Dr. Cristina Blag – povestea unui caracter(08.03)-Locul 5

– Tanti doctor, tanti doctor… Ce bine că ai venit! Te iubesc! Astăzi mă laşi să plec acasă? Vezi că mi-ai promis…

camera de garda

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 3 ianuarie 2016, 10:00

camera de garda

Fetiţa are 6 ani şi jumătate şi e internată de 7 săptămâni la Secţia de hematologie şi oncologie pediatrică. A fost diagnosticată cu leucemie acută iar acum organismul ei micuţ a învins boala.

E ora 9,30 şi doctorul Cristina Blag şi-a început vizita de dimineaţă. De cum a intrat în salon s-a trezit cu fetiţa în braţe.

Copiii nu reacţionează aşa întotdeauna. Depinde foarte mult şi de starea lor de sănătate. Uneori efectele bolii îi face letargici; alteori sunt speriaţi şi vor să se ascundă pentru că e ziua de tratament, iar punctiile sunt intervenţii pe care le suportă greu un adult, cu atât mai mult un copil.

Profesorul Miu şi conferenţiarul Popa sunt „vinovaţi” pentru că mi-am găsit vocaţia

Cristina Blag e gălăţeancă de fel. Dintotdeauna a vrut să se facă doctor. Poate şi datorită unei bunici care-şi dorea foarte mult ca unul dintre copiii ei să ajungă medic. Până la urmă dorinţa i-a îndeplinit-o nepoata.

Cristina Blag

A ales să facă facultatea la Cluj la îndemnul unui var al ei, care i-a tot lăudat oraşul şi şcoala de medicină de aici. Clujul avea şi o aură aparte, aşa că, până la urmă, părinţii au fost de acord; deşi ar fi vrut să meargă la Bucureşti, care era mai aproape de Galaţi, mai ales că acolo avea şi rude.

Am fost impresionată de Cluj din prima clipă. Diferenţa e foarte mare între un oraş aflat la Dunăre – cu multă agitaţie, cu atmosferă specifică – şi un centru universitar din Ardeal cu un alt aer, cu un alt miros, cu oameni total diferiţi; îşi aminteşte Cristina Blag întâlnirea cu Clujul.

Specializarea în pediatrie a făcut-o datorită profesorului Nicolae Miu. Era în ultimul an la rezidenţiat şi el i-a dat şansa să rămână în colectivul de la „Pediatrie II”.

salon onco pediatrie

Al doilea ei mentor a fost conferenţiarul Gheorghe Popa, care a convins-o să vină să lucreze alături de el la Secţia de hematologie şi oncologie pediatrică.

De 15 ani lucrăm împreună. Practic, de la conferenţiarul Gheorghe Popa am învăţat oncologie, recunoaşte Cristina Blag.

Iar astăzi, „tanti doctor”, cum îi spun de cele mai multe ori copiii, nu s-ar vedea făcând altceva.

Copiii sunt plini de inocenţă. Sunt frumoşi, oricât ar fi de bolnavi. Vrei, nu vrei, te ataşezi de ei

Copiii internaţi la „Onco Pediatrie” au fost diagnosticaţi cu diferite forme de cancer, leucemia fiind cea mai frecventă dintre ele. De multe ori stau în spital  câte 2 – 3 luni, până când boala este învinsă. Suportă tratamente foarte agresive, la care şi un adult ar face cu greu faţă.

desenele copiilor internati

Copiii se adaptează mult mai repede şi la spitalizare şi la lupta cu boala. Organismele lor, aşa mici şi fragile cum sunt ele, se lupta cu o forţă incredibilă. Rezistă mai bine decât un adult, povesteşte dr. Blag.

Tratamentul copiilor bolnavi de cancer depinde foarte mult de stadiul în care se află boala, de modul cum răspunde organismul la tratament. Uneori perioada de internare e de doar câteva săptămâni, alteori copiii rămân câteva luni în spital.

Te ataşezi de fiecare copil; însă la unii continui să ţii mult timp după ce ai reuşit să-i salvezi. E şi normal să fii mai apropiat de cei pe care i-ai tratat o perioadă mai lungă de timp. Ştii prin ce a trecut copilul şi cât te-ai luptat la patul lui ca să-l salvezi.

