Ce mai citim: Oprește ploaia, aruncă cu sare!, de Gilbert Costache
O carte despre curaj, memorie și schimbarea perspectivei asupra lumii.
Articol editat de cristina.rusu, 31 mai 2026, 00:00
Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor al editurii Nemira ne aduce o nouă recomandare de lectură.
De data aceasta, este vorba despre un titlu care abia și-a îmbrăcat hainele și se pregătește, cu multe emoții, să vină la întâlnirea cu voi, un titlu care abia a ieșit din tipografie, așadar, și urcă pe rafturile librăriilor din preajma voastră în timp ce eu vorbesc, iar voi mă ascultați. O carte care se găsește deja pe site-ul Nemira și care apare, iată, în colecția n’autor non-ficțiune a imprintului n’autor, dedicat vocilor autorilor români.
Un debut semnat de Gilbert Costache și editat împreună cu Delia Marinescu și Ana Maria Ciobanu. Oprește ploaia, aruncă cu sare! este numele pe care acesta îl poartă. Și este o carte în care nu numai că cred fără rest, ci de care și cred că aveam mare nevoie în peisajul nostru autohton. Pentru că e povestea devenirii unui model rom, e povestea care ne face loc să deschidem discuții importante despre rușine, despre invizibilitate, despre durere, despre discriminare, despre cât de relevant este să punem întrebările pe masă și să ne rostim adevărurile, despre cât de tare contează să ne arătăm vulnerabilitățile și să vorbim despre ele, despre cât cere de la noi a ne schimba unghiul din care vedem lumea, a ne schimba mentalitățile și preconcepțiile. Povestea lui Gilbert Costache ne poartă, cu blândețe, umor și un strop de magie, prin Rahova copilăriei sale și până-n câteva dintre capitalele lumii, până la New York, ne plimbă dinspre exterior spre interior și viceversa, dar și prin timpuri și spații, ne ghidează prin întuneric și înfrângeri și ne arată speranța și lumina care se pot întrezări la finalul unei căutări reale.
Oprește ploaia, aruncă cu sare! este, prin urmare, memoir-ul acela pe care cred că e musai să-l citiți. Din toate aceste motive, dar mai ales pentru multitudinea de motive pe care nu am apucat să le rostesc.
Și, pentru că spuneam mai devreme, deloc întâmplător, de întâlnirea acestei cărți cu voi, anunț aici, la Radio Cluj, în avanpremieră, că Gilbert Costache, alături de Delia Marinescu și Ana Maria Ciobanu, vor veni la Cluj pe 9 iunie. Și m-aș bucura tare să mergeți să intrați în dialog cu ei la Book Corner Librarium, de la ora 18:30.
Despre autor
Gilbert Costache (n. 1987, București) a crescut în Rahova, într-o lume în care visurile păreau adesea prea mari pentru locul din care venea. După peste 15 ani de modelling în marile capitale ale modei și studii de actorie în New York și Los Angeles, s-a apucat de scris ca să înțeleagă toate lumile din care a făcut parte. Așa a aflat că bunicul lui a scris cândva un roman care n-a văzut tiparul.
Despre editoare
Delia Marinescu (n. 1991, București) este scriitoare și editoare de non-ficțiune, cu 12 ani de experiență în jurnalism. A fost reporter la Digi24, Libertatea și Scena9 și a colaborat cu DER SPIEGEL, The New York Times și VICE. A scris reportaje și investigații pe teme sociale, de la sărăcie extremă la secte și trafic de persoane. A câștigat trei premii Superscrieri (2017, 2021, 2022). În prezent, lucrează în comunicare și co-regizează un film documentar. Lucrul la această carte a ajutat-o să se împace cu propriile pierderi, greșeli și alegeri.
Ana Maria Ciobanu (n. 1987, București) este jurnalistă și trainer de storytelling. A scris timp de 11 ani pentru revista DoR despre inechitate, violență de gen, rasism. A realizat podcasturile Satul Mădălinei și Obiceiul pământului și este co-gazda podcastului mame. În prezent cercetează instituționalizarea copiilor pentru Muzeul Abandonului. Întâlnirea cu Gilbert i-a amintit de ce face această meserie: din credința că solidaritatea dă forță unor povești care trebuie să ajungă la noi.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.