Prima pagină » Diverse » Cele mai bune comedii de dragoste din teatrul românesc [AUDIO/VIDEO]

Cele mai bune comedii de dragoste din teatrul românesc [AUDIO/VIDEO]

Povestea spune că boier Vasile Alecsandri, fiind amorezat de o oarecare Canano Greceanu, i-a făcut o vizită familiei acesteia la moşia de pe lângă Suceava. Nu a fost bine primit: Anastasia, mama domnişoarei, l-a numit chiar scriitoraş şi coate-goale. Mai bine n-ar fi făcut-o. Din răzbunare, Alecsandri a scris piesele care o au ca eroină pe Coana Chiriţa, bucăţică tăiată din personalitatea Anastasiei Greceanu.

Articol editat de cristina.rusu, 13 februarie 2021, 23:23 / actualizat: 16 februarie 2021, 12:29

Încă din secolul 19, specialitatea dramaturgiei româneşti au fost comediile. Nu avem noi poveşti de dragoