri din ce în ce mai apreciați, care au crescut de la roluri mici, s-au remarcat printre vocile din cor și s-au dovedit demni de oferirea unor roluri principale pe care le-au susținut apoi cu succes.

Audițiile menționate au fost deschise tuturor acestor aspiranți, al căror talent nu e contestat de nimeni, audiții la care domnișoara Paula Rad nu s-a prezentat și care, poate, ar fi reprezentat și pentru ea o posibilă șansă de afirmare. Vă asigurăm, totodată, că fiecare dintre audițiile organizate de instituția noastră au în juriu specialiști lirici reputați, care fac alegerile artistice bazându-se pe o triere eminamente orientată spre valorile domeniului operei, o alegere obiectivă și strictă.

Membrii juriului de concurs ”Românii au talent” nu îndeplinesc, însă, același grad de perfecționare în domeniul operistic, jurații fiind reprezentanți ai diverselor domenii sociale și culturale, însă nu de specialitate lirică, ce le-ar fi oferit avizul just al unei alegeri obiective. Tocmai din acest motiv, concursul amintit este unul dedicat în sens larg amatorilor și persoanelor ce simt o înclinație aparte spre o anumită pasiune.

Vă rugăm, așadar, să retrageți gravele injurii aduse prin articolul dumneavoastră și vă invităm să fiți obiectivi în afirmații. Orice persoană poate empatiza cu concurenta Paula Rad și dorința sa admirabilă de a accede în cariera dorită și pe care o simte potrivită – atitudine pe care o admirăm la rândul nostru – însă pentru care nu considerăm că este just să ni se impună o responsabilitate lipsită de obiectivitate și, în mod agresiv, lipsită de fundament și vădit defăimătoare, atribuită instituției noastre și reprezentantului său oficial.

Biroul de presă al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

 

Redacția

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Megacoral de peste 2.000 de ani descoperit în Insulele Mariane
Diverse duminică, 3 mai 2026, 06:00

Megacoral de peste 2.000 de ani descoperit în Insulele Mariane

„Acest coral era atât de mare încât, din cauza restricțiilor de siguranță privind scufundările, nu l-am putut măsura cu...

Megacoral de peste 2.000 de ani descoperit în Insulele Mariane
Secretul unei mămăligi perfecte
Diverse duminică, 3 mai 2026, 00:00

Secretul unei mămăligi perfecte

În multe gospodării din România, mămăliga rămâne una dintre cele mai des pregătite mâncăruri. Este hrănitoare, ușor de făcut și merge...

Secretul unei mămăligi perfecte
Prima femeie care a făcut înconjurul lumii de una singură pe motocicletă
Diverse sâmbătă, 2 mai 2026, 15:00

Prima femeie care a făcut înconjurul lumii de una singură pe motocicletă

Violeta Ivanova din Bulgaria a intrat în istorie ca fiind prima femeie care a făcut înconjurul lumii de una singură cu o motocicletă...

Prima femeie care a făcut înconjurul lumii de una singură pe motocicletă
Ce spune știința despre cafea
Diverse sâmbătă, 2 mai 2026, 12:00

Ce spune știința despre cafea

Un nou studiu demonstrează că un consum moderat de cafea poate reduce riscul de tulburări psihice.   Cercetarea, publicată în revista...

Ce spune știința despre cafea
Diverse sâmbătă, 2 mai 2026, 00:00

Ce caută bărbații inteligenți la o femeie?

Bărbaţii inteligenţi îşi aleg partenerele pe criterii care depăşesc aspectul fizic, abordând relaţiile și întâlnirile într-un mod...

Ce caută bărbații inteligenți la o femeie?
Diverse vineri, 1 mai 2026, 12:00

Stevia – îndulcitorul natural preferat în alimentaţia sănătoasă

Tot mai multe persoane caută o alternativă la zahăr, dorind un stil de alimentaţie mai sănătos. Unul dintre produsele care câştigă...

Stevia – îndulcitorul natural preferat în alimentaţia sănătoasă
Diverse vineri, 1 mai 2026, 00:00

Șapte replici auzite la fiecare 1 Mai

E 1 Mai, iar ţara întreagă intră într-un soi de comă gastronomico-socială: mici, fum, prieteni, iarbă verde. Dar, dincolo de grătar şi...

Șapte replici auzite la fiecare 1 Mai
Diverse joi, 30 aprilie 2026, 12:00

Apa carbogazoasă: beneficii şi posibile efecte asupra sănătăţii

Apa carbogazoasă este adesea percepută ca o alternativă mai sănătoasă la băuturile răcoritoare, însă există şi numeroase mituri legate de...

Apa carbogazoasă: beneficii şi posibile efecte asupra sănătăţii