În Arabia Saudită, și cămilele au pașaport
Arabia Saudită va emite paşapoarte pentru milioanele de cămile din regat.
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 7 februarie 2026, 00:00
Arabia Saudită a anunţat că intenţionează să emită paşapoarte pentru milioanele de cămile din regat pentru a sprijini o mai bună gestionare a valoroaselor turme ale ţării.
Cămilele au fost de milenii centrul vieţii arabe, multe dintre sculpturile în piatră care reprezintă cămile fiind datate în urmă cu 7.000 de ani.
Considerate un mijloc vital de transport, cămilele asigură un statut important proprietarilor lor. În Arabia Saudită, au loc chiar şi concursuri de frumuseţe pentru cămile, deşi „îmbunătăţirile” cosmetice ale cămilelor participante sunt dezaprobate la nivel oficial.
Acum, fiecare cămilă va avea un paşaport care va simplifica împerecherea şi comercializarea lor. Paşaportul – de culoare verde, ştampilat cu stema ţării şi cu o imagine aurie a cămilei – va conţine detalii privind microcipul implantat animalului, o fotografie a cămilei şi informaţii despre culoarea, numele şi locul de naştere al acesteia.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.