Un nutrient esențial pentru gingii sănătoase
Roșiile pot preveni afecțiunile grave ale gingiilor.
Articol editat de cristina.rusu, 13 ianuarie 2026, 12:00
Un nou studiu arată că aportul insuficient de licopen din alimentaţie poate creşte riscul de boli severe ale gingiilor la vârstnici.
Licopenul este un compus natural prezent în fructele şi legumele de culoare roşie, în special în roşii, cu rol de antioxidant puternic, care ajută la protejarea organismului împotriva inflamaţiilor şi deteriorării celulare.
Studiul, publicat în „The Journal of Nutrition, Health and Aging”, a analizat datele a 1.227 de persoane cu vârste între 65 şi 79 de ani din SUA.
Aproape jumătate dintre participanţi sufereau de parodontită, iar aproximativ 78% nu consumau suficiente alimente bogate în licopen.
Luând în considerare anumiţi factori precum vârsta, sexul, educaţia şi fumatul, s-a constatat că persoanele cu un aport adecvat de licopen aveau un risc de trei ori mai mic de a dezvolta o formă gravă de boală a gingiilor.
Bărbaţii s-au dovedit mai predispuşi la parodontită severă decât femeile, sugerând că sexul poate influenţa efectele alimentaţiei asupra sănătăţii gingiilor.
În concluzie, un consum suficient de licopen poate contribui la prevenirea problemelor serioase ale gingiilor la vârstnici, însă studiul nu poate demonstra o relaţie directă de cauzalitate, deoarece oferă o perspectivă limitată în timp.
RADOR RADIO ROMÂNIA
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.