Ascultă Radio România Cluj Live

A fost prinsă frumoasa cu vinurile furate

 

A fost prinsă frumoasa cu vinurile furate
Foto: Foto: Wokandapix/Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 25 iulie 2022, 15:40

O fostă deţinătoare a titlului de Miss Mexic, precum şi prietenul ei român, au fost prinşi de Interpol după o urmărire de 9 luni. Cei doi au furat din beciul unui restaurant de lux vinuri în valoare de 1.65 milioane de euro:

 

Infracţiunea a avut loc anul trecut, într-un restaurant cu stea Michelin din oraşul spaniol Caceres. Restaurantul are o ofertă spectaculoasă de vinuri, prezentată într-un meniu de 185 de pagini, de unde nu lipsesc sticlele de mii de dolari. Cei doi hoţi probabil că se pricepeau, pentru că au ţintit cele mai scumpe sticle. Din câte a reconstituit poliţia faptele, au aşteptat ca restaurantul să se închidă; apoi femeia în vârstă de 29 de ani a distras atenţia personalului cu ceva pretenţii legate de room service, în timp ce partenerul ei – în vârstă de 47 de ani – s-a strecurat la subsol. Acolo a încărcat 3 rucsaci cu 45 de sticle de vin, pe care le-a înfăşurat frumos în prosoape, să nu se spargă. Printre rarităţile furate s-a aflat şi un Chateau d’Yquem din 1806, din care o singură sticlă costă 350 de mii de euro.

Cuplul a părăsit hotelul în care funcţiona restaurantul doar în dimineaţa următoare, ceea ce e ori curaj, ori obrăznicie fără pereche.Furtul a fost detectat mai târziu, dar hoţii nu au putut fi identificaţi nici măcar pe baza înregistrărilor camerelor de supraveghere; s-a constatat doar că frumoasa şi însoţitorul ei au mai stat şi altădată la hotel (probabil pentru un studiu de fezabilitate). Cei doi aveau paşapoarte elveţiene false şi nu au lăsat în urmă nici amprente, nici ADN utilizabil.Acum au fost prinşi, la graniţa dintre Croaţia şi Muntenegru; dar investigaţia continuă, pentru că vinurile tot nu au fost găsite.

 

Andrea Nagy

Foto: Wokandapix /Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 12:00

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!

Murele nu sunt doar fructe de pădure delicioase, ci şi extrem de benefice pentru sănătate. Murele conţin vitamine, minerale, fibre şi...

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!