Mamografii și ecografii mamare gratuite. Ce drepturi au pacientele
Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a publicat lista unităților medicale unde pot fi făcute investigații decontate.
Articol editat de cristina.rusu, 27 octombrie 2026, 12:03
Femeile din județul Bihor pot beneficia de mamografii și ecografii mamare decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate.
Instituția a publicat lista furnizorilor aflați în contract, printre care se numără Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, SC Euclid, SC Genesys Medical Clinic și Fundația Man – Centrul de Sănătate și Imagistică Medicală „Maria”, din Oradea.
Ecografii mamare sunt disponibile și la spitalele din Beiuș, Marghita și Ștei, precum și la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix.
În cazul unei suspiciuni de cancer, investigațiile necesare confirmării bolii pot fi decontate și pentru femeile care nu sunt asigurate. Pentru acest lucru, medicul trebuie să bifeze pe biletul de trimitere căsuța „SO”, care indică suspiciunea oncologică.
Potrivit ghidului publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, diagnosticul poate cuprinde consultații, mamografie, ecografie, biopsie și analize. Recomandarea este ca etapele de diagnostic să se încheie în cel mult 28 de zile calendaristice.
După confirmarea bolii, pacientele pot beneficia de tratament, monitorizare și servicii de recuperare decontate. Pentru limfedemul apărut după operație, procedurile specifice de recuperare pot fi acordate până la 42 de zile pe an.
În plus, femeile cu vârste între 50 și 69 de ani pot face, o dată la doi ani, o consultație și o mamografie digitală 2D pentru depistarea precoce a cancerului de sân.
Casa de Asigurări de Sănătate Bihor le recomandă femeilor să se adreseze medicului de familie dacă observă un nodul, modificări ale mamelonului sau alte schimbări neobișnuite la nivelul sânului.
Ghidul complet al pacientelor este disponibil pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Crina Dobocan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.