Maratonul Resuscitării ajunge la Sibiu
Cei prezenți vor avea ocazia să afle informații și despre pregătirea pentru situaţii de urgenţă.
Sibienii vor putea învăţa şi exersa gratuit tehnici de prim ajutor sâmbătă, 17 octombrie, la cea de-a doua ediţie a ‘Maratonului Resuscitării’, organizată de Fundația pentru SMURD, a anunţat Primăria, pe pagina de Facebook.
Evenimentul va avea loc între orele 11:00 şi 21:00 la Shopping City Sibiu şi va include peste 20 de staţii practice, coordonate de instructori specializaţi.
Atelierele succesive, cu o durată de aproximativ 20 de minute, le vor oferi participanţilor ocazia să exerseze manevre de resuscitare, defibrilarea externă automată şi eliberarea căilor aeriene la adulţi şi sugari. Cei prezenți vor avea ocazia să afle informații și despre pregătirea pentru situaţii de urgenţă.
Activităţile vor fi susţinute de specialişti şi voluntari din domeniul medical şi al intervenţiilor de urgenţă, informează Agerpres.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.