Prima pagină » Diverse » Fapte reale şi superstiţii în procesele cu vârcolaci
Fapte reale şi superstiţii în procesele cu vârcolaci
Când în Germania, în 1589, un bărbat a fost acuzat că ar fi fost vârcolac, oamenii legii nu s-au abţinut în imaginarea unei pedepse cât mai grele. Bărbatul, pe nume Peter Stumpp, a fost legat de o roată de căruţă; carnea lui a fost ciopârţită cu cleşti înroşiţi în foc, iar pielea a fost îndepărtată. Corpul a fost în final ars pe rug, în timp ce capul a fost ataşat unui lup mort, pentru a servi drept avertizare celor care s-ar simţi tentaţi de cârdăşia cu necuratul. Din secolul 15 şi până în veacul al 17-lea, oamenii lupi îi îngrozeau pe europeni. Procesele erau pătrunse de superstiţie şi de dorinţa de a căuta un ţap ispăşitor: ca urmare printre acuzaţi s-au găsit mulţi cerşetori şi pustnici, dar şi persoane care sosiseră ca străini într-o localitate. Acuzaţii îşi recunoşteau faptele, după ce erau torturaţi. Chiar şi aşa, istoricii sunt de părere că mulţi dintre ei aveau probleme psihice, ori nici măcar nu înţelegeau ce li se întâmplă. Uneori se întâmpla ca un criminal real să fie acuzat că ar fi fost om lup, dar după atâtea secole e greu să mai separăm faptele reale de superstiţie.
Cu 200 de ani înaintea proceselor cu vrăjitoare din Salem, fapte înspăimântătoare puneau pe jar imaginaţia europenilor. Mai multe persoane au apărut în faţa tribunalului pentru a răspunde unei acuzaţii halucinante: aceea de a fi fost vârcolaci. Adesea pedeapsa era la fel de înspăimântătoare precum crimele pentru care se aplica:
Când în Germania, în 1589, un bărbat a fost acuzat că ar fi fost vârcolac, oamenii legii nu s-au abţinut în imaginarea unei pedepse cât mai grele. Bărbatul, pe nume Peter Stumpp, a fost legat de o roată de căruţă; carnea lui a fost ciopârţită cu cleşti înroşiţi în foc, iar pielea a fost îndepărtată. Corpul a fost în final ars pe rug, în timp ce capul a fost ataşat unui lup mort, pentru a servi drept avertizare celor care s-ar simţi tentaţi de cârdăşia cu necuratul. Din secolul 15 şi până în veacul al 17-lea, oamenii lupi îi îngrozeau pe europeni. Procesele erau pătrunse de superstiţie şi de dorinţa de a căuta un ţap ispăşitor: ca urmare printre acuzaţi s-au găsit mulţi cerşetori şi pustnici, dar şi persoane care sosiseră ca străini într-o localitate. Acuzaţii îşi recunoşteau faptele, după ce erau torturaţi. Chiar şi aşa, istoricii sunt de părere că mulţi dintre ei aveau probleme psihice, ori nici măcar nu înţelegeau ce li se întâmplă. Uneori se întâmpla ca un criminal real să fie acuzat că ar fi fost om lup, dar după atâtea secole e greu să mai separăm faptele reale de superstiţie.
Conform legendei, vârcolacii sunt oameni care se pot transforma în lupi imenşi şi însetaţi de sânge. O altă imagine ar fi aceea că vârcolacul e un amestec demonic între oameni reali şi animale. Un lucru însă era considerat sigur: indiferent de unde ar proveni, oamenii lupi nu îşi pot controla natura violentă şi dorinţa de a ucide. De altfel vârcolacii nu sunt o invenţie a Evului Mediu: în Epopeea lui Ghilgameş de pildă eroul află că iubita lui şi-a transformat în vârcolac un fost partener, ceea ce îl îndeamnă la precauţie. În Evul Mediu însă imaginea lor a devenit mai nuanţată: de regulă oameni inocenţi erau transformaţi în vârcolaci, ceea ce le diminua moralmente vina, dar nu şi pedeapsa în faţa justiţiei. În cantonul elveţian Valais sute de oameni au fost arşi pe rug pentru diverse practici de vrăjitorie, printre care şi licantropia; deşi în acest caz istoricii sunt de părere că, dincolo de teama superstiţioasă, era vorba şi de lăcomie, averile condamnaţilor fiind confiscate.
Deja din 1521, inchizitorii papali erau cei care conduceau procesele cu vârcolaci. Într-un rând doi păstori, Pierre Burgot şi Michel Verdun au recunoscut că au făcut o înţelegere cu diavolul: s-au întâlnit cu un bărbat îmbrăcat în negru, care le-a dat o alifie pentru a-i transforma în vârcolaci, o formă în care au mâncat inclusiv copii. Amândoi au fost arşi pe rug, împreună cu o a treia persoană, care nu a vrut să mărturisească în ciuda torturii. Procesele de mai târziu scoteau la lumină cam aceleaşi detalii: bărbaţi fatidici îmbrăcaţi în negru, alifii sau curele care transformau omul obişnuit în licantrop sângeros. Erau regiuni în care cetăţenii erau îndemnaţi să pună mâna pe ce armă pot găsi şi să participe la vânarea licantropului: un animal mare şi rapid, cu ochi demonici, strălucitori.
Se întâmpla ca în faţa tribunalului să fie chemaţi medici ca martori, care întăreau diagnosticul aşteptat din partea lor. Mai ales pentru că acele condiţii asociate cu licantropia s-ar putea să fi avut la bază afecţiuni reale, cunoscute astăzi: cum ar fi porfiria, care produce dinţi roşiatici şi sensibilitate excesivă la lumină. Mai există apoi condiţia numită hipertricoză, adică o abundenţă exagerată a părului corporal; iar episoadele psihotice s-ar putea să fi fost provocate de consumul involuntar de plante şi ciuperci halucinogene.
Andrea Nagy
Foto: Brenda Timmermans, de la Pexels/Wikipedia
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
