Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

În volumul său de debut, autoarea retrăiește copilăria și adolescența pentru a căuta răspunsuri despre lumea nevăzută și neștiută a părinților săi. Încearcă să își recompună mama din episoade, dialoguri, momente din trecut și descoperă un personaj complex, o femeie care, la începutul anilor 90, credea în egalitatea dintre femei și bărbați, o luptătoare și o supraviețuitoare capabilă să înfrunte lumea, omul care a știut mereu că singura resursă cu adevărat infinită este iubirea.
Este o carte despre iubirea statornică care rămâne dincolo de moarte, despre o forță emoțională extraordinară, despre lucruri nespuse, despre o voce curajoasă și autentică.
Laura Ionescu alege perioada copilăriei și a adolescenței ca primă incursiune literară , întreaga carte fiind concentrată în jurul relației cu mama. Autoarea reușește să realizeze portretul mamei sale, cea care și-a găsit sfârșitul mult prea devreme, își concentrează narațiunea în jurul amintirii relației dintre cele două, cu bune și cu rele. Volumul nu este decât o depănare nostalgică a relației mamă-fiică îmbibată în iubire, durere și regret.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 28 ianuarie 2024, 00:00 / actualizat: 28 ianuarie 2024, 10:03

Primul capitol, scris la persoana a treia, ne face călători prin viața eroinei, Mimi. Copil, fiică, adolescentă, prietenă, colegă, parteneră, soție, mamă, femeia care a devenit subiectul unei cărți fără ca ea să fi aflat vreodată.
La începutul relației dintre cele două, mama, fiind o femeie puternică, care nu s-a dat bătută niciodată, capul familiei și întregul ei univers este, pur și simplu, idolul Laurei. Adolescența ei, cu stări emoționale fluctuante, a adus o schimbare în imaginea mamei, ea devine portarul dintre casă și libertatea de afară, unde iubirea nu era interpretată ca ocrotire, ci ca asuprire egoistă. Apoi vine faza a treia, moartea mamei, care lasă răni adânci, tristețe, întrebări, un gol ce nu se va mai umple niciodată. Acest eveniment, întâmplat mult prea devreme, trezește în Laura sentimentele copilăriei, de iubire pură și necondiționată: “Am rămas cu sentimentul ăsta, că aș mai fi putut s-o iubesc și că n-am apucat să fac cât aș fi vrut, până la capăt. Mama s-a terminat prea repede.“

Avem un carusel de emoții, trecute prin filtrele propriei noastre ființe, povestea protagonistei devenind povestea fiecărui cititor. Naratoarea jonglează cu diferite stări, trecând de la momentele de fericire pură, la cele de agonie, de durere cruntă, de frustrări sfâșietoare, totul alcătuind un amalgam întortocheat, foarte asemănător cu realitatea confuză.
Este o carte închinată mamei, unde iubirea joacă rolul principal în poveste, unde trauma și durerea devine parte din viața de zi cu zi, o carte a pierderii, o dedicație peste timp pentru o mamă care ar merita să fie nemuritoare, la fel cum merită toate mamele lumii.
Este o poveste curajoasă, unde scriitoarea își expune în fața cititorilor fără perdea, fără ocolișuri, starea emoțională brută, nostalgia și durerea. O poveste bine scrisă, despre forța de a integra trauma în ceea ce devenim și despre cine suntem, ba mai mult decât atât, o lectură ce te îndeamnă la reflecție și introspecție, având un rol terapeutic și catalizator.

Nu te găsesc pe nicăieri are o forță nemaipomenită, lucrurile nespuse se transformă într-o voce curajoasă și autentică, o voce ale cărei valuri trec insesizabil de la umor la reflecție și de care literatura românească contemporană avea mare nevoie.

N‑aș fi vrut să am nimic de‑a face cu acea femeie pe care o iubeau toți și de care se temeau toți. Mă uit în oglindă și o văd în ochii mei, o văd în deciziile mele, în neînfricarea absolută pe care o am uneori. O văd în alunița de pe mâna mea dreaptă, cea pe care o aveam amândouă în același loc. O aluniță pe care timpul insistă să o șteargă, fiindcă timpul e o gumă de șters. O verific din când în când să văd dacă mai e acolo, dar nu prea mai e. Ne seamănă mâinile, ne seamănă picioarele, ne seamănă alunița de sub nas, aia care pare o semnătură grăbită făcută de Dumnezeu când avea multe acte de rezolvat. Semănăm. Nu știu dacă am eu nevoie să semănăm sau chiar semănăm în toate; nu știu dacă oamenii îmi spun asta fiindcă mă iubesc sau fiindcă o iubesc.

Cartea se poate împrumuta de la Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj, Sala de Literatura Română.

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.