Prințesa Marie Alexandra Victoria de Edinburgh s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell, Anglia. Supranumită „micuța Missy” de către cei apropiați, ea este nepoata reginei Victoria prin tatăl ei, Alfred, Duce de Edinburgh.
Articol editat de cristina.rusu, 2 ianuarie 2024, 06:00 / actualizat: 2 ianuarie 2024, 8:43
Prințesa Marie Alexandra Victoria de Edinburgh s-a născut pe 29 octombrie 1875 la Eastwell, Anglia. Supranumită „micuța Missy” de către cei apropiați, ea este nepoata reginei Victoria prin tatăl ei, Alfred, Duce de Edinburgh.
Ea își datorează atașamentul față de Rusia imperială mamei sale, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei. Unchiul său „Sașa” este nimeni altul decât țarul Alexandru al III-lea. Sejururile sale în patria maternă, „această Rusia a țarilor, debordantă de măreție, astăzi distrusă”, ocupă un loc aparte în amintirile sale.
A crescut în Anglia natală, între Osborne, pe insula Wight, Clarence House din Londra și Balmoral din Scoția. Câțiva ani petrecuți în Malta, legănată de legendele cavalerilor locali, au fost suficienți pentru a face din această insulă „cea mai frumoasă amintire a vieții [sale]”.
Tatăl său a fost amiral al flotei navale britanice din Marea Mediterană. La 17 ani, în 1893, s-a căsătorit cu Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul și moștenitorul lui Carol I, regele României.
Proaspeții căsătoriți pleacă să urmeze destinul care le-a fost trasat, într-o țară îndepărtată și necunoscută, la granițele Europei. A devenit regină acolo în octombrie 1914, când a izbucnit Marele Război. Ea povestește adaptarea ei lentă la responsabilitățile de suveran ale acestei țări pe care ajunge să o iubească.
Regina Maria ne oferă, prin memoriile sale, cronicile zilnice și Jurnalul ei de război 1916-1918, pagini prețioase și inedite despre istoria României moderne. A trăit trauma războaielor balcanice din 1912 și 1913, apoi pe cea a Primului Război Mondial, la patul răniților, ca asistentă dedicată.
Ea și-a asumat și rolul de ambasador și a fost primită la negocierile Tratatului de la Versailles pentru a apăra cauza țării sale adoptive alături de cele mai mari personalități ale vremii: Clemenceau, Churchill, Poincaré, președintele Wilson. Întâlnirea cu Clemenceau rămâne memorabilă: „tigrul” este impresionat de determinarea patriotică a reginei.
Memoriile sale („Povestea vieții mele”), scrise în engleză – limba sa maternă, au fost publicate în 1934-1935 și retipărite de mai multe ori. Au apărut în franceză câțiva ani mai târziu, în 1937 și 1938, la librăria Plon. Acest lucru este fără precedent, deoarece „nicio regină sau rege nu a știut vreodată să scrie până acum”, ne dezvăluie Virginia Woolf într-unul dintre eseurile sale. Pentru ea, Regina Marie este „o scriitoare înnăscută, căreia limba se supune”.
Marie ne lasă o mărturie vie, care este plină de povești pitorești, portrete de neuitat, viziunea ei asupra evenimentelor politice și impresii de călătorie. Ea descrie într-o manieră plină de culoare episoadele din copilărie, cum ar fi întrevederea cu „bunica” ei, regina Victoria, sau întâlnirea cu Churchill.
Fragmente de vise intră mereu în text, care este fluid și simplu, ca o poveste spusă cu voce tare. Copiii ei o încurajează să imortalizeze lumea fabuloasă pe care le-o povestește: „Mamă, ar trebui să scrii basmele astea, este păcat că se pierd povești atât de frumoase. Ești făcută să scrii basme”. În poveștile și legendele sale, „găsim întotdeauna vocea profundă a vieții, a reflecției asupra legilor cărora fiecare trebuie să se supună”.
Titlurile sunt evocatoare: Legenda Muntelui Athos, Visătorul de vise, Hoții de lumină, Ilderim, Poveste în lumină și umbră, Copilul Soare, Fata cu ochi albaștri.
„Kildine, povestea unei prințese rele” a fost publicată în 1921 și a apărut în traducere franceză în 1934: odată ca niciodată, într-o țară îndepărtată, un rege și o regină erau deja bătrâni și nu aveau copii.
S-a întâmplat însă un miracol: Kildine vine să umple familia regală și întreaga țară de o bucurie imensă. Prea răsfățată, micuța devine capricioasă și chiar crudă. Îngrijorați de educația sa, regele și regina caută toate mijloacele pentru a-i corecta caracterul, dar în zadar. Singura soluție, adoptată cu durere, a fost să o izoleze într-un turn vechi înconjurat de mlaștini. Acolo, Kildine va primi lecții uimitoare de la Regele Vulturilor și Regina Lebedelor.
După multe aventuri, Kildine înțelege adevăratele valori ale vieții, devine gânditoare și respectuoasă, recâștigând dragostea părinților și a regatului. Scenele din poveste sunt inspirate din viața Reginei Maria și din personajele din jurul ei.
În chiar centrul Parisului, lângă Turnul Eiffel, îi este dedicată o promenadă. A murit în 1938 și va rămâne „o regină legendară”, „seducătoare prin inimă, prin darurile și prin strălucirea ei lirică”. În testamentul scris cu propria ei mână la 29 iunie 1933, Regina Maria a României și-a exprimat ultima dorință: inima ei să fie îngropată la Balcic, pe malul Mării Negre (azi în Bulgaria), înconjurată de flori și de mare: „Ne întoarcem mereu la primele noastre iubiri, așa că mă voi întoarce la mare.”
Istoria dictează însă altfel: după Balcic, inima reginei se odihnește acum la Sinaia, în munții Carpați. Dar în mod simbolic, inima ei încă trăiește în amintirile, poveștile și legendele sale. (www.liberation.fr)
RADOR RADIO ROMÂNIA
Foto: Agerpres/ RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
Un cod Murray a înotat pe o distanță de 860 de kilometri în unul dintre cele mai mari fluvii din Australia, o călătorie care a început în...
Piersicile nu sunt doar un fruct delicios, ci şi o adevărată „comoară” naturală pentru organism. Cu aroma lor delicată şi...
Dimineţile devin tot mai reci, iar în interior, poate apărea condensul pe ferestre. Picăturile de apă aparent inofensive indică primul semn al...
Chiar și marii regizori, cei mai celebri, rămân faliți. Luptându-se să supraviețuiască, după ce și-a autofinanțat cel mai recent film,...