Secretul instrumentelor lui Stradivarius

Există legătură între activitatea soarelui şi celebrele viori ale școlii cremonese?

Articol editat de cristina.rusu, 29 iunie 2024, 10:52

În Pinacoteca Querini Stampalia din Veneția, se află un tablou care are o importanță documentară: este vorba de Patinatorii de pe Grand Canal, atribuit lui Gabriel Bella.

Pânza ilustrează clar un eveniment excepțional petrecut în 1709: înghețarea apei mării la Veneția, un motiv de distracţie pentru veneţieni care se lansează în piruete, jocuri și glume.

În același an, potrivit știrilor, a înghețat complet și Lacul Garda. Singurul caz despre care există mărturie din istoria Italiei.

Tabloul are o importanță proprie, pentru că se adaugă unei teze științifice care se încrucişează cu istoria viorii.

Este vorba despre perioada numită Mica Eră Glaciară. Mică, desigur, din punct de vedere geologic. De altfel, există deja o urmă a ei și în celebra Adorație a magilor în zăpadă, pictată în 1563 de Pieter Bruegel cel Bătrân, (o curiozitate: acest tablou este considerat prima reproducere a fulgilor de nea din istoria artei, aşa cum în Capela Scrovegni din Padova, Giotto a reprodus prima lacrimă de pe chipul Mariei Magdalena).

Pe scurt, Mica Eră Glaciară a durat, de fapt, din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea, chiar dacă apogeul a fost atins în anii în care a înghețat și Canal Grande.

De fapt, coincide cu așa-numitul Minim al lui Maunder (numit astfel după omul de știință), o perioadă cuprinsă între 1645 și 1715, caracterizată printr-o activitate foarte scăzută a Soarelui.

Pe parcursul a treizeci de ani, astronomii au observat doar 40 de pete solare, în timp ce estimarea normală în același interval de timp ar fi trebuit să fie de aproximativ 40 de mii.

Dar, ce legătură poate exista între activtitatea soarelui şi celebrele viori ale școlii cremonese?

Marii lutieri au creat cu toții într-o perioadă de timp destul de scurtă, o perioadă care merge din a doua jumătate a secolului al XVII-lea până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Mai presus de toate, această a doua perioadă este considerată vârsta de maturitate a lui Antonio Stradivari și a celui mai faimos dintre Guarnieri, Guarnieri del Gesù.

De altfel, este aceeași perioadă în care Bartolomeo Cristofori a gândit, construit și răspândit fortepianoul, astăzi pianul (care este o invenție italiană, nu germană).

Pianul, deși construit într-o manieră excelentă şi dintr-un lemn de o calitate excelentă, are o durată de viață redusă substanțial la o sută de ani, cu o îmbunătățire treptată în prima jumătate de secol, dar o decădere rapidă, în ultimii 50 de ani.

După cum știm, instrumentele cu coarde sunt foarte diferite şi, chiar dacă în acest caz invenția nu este strict italiană, nimeni nu a reușit să reproducă vreodată viori, viole, violoncele care să aibă aceleași calități sonore precum cele ale maeştrilor lutieri ai celor două şcoli dominante, cea din Cremona şi cea din Napoli. Ambele, după cum spuneam, s-au concentrat în aceeași perioadă.

Dintre toţi maştrii lutieri se remarcă figura lui Antonio Stradivari, care a fost un adevărat inovator al viorii.

A trăit până la peste nouăzeci de ani și a făcut mai multe modificări la cutia de rezonanţă (corpul viorii), inclusiv cele două S-uri ale instrumentelor care au devenit mai mari.

Dar care era secretul lui?

O întrebare paradoxală, deoarece totul în jurul lui Stradivari este un mister. Nu suntem siguri de data nașterii (între 1643 și 1649). Nu suntem nici măcar siguri dacă era de fapt din Cremona.

Nu există documente și acest lucru se poate deduce de fapt dintr-o știre: pe etichetele pe care le-a aplicat lucrărilor sale a scris cremonensis.

Dar, având în vedere că şcoala de luterie din Cremona fusese deja făcută celebră de familia Amati, nu poate fi exclus că eticheta lui Stradivarius ar fi putut fi o acțiune inteligentă de marketing.

De altfel, într-un singur caz, într-un instrument realizat în tinereţe a adăugat pe etichetă și „elevul lui Amati”. O informație care s-a evaporat imediat, după unii studioşi, chiar din cauza unei posibile plângeri făcută de Amati.

Pe scurt, Cremona era un brand. În secolul al XVII-lea, made în Cremona era deja un brand internațional, invidiat și poate chiar copiat. Cu alte cuvinte, nici nu putem fi siguri că a fost elevul lui Amati.

Dar lucrurile nu se termină aici: au existat nenumărate studii asupra arcuşurilor lui Stradivari făcute cu scopul de a-i descoperi secretul: ipotezele sunt infinite și pornesc de la cenușa vulcanică a zonei până la vopselele protectoare pe care le-ar fi folosit Stradivari cu o rețetă demnă de un alchimist pentru a „cristaliza” lemnul.

Printre încercările de a explica natura extraterestră a lemnului există una care este legată tocmai de minimul lui Maunder.

Viorile sunt produse din lemne diferite: în special cele despre care vorbim au fost construite din arțar balcanic pentru partea din spate și din molid din Val di Fiemme pentru cutia de rezonanţă, de departe cea mai importantă parte.

Nu mulți oameni știu că viorile, chiar și cele ale lui Stradivarius, nu sunt alcătuite în mare parte din toate piesele originale. Există un motiv tehnic/tehnologic: în perioada dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, corzile erau făcute din intestinul animalelor și nu exercitau o presiune mare asupra lemnului (iar sunetul cu siguranţă nu era unul puternic).

Corzile metalice au schimbat totul, iar dea lungul secolelor au fost retuşate multe viori.

Dar ceea ce contează este cutia de rezonanţă, mai ales partea superioară, cea rotunjită unde sunt sculptate cele două S-uri.

Și aici este posibil ca ştiinţa să fi dat o mână de ajutor: în perioada minimului lui Maunder, soarele și-ar fi încetinit activitatea normală (conform unor studii chiar și viteza de rotație).

Acest lucru ar fi făcut ca lemnul european din acea perioadă să crească foarte încet și să atingă caracteristici structurale care nu s-au mai repetat niciodată.

Este o explicaţie, chiar dacă poate nimeni nu va putea să dea vreodată un răspuns definitiv și să rezolve secretul viorilor din secolul al XVIII-lea.

Nu putem decât să fim de acord cu faptul că, de fiecare dată când arta și tehnologia s-au întâlnit, omenirea a atins cele mai înalte vârfuri.

Ca atunci când Albert Einstein și Charlie Chaplin s-au cunoscut, în anii 1920. Ambii erau deja celebri în întreaga lume. Primul a câștigat Premiul Nobel, iar celălalt, Oscarul pentru filmele sale mute.

Einstein, dorind să-i facă un compliment lui Chaplin, i-a spus: Arta ta este incredibilă. Nu spui nimic și toată lumea te ascultă.

Știţi ce i-a răspuns Chaplin? Eu nu sunt nimic în comparație cu tine: vorbești lumii întregi, dar nimeni nu te înțelege.

RADOR RADIO ROMÂNIA

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.