Ce mai citim. Recomandarea traducătorului

Articol editat de cristina.rusu, 2 aprilie 2023, 06:00 / actualizat: 2 aprilie 2023, 8:07

Această carte este o ficţiune. În consecinţă, orice asemănare cu situaţii reale ori persoane existente sau care au existat nu e nici întâmplătoare, nici involuntară. Așa începe, Ca să mă pot iubi de Maryam Madjidi, apărută recent la Casa Cărții de Știință.

Într-adevăr, cartea este inspirată din adolescența de imigrantă iraniană în Franța a autoarei. Textul este o galerie de portrete și o sumă de întâmplări care au marcat această adolescență. Amintește oarecum, mi s-a părut la un moment dat într-una din numeroasele lecturi, de Cuore al lui Edmondo de Amicis.

Dar reamintește, în primul rând, de Maryam Madjidi din volumul său anterior, Marx și păpușa, apărut tot la Casa Cărții de Știință, acum câțiva ani. Cei care o cunosc de acolo, se vor bucura să regăsească narațiunea alertă, tușa precisă în realizarea portretelor și înclinația spre lirism, dar, trebuie spus, vor găsi și o Maryam Madjidi care se reinventează. Chiar dacă și Marx și păpușa e carte autobiografică, cele două volume au personalități distincte, nu se suprapun. Maryam Madjidi are multe de spus și resurse stilistice pe măsură.

În încheiere, aș vrea să vă citesc două fragmente destul de ilustrative, cu mențiunea că pentru o impresie realistă trebuie citit întreg textul.

„Impasibil și imperturbabil, cu creta în mână, profesorul nostru de matematică, domnul Letard, ne explica fără cea mai mică umbră de entuziasm legile algebrei și ale geometriei.

Cam la cincizeci de ani, uscat și slab ca un pai, era un Războinic învins care avea ca semn distinctiv faptul că purta întotdeauna cămăși albastre și pantaloni maro.

Marea întrebare pe care ne-o puneam la orele de mate nu era despre teorema lui Pitagora sau fracţii, nu, ni se fâlfâia cu totul de ce ne preda. Întrebarea care ne frământa era dacă domnul Letard avea mai multe cămăși și perechi de pantaloni identice, ca Einstein, care purta mereu costume gri ca să nu piardă timp și nici să nu-și ocupe mintea cu grija frivolă a ţinutei, sau dacă purta pur și simplu aceeași cămașă și aceeași pereche de pantaloni toată săptămâna. Treaba era de o importanţă covârșitoare pentru noi. În primul caz, situaţia putea fi justificată și pusă pe seama unei monomanii vestimentare demne de marile genii; în al doilea caz, igiena lui era pusă sub semnul întrebării și se subînţelegea că era pur și simplu jegos, zgârcit și ciudat.

Pusesem la punct un plan foarte simplu și ingenios pentru a găsi răspunsul la această întrebare obsedantă. Trebuia ca un elev să treacă prin spatele lui și să tragă cu carioca neagră o linie pe cămașă. Dacă, a doua zi și în zilele următoare, cămașa lui purta acest semn distinctiv însemna că e aceeași.

Am fost aleasă eu pentru misiune. Eram singura elevă în afară de Paola care aveam media 16 la mate. Paola n-ar fi îndrăznit în veci să facă așa ceva, ar fi fost paralizată de timiditate. Eu simţeam că am forţa necesară să răspund provocării, eram protejată de medie, deci dincolo de orice bănuială. Trebuia să acţionez în momentul în care era întors cu spatele la clasă ca să scrie pe tablă. Am ridicat mâna ca să merg să-mi ascut creionul la coșul de lângă catedră. Aveam carioca neagră în buzunar. Îmi ascuţeam creionul încet. S-a întors să deseneze un triunghi dreptunghic. Inima îmi bătea nebunește, am scos carioca, am întins braţul și, foarte ușor, cu mare grijă să nu apăs pentru că ar fi simţit și și-ar fi dat seama că se petrece ceva dubios pe la spatele lui, am trasat și eu o foarte frumoasă linie neagră, fină, vaporoasă, pe pânza albastru spălăcit.

Toţi elevii au aplaudat. Proful s-a întors imediat către mine, abia cât am avut timp să pun carioca la loc și să mă duc înapoi în bancă. S-a uitat la clasă fără să spună nimic. Era o liniște mormântală. Și-a reluat desenul. Eram extrem de mândră că reușisem așa o ispravă. A doua zi, domnul Letard a intrat în clasă și și-a pus servieta pe catedră ca să-și scoată lucrurile. A așteptat să se facă liniște. A luat creta, s-a întors să scrie data pe tablă, iar cămașa…” Nu voi strica surpriza, vă las să citiți pentru a vedea care dintre cele două scenario s-a confirmat.

Și al doilea fragment unde se simte lirismul de care pomeneam:

Niciodată ancorată, mereu pe lângă, barcă în derivă care nu știe unde să acosteze, urmărind în zadar cântul sirenelor, compus chiar de mine într-un colţișor al minţii.

Nu aveam alte obiective decât să fug, să plec, să mă smulg, să ridic ancora, să mă dezrădăcinez, să deplasez ce însemna acasă altundeva și să lupt cu iluzia că aș fi liberă.

Voi pleca de la Drancy ca să merg la Paris. Voi pleca de la Paris ca să merg la Beijing. Voi pleca de la Beijing ca să merg la Istanbul. Voi pleca de la Istanbul ca să revin la Paris. Voi pleca de la Paris ca să revin la Drancy.

Ulise s-a întors. Între plecare și sosire, n-am făcut decât să fug de mine crezând că fug de plictiseală.”

Lectură plăcută !

Alina Pelea, traducătoarea volumului Ca să mă pot iubi, de Maryam Madjidi, Casa Cărții de Știință, 2023.

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.