În salonul 53 stau copiii cuminţei

poezie pentru medici

Când lucrezi într-un spital de copii, un zâmbet sau o îmbrăţişare pot fi cele mai frumoase mulţumiri.

Uneori medicii mai au parte şi de alt fel de surprize. Aşa s-a întâmplat în urmă cu aproape 8 ani când o fetiţă şi un băieţel, internaţi alături de mămicile lor, le-au făcut cadou doctorilor Gheorghe Popa şi Cristina Blag o poezie.

A fost modul prin care cei mici au descris realitatea de pe secţie, cum văd ei tratamentele şi cum îi percep pe doctori.

În salonul 53                                        Nu-i stresăm şi nu ţipăm

Stau copiii cuminţei.                          Ca să nu îi supărăm.

Vrem acasă, nu ne lasă.                   Ei pun suflet, ne iubesc

Facem grevă, nu le pasă.                 Şi cu drag ne îngrijesc.

Vremea e frumoasă,                         De aceea-i respectăm

E de mers acasă.                               Şi nu putem să-i uităm.

Popa şi cu Blag                                 Ei ne-ar da drumul acasă

Dau numai din cap.                         Dar perfuziile nu ne lasă.

Ne aprobă, ne zâmbesc,                  Asta e, n-avem ce face,

Numai ei ştiu ce gândesc.               Suportăm şi le dăm pace.

Când în uşa ei apar                         Va veni şi ziua-n care

Ne gândim la puncţii iar.              Vom scăpa cu mic, cu mare.

Vrem, nu vrem,                                Sper că nu v-aţi supărat

N-avem ce face                                Dar e scris din suflet drag

Suportăm şi le dăm pace.                           

Poezia pe care au compus-o Raluca şi Ionuţ pentru doctorii lor i-a impresionat pe toţi cei din secţie. Aşa că cineva a înrămat-o şi a fost expusă pe perete, lângă camera medicilor.

În ultimii ani medicina oncologică a progresat foarte mult. Şi în ceea ce priveşte diagnosticarea, şi în cazul metodeleor de tratament; astfel că acum rata de supravieţuire la copii depăşeşte 70%.

Câteodată visez copiii pe care i-am pierdut. Sunt nopţi când mă trezesc cu lacrimi în ochi şi mă gândesc la ei

La Secţia de oncologie pediatrică nu toate poveştile au final fericit.

După fiecare caz pierdut dr. Cristina Blag merge acasă şi continuă să se gândească dacă a făcut tot ce se putea pentru a salva copilul, dacă a greşit cu ceva. Faptul că trece timpul şi medicul avansează în carieră nu îl face imun la suferinţă. Mai ales atunci când e vorba de copii.

Trebuie să ai o anumită structură psihică, un anumit echilibru. Altfel nu rezişti. Sunt boli grave, nu e uşor. Oricând trebuie să te aştepţi să pierzi un pacient. Depăşeşti momentul cu atât mai greu, cu cât e vorba de copii, nu de un adult de 60 de ani care măcar şi-a trăit viaţa. Oricât ai încerca să fii din fier, nu eşti.

         Dr. Cristina Blag povesteşte că sunt nopţi când se trezeşte pentru că a visat faţa, ochişorii unui copil. Ne luptăm să fie bine, dar de obicei deciziile se iau un pic mai sus.

         – Doamna doctor, vă întrerup un pic. Lui Cristi i-au mai ieşit. Sunt şi mai accentuate. Şi pe picioare şi pe mâini şi pe spate.

         – Vin…

sectia oncologica

         Dr. Blag a fost obligată să înveţe cum să depăşească momentele triste. În fiecare zi altcineva are nevoie de ajutorul ei. Dacă suferinţa ar dobora-o, nu ar mai putea vindeca copii diagnosticaţi cu cancer.

Iar speranţa celor mici e tanti doctor care într-o bună zi va intra în salon şi le va spune Gata; te-ai făcut bine. Mâine pleci acasă.

Mihai Miclăuş

Nu uitaţi, Radio Cluj se poate asculta şi online AICI