Ascultă Radio România Cluj Live

18 ani de mușcături de șarpe – un pas spre antidotul universal

Un bărbat s-a lăsat mușcat de șerpi timp de 18 ani până când sângele lui a devenit un ser antivenin.

18 ani de mușcături de șarpe – un pas spre antidotul universal
Foto: Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 8 mai 2025, 00:00

Tim Friede, un fost mecanic din Wisconsin, s-a lăsat muşcat de șerpi timp de 18 ani, în încercarea de a deveni imun la veninul lor.

 

Acum, graţie anticorpilor dezvoltați în corpul său, o echipă de cercetători a creat cel mai promițător antidot cu spectru larg obținut vreodată.

Studiul, publicat în revista Cell, ar putea schimba radical lupta împotriva muşcăturilor de şarpe.

Tim Friede nu este medic sau cercetător, însă obsesia lui pentru șerpi l-a determinat să facă un lucru nemaiauzit: să se inoculeze cu doze tot mai mari de venin și să se lase mușcat de unele dintre cele mai letale specii din lume, inclusiv black mamba, cobre și taipani.

 

                                                              Obiectivul?

 

Cel de a dezvolta toleranța imunitară și eventual, de a ajuta știința. „Prima dată a fost înfricoșător”, a spus el, „însă cu timpul devii mai calm.” Rezultatele acestei abordări extreme sunt documentate pe canalul său de YouTube, unde Friede arată urmele mușcăturilor și vorbește despre experimentele sale.

Friede a contactat ani de zile centre de cercetare, până când cazul său a atras atenția lui Jacob Glanville, imunolog la Centivax, și a lui Peter Kwong de la Universitatea Columbia, care, după ce l-au examinat amănunțit, au constatat că sângele lui conținea anticorpi unici capabili să neutralizeze numeroase neurotoxine.

Echipa a izolat doi anticorpi cheie – LNX-D09 și SNX-B03 – care au protejat șoarecii de dozele letale de venin de la 13 din cele 19 specii testate. La aceştia s-a adăugat varespladib, o moleculă cunoscută că inhibă toxinele, care a extins acoperirea la încă trei specii. Compusul experimental a reprezentat o realizare fără precedent: un singur tratament eficient împotriva majorității elapidelor, familia care include cobra, mamba, taipani și alți șerpi foarte veninoși.

Următorul pas va fi testarea serului pe câinii mușcați de șarpe în Australia. Abia mai târziu vor fi evaluate studiile clinice pe oameni. În paralel, cercetătorii lucrează la o formulă similară pentru vipere, cealaltă mare familie de șerpi veninoși.

Potrivit OMS, mușcăturile de șarpe ucid în fiecare an aproximativ 110.000 de oameni, mai ales în zonele rurale ale țărilor în curs de dezvoltare. Antidoturile actuale, care sunt costisitoare și specifice speciei, sunt adesea inaccesibile sau ineficiente.

Proiectul își propune să implice fundații filantropice, guverne și companii farmaceutice pentru a realiza un tratament cu adevărat universal, disponibil pe scară largă.
În ciuda rezultatelor surprinzătoare, Friede a lansat un avertisment: „Nu o faceţi. Ceea ce am făcut a fost periculos și au existat accidente grave, inclusiv amputări”.

Însă datorită acestui risc personal, știința poate fi acum mai aproape de un obiectiv pe care l-a așteptat zeci de ani: un antidot împotriva veninului de șarpe.

 

RADOR RADIO ROMÂNIA

Foto: Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 12:00

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au analizat, timp de 12 săptămâni, efectele creatinei asupra adulţilor cu vârste cuprinse între...

Creatina, aliat pentru mușchi după 45 de ani
George Clooney investește în gastronomia din Provence
Diverse luni, 19 octombrie 2026, 00:00

George Clooney investește în gastronomia din Provence

Potrivit publicaţiei Var-Matin, George Clooney se pregăteşte să deschidă un restaurant italian în sudul Franței.   Articolul...

George Clooney investește în gastronomia din Provence
Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 12:00

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?

Micile scăpări de memorie, precum uitarea locului în care au fost lăsate cheile sau a unui nume care nu ne vine imediat în minte, sunt frecvente...

Uitarea, semnal de alarmă sau doar oboseală?
Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse duminică, 18 octombrie 2026, 00:00

Danemarca își construiește un nou țărm

Regatul Danemarcei s-a extins oficial. Pe coasta de sud a insulei Lolland, puțin mai la est de fabrica din orașul portuar Redbyhavn, a apărut o...

Danemarca își construiește un nou țărm
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 12:00

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă

Cel puţin 150 de minute de activitate aerobică moderată pe săptămână reprezintă un obiectiv recomandat pentru majoritatea adulţilor care...

Mai multă mișcare, o inimă mai sănătoasă
Diverse sâmbătă, 17 octombrie 2026, 00:00

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI

Inteligența artificială a descifrat, pentru prima dată în peste 200 de ani, o scrisoare redactată la ordinul lui Napoleon Bonaparte.   Un...

Scrisoarea secretă a lui Napoleon, descifrată de AI
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 14:57

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs după ce aproximativ 30% din candidaţii participanţi nu...

Mai multe şcoli vor rămâne fără directori şi directori adjuncţi numiţi prin concurs
Diverse vineri, 16 octombrie 2026, 12:29

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere

Anca Grosu a cucerit, joi, 15 octombrie, două medalii de bronz, la Campionatele Europene de haltere U23 din Albania. Grosu a obținut această...

Două medalii de bronz pentru Anca Grosu la haltere