Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Andreea Iulia Scridon

Poemele de luni: Andreea Iulia Scridon

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 27 aprilie 2026, 12:07

“E în regulă să cuantifici riscurile unui păcat
dacă ai crezul că pedeapsa e direct proporțională:
peste câteva luni te vor împunge în fund
țepii cactusului Agave Americana Variegata
furat din călătoria în Sicilia.
Habar n-am care-i logica dumnezeiască,
dar sigur am făcut eu ceva
ca cei mai iubiți să-mi înflorească
vremelnic în văzduh.
În dreptul cuvântului adult
în dicționar, ar trebui să trec la sinonime
sine, ca să-mi tot amintesc că asta sunt.
Sau poate chiar o poză cu mine?
Ca eu-copilă să deschid carte și să întreb
Mami, cine-i tanti asta
plictisitoare și rea?
Săraca plantă, ce s-a istovit de făcut
atâtea flori mărunte
că a și murit”,

își dezvăluie reflexia interioară prin intermediul cuvântului, poeta româno – americană și traducătoarea, Andreea Iulia Scridon născută la 26 aprilie 1997, la Cluj-Napoca.

A studiat Literatură comparată la King’s College London și Scriere creativă la Universitatea Oxford.

Este autoarea a patru volume de poezie în limba engleză, publicate la edituri din Marea Britanie și SUA: “A Romanian Poem”, ,,Calendars”, ,,Across the Nile-Green Sky”, iar în limba română volumele ,,Hotare” și ,,Așteptându-l pe Sfântu-Așteaptă”.

Adrian Lesenciuc este de părere că “există în poezia Andreei Iulia Scridon o continuă și constantă senzație de bucurie, în ciuda tuturor acelor note melancolice, tuturor suspendărilor care contribuie la stratificarea memoriei. Până și uitarea se așază natural peste lucruri, ca mierea, acoperind interstițiile, apropriind spațiile” iar Savu Popa afirmă că “Andreea scrie o poezie în care mobilitatea, fie ea una evenimentală, senzorială, culturală sau imaginativa, este principalul motor al verosimilității și ale nuanțărilor pe care le creează versurile ei, fie că mizează pe evocare sau pe fantezie. Tocmai aceste caracteristici dovedesc anduranța creației sale prezente, dar și viitoare.”

În 2020, i s-a acordat Premiul Editorial STAAR din partea Universității Oxford, pentru activitatea de jurnalist cultural.

După înmânarea Premiului I pentru Literatura Tinerilor de la Neptun, a fost numită Scriitorul lunii septembrie la Gala Scriitorul Anului în 2023.

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov.

Andreea Iulia Scridon

“Poezia, în chip deosebit, este un spațiu al auto-mitologizării, unde experiența emoțională se preschimbă fără întârziere în posibilitate. În același timp, doresc ca literatura să rămână locul unde să fiu vrăjită, și totuși nu pot înceta să-i deslușesc mecanismele în același timp, astfel încât cărțile devin deopotrivă obiecte ale dorului și instrumente pe care le reîntrebuințez în vederea propriei mele traiectorii” ne povestește Andreea Scridon despre acel tărâm eminamente misterios care este poezia.

“Obiectele au un aer trist
atunci când cel care le-a
cumpărat
cu iubire, care le-a prețuit
se scufundă în marea tăcere.
Când într-un final ea
a plecat
la cele veșnice,
i-au rămas multă vreme
pantofii
ordonați într-un șir pe
trotuar,
adunând pe bombeuri praf
sau în tălpi pietricele,
așteptându-l pe Moș Nicolae
sau ordinea generalului spre
inamic,
căci nimeni în tot orașul
nu mai avea
piciorul atât de mic

Pilda ateului furios

Am petrecut 350 de ani
pregătindu-mă pentru un miracol.
Mi-am umplut odaia cu flacoane
Erlenmeyer, pahare Berzelius și plăci
Petri, am adunat cunoștințe enciclopedice
despre apariția prevestirilor divine.
Când îngerul a apărut în sfârșit,
i-am spus nu: nu ai chipul unui înger.
Asta ar putea fi vocea unui înger, dar cred că totuși
nu este. Și apoi, asta cu siguranță nu este profesia
unui înger, am punctat, împungând diagramele
pe care le-am realizat cu meticulozitate. Fiind îmbrăcat în alb,
am jurat că era doar un apicultor, nu un membru
a corului ceresc. Mi-am protejat inima
prețioasă cu furie, nu mi-am permis să fiu păcălită
de ceea ce era prea frumos pentru a fi adevărat.
Îngerul a zâmbit doar și a clătinat din cap.
Ne-am dat jos de pe biciclete și el a arătat în sus
către copacul uscat. Privește acolo,
mi-a șoptit o voce de copil.
Dacă vezi o pasăre cântător stând în dreapta
vulturului carnivor, de ce n-ai crede
că atât dracii cât și îngerii
umblă pe pământ?
Dacă nu-ți poți aminti viața
din pântecul mamei tale, de ce
ai spune că nu există viață după aceasta?
M-am întors să răspund, dar el deja dispăruse.
Hei! Am strigat. Hei! Promit să nu mai pun
întrebări enervante –
doar vino înapoi.
Întorcându-mă singură cu bicicleta spre casă,
am fost însoțită de o libelulă –
care nu este o pasăre
și care nici măcar nu are voce.