Ce mai citim. Recomandarea traducătorului

”Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, Casa Cărții de Știință, 2023, traducere din limba franceză și note de Alexandra Ionel

Articol editat de cristina.rusu, 21 ianuarie 2024, 06:00 / actualizat: 21 ianuarie 2024, 8:36

”Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, Casa Cărții de Știință, 2023, traducere din limba franceză și note de Alexandra Ionel

Născut la Oran în anul 1952, Yahia Belaskri este sociolog, romancier și jurnalist francez de origine algeriană, preocupat să aducă o perspectivă critică și, în același timp, profund umanistă asupra istoriei zbuciumate a Algeriei, asupra relațiilor deseori conflictuale cu Franța, cu intenția declarată de a denunța derapajele sociale, politice și religioase de orice fel. Studiile sale de specialitate publicate în lucrări de profil sunt completate de opera romanescă cu vădite accente de analiză a grupului, compusă în prezent din 6 titluri.

Astăzi mă voi opri asupra ultimului său roman, Le Silence des dieux, publicat în 2021 la editura Zulma și recompensat cu Mențiunea specială a Premiului celor cinci continente ale Francofoniei, ediția 2022, apărut și în traducere românească la editura Casa Cărții de Știință, în colecția „Traducem lumea”, coordonată de Rodica Baconsky.

Scriitorul plasează acțiunea principală a romanului în Izvorul caprelor, un sat liniștit aflat la liziera deșertului, departe de tumultul marelui oraș. Bărbații își cultivă peticele de pământ, femeile se ocupă de cămin și de creșterea copiilor, imamul cheamă la rugăciunile zilnice și le arată oamenilor calea cea dreaptă. Cu alte cuvinte, intrăm în cotidianul aparent netulburat al unei comunității care pare să trăiască în afara timpului.

Când, într-o bună zi, din motive necunoscute, singurul drum ce leagă satul de orașul învecinat este blocat de un grup de soldați trimiși de puterea centrală denumită enigmatic „Excelența sa Stăpânul”, locuitorii se trezesc condamnați la o izolare totală pe cât de arbitrară, pe atât de dramatică, căci vom asista astfel la disoluția progresivă a legăturilor sociale și a solidarității umane, la isteria colectivă în căutarea disperată a unui țap ispășitor, la persecuții și chiar la crimă.

Satul se scindează treptat în două tabere: cea a oamenilor care se supun orbește injoncțiunilor implacabile ale puterii, coagulată în jurul lui Abbas, poreclit „Faunul”, și cea a locuitorilor care refuză să asculte, să renunțe la propria libertate. Microcosmosul creat astfel de Yahia Belaskri poate fi perceput ca o alegorie o ordinii politice și religioase impuse într-o țară sufocată de o autoritate dictatorială, cum a fost și cazul Algeriei. Dar delimitarea clară a coordonatelor spațio-temporale ale acestui univers contează prea puțin pentru autor, care a subliniat deseori că adevărata lui obsesie este „condiția umană, fragilitatea ființei, devenirea sa”.

După acest tablou sumbru, cititorii s-ar putea întreba pe bună dreptate de ce ar merita că lectureze o astfel de carte într-o lume în care barbaria nu se mai regăsește doar în paginile de istorie, ci e o realitate tot mai tangibilă aflată la porțile Occidentului, ba chiar în sânul său? Într-o lume în care discursul urii, al intoleranței câștigă tot mai mulți adepți, tot mai mult teren pe scena politică a marilor democrații? Ei bine, pentru că finalul romanului oferă un răspuns luminos, hrănit de speranța în umanitate. Această speranță se concretizează în plan romanesc prin marșul femeilor și copiilor satului înspre libertate, călăuzite de Zahra, însăși soția lui Abbas, principalul instigator la ură, prin exilul forțat al lui Abdelkrim și al Badrei, împreună cu familia lor. Și nu e deloc întâmplător faptul că unul dintre cei trei copii ai acestora, Mansur, este cel care se va reîntoarce în satul natal pe care a fost nevoit să-l părăsească pentru a denunța lașitatea și fărădelegea bărbaților. Mansur devine totodată mărturisitor pentru cei prigoniți, pentru cei nedreptățiți, pentru cei care au pierit în surghiun.

Și aș încheia citindu-vă un pasaj rostit de acest personaj, care reprezintă la urma urmei crezul artistic profund umanist al romancierului:

Odraslă a nisipului și a vântului am răsfirat pietrele ce m-au zdrelit, mi-am păstrat limba ca să-i pomenesc pe morți, au călătorit în valiza mea alături de cărți și de copilăria furată. (…) Sunt om ca toţi ceilalți. Nu unul dintre aceia care, cu inima copleșită de ură, își fac din fărădelege merit. Am fost plămădit din sămânța echității și a partajului. Preaplin de iubire, sunt înzestrat cu înflăcărarea pe care ea o aduce cu sine. (…) Refuz somația și nu răspund la niciun ordin. Sunt de nicăieri și de prin toate locurile-n care femei și bărbați se străduiesc să dea frica la o parte și să osândească fărădelegea, din toate locurile-n care se reinventează bunătatea omenească. Acolo e lăcașul meu, singurul meu lăcaș.

Traducătoarea Alexandra Ionel

Rubrică realizată în colaborare cu editura Casa Cărții de Știință

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.