Ministerul Sănătății anunță concluziile privind examenul de medic specialist
Au fost controverse la examenul de medic specialist. Rezidenţii solicită o sesiune extraordinară.
Articol editat de Cristian Zoicaș, 16 octombrie 2026, 15:08
În urma analizării punctelor de vedere transmise de comisiile de soluţionare a contestaţiilor privind desfăşurarea examenului pentru obţinerea titlului de medic specialist, Ministerul Sănătăţii precizează că nu au fost semnalate aspecte de natură profesională care să justifice reluarea examenului sau recorectarea tezelor.
Aceeaşi concluzie se aplică şi în cazul centrelor universitare în care, la proba scrisă a examenului de specialitate în cardiologie, procentul candidaţilor declaraţi admişi s-a situat sub media naţională.
Din analiza răspunsurilor primite, un singur centru a propus organizarea unei sesiuni suplimentare de examen, variantă care poate fi luată în calcul şi analizată în continuare.
La specialitatea cardiologie, rata de promovabilitate la nivel naţional a fost de peste 60%, din 172 de medici rezidenţi înscrişi la examen, un număr de 103 candidaţi au trecut examenul.
Din acest an, principala modificare a fost introducerea unui sistem unitar de evaluare a probei scrise, bazat pe subiecte unice la nivel naţional.
CITEȘTE ȘI: Probleme la examenul de medic specialist: Colegiul Medicilor cere clarificări
Sursă: comunicat Ministerul Sănătății
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.