Prima pagină » Diverse » Aventură sau ritual? Povestea jocului din serialul Stranger things
Aventură sau ritual? Povestea jocului din serialul Stranger things
Vineri, 1 iulie, au sosit ultimele 2 episoade din Stranger things; din finalul cărora a reieşit că nu erau chiar ultimele (dar despre asta nu avem de gând să vă spunem mai multe). Serialul aduce un omagiu multor elemente din cultura pop a anilor ’80: filme, muzică, jocuri de atunci se regăsesc în Stranger things, laolaltă cu valurile pe care le-au generat. În sezonul 4, un rol important îl are aşa-numitul „Hellfire Club„: care, în ciuda numelui de rău augur, e un grup inofensiv de tineri care joacă Dungeons & Dragons: aceştia intră, timp de câteva ore, în pielea unor personaje nu neapărat umane: devin eroi care trec prin aventuri, chiar dacă doar stau în jurul tablei şi aruncă zaruri. Ultimele episoade au fost destul de întunecate: dar nu numai pentru monstrul care trebuia învins, ci din cauza orăşenilor până atunci paşnici, care încep să-i vâneze pe cei din Hellfire Club, băgându-şi în cap că e vorba de o sectă care a adus toate necazurile. Pare absurd, dar pe lângă casetofoanele cu căşti şi muzica lui Kate Bush, acesta este cel mai realist element care aminteşte de anii ’80. Dungeons & Dragons chiar a cauzat panică; şi, de vreme ce tot ce se dădea la TV era acceptat ca fiind adevărat, milioane de părinţi au crezut că sufletele copiilor lor sunt în pericol dacă joacă acest joc.
Foto: Stranger things/captură YouTube
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
5 iulie 2022, 17:00 / actualizat: 10 iulie 2022, 9:47
Un adolescent s-a sinucis; părinţii lui erau convinşi că a fost blestemat în jocul Dungeons & Dragons, iar asta i-a cauzat moartea. Aşa a început vânătoarea de vrăjitoare împotriva jocului menţionat în serialul Stranger things:
Vineri, 1 iulie, au sosit ultimele 2 episoade din Stranger things; din finalul cărora a reieşit că nu erau chiar ultimele (dar despre asta nu avem de gând să vă spunem mai multe). Serialul aduce un omagiu multor elemente din cultura pop a anilor ’80: filme, muzică, jocuri de atunci se regăsesc în Stranger things, laolaltă cu valurile pe care le-au generat. În sezonul 4, un rol important îl are aşa-numitul „Hellfire Club„: care, în ciuda numelui de rău augur, e un grup inofensiv de tineri care joacă Dungeons & Dragons: aceştia intră, timp de câteva ore, în pielea unor personaje nu neapărat umane: devin eroi care trec prin aventuri, chiar dacă doar stau în jurul tablei şi aruncă zaruri. Ultimele episoade au fost destul de întunecate: dar nu numai pentru monstrul care trebuia învins, ci din cauza orăşenilor până atunci paşnici, care încep să-i vâneze pe cei din Hellfire Club, băgându-şi în cap că e vorba de o sectă care a adus toate necazurile. Pare absurd, dar pe lângă casetofoanele cu căşti şi muzica lui Kate Bush, acesta este cel mai realist element care aminteşte de anii ’80. Dungeons & Dragons chiar a cauzat panică; şi, de vreme ce tot ce se dădea la TV era acceptat ca fiind adevărat, milioane de părinţi au crezut că sufletele copiilor lor sunt în pericol dacă joacă acest joc.
Dungeons & Dragons a apărut în 1974 şi a fost un succes uriaş, fiind jucat de vreo 20 de milioane de persoane. Era un joc complex de roluri: se putea intra în pielea unui personaj, ale cărui acţiuni erau determinate prin aruncare de zaruri (nu neapărat cu 6 feţe). Personajele trebuiau să aibă grijă chiar de nevoile fiziologice – somn, foame – în timpul jocului. Privit cu ochii de acum, din lumea bullying-ului şi a interacţiunii toxice în online, Dungeons & Dragons avea câteva avantaje: copiii învăţau să lucreze împreună, fără niciun ecran sau controller, folosindu-se doar de propria imaginaţie. Jocul avea desigur arme, dragoni, monştri, dar la capitolul violenţă nici fraţii Grimm nu stau mai bine. Aşa că se ridică întrebarea: care era problema? În anii ’70 jocul nu li s-a părut în neregulă părinţilor. Perioada idilică s-a încheiat însă atunci când a fost prezentat la ştiri.
În 1979, un student de la universitatea din Michigan a dispărut din camera lui. Detectivul particular angajat de părinţi nu auzise până atunci de D & D, dar când a aflat că există, a ajuns rapid la concluzia că jocul a cauzat dispariţia studentului. Acesta a fost găsit curând: se ascundea în subsol, după ce şi-a făcut rău în urma unui episod psihotic. Studentul s-a sinucis un an mai târziu: conform detectivului, pentru că D & D i-a infestat mintea.
În 1982, un adolescent s-a sinucis, împuşcându-se cu arma tatălui său. Washington Post a scris atunci că tânărul avea probleme la şcoală, mama lui era însă convinsă că jocul era de vină. S-a vorbit foarte mult de faptul că directorul liceului în care studia organizase cercul de D & D, dar nimeni nu şi-a pus întrebarea: cum a ajuns adolescentul să pună mâna pe arma tatălui său? Jocul începuse deja să apară şi în filme. În ET încă e înfăţişat ca o modalitate nevinovată de petrecere a timpului liber, dar în Mazes and monsters – cu Tom Hanks în rol principal – deja se vorbea de felul în care jucătorii pierd contactul cu realitatea. Mama adolescentului decedat a dat în judecată firma producătoare a jocului, dar şi pe directorul care organizase cercul, despre care spunea că l-a blestemat pe fiul ei în joc, ceea ce i-a cauzat moartea. Tribunalul a respins cazul, dar aceasta a creat un ONG anti Dungeons & Dragons, în al cărui manifest jocul era acuzat de woodoo, vrăjitorie, barbarism, canibalism, satanism, invocarea demonilor şi profanarea de morminte. Campania declanşată a atins un nivel naţional, fiind umflată de publicaţii şi televiziuni conservatoare; ba chiar a apărut şi în emisiunea 60 minutes, considerată echilibrată.
Dungeons & Dragons era condamnat de grupările religioase pentru politeism şi nu a ajutat nici faptul că – nu din cauza jocului – numărul de sinucideri în America a crescut în rândul adolescenţilor. Afirmaţiile desprinse de realitate s-au răspândit cu viteza cu care o fac şi teoriile conspiraţioniste din ziua de azi. Rar erau căutaţi experţi, psihologi sau antropologi, care chiar să aibă opinii fundamentate ştiinţific. Milioane de părinţi au tras concluzia că e mai bine să-şi ţină departe copiii de jocurile de tip role playing. De atunci au fost multe studii care să demonstreze că aceste jocuri nu cauzează probleme psihice, nu afectează evoluţia emoţională a copiilor, totuşi există locuri în care restricţia a rămas; cum ar fi o închisoare din Wisconsin, unde directorul e convins că sunt mai agresivi prizonierii care joacă Dungeons & Dragons.
Astăzi jocul e privit mai degrabă cu nostalgie. În anii ’90 au fost puse în circulaţie alte găselniţe: filme horror, animaţii japoneze, jocuri pe calculator, tot atâtea pretexte pentru lipsurile sociale care duc la comportamente problematice în rândul adolescenţilor.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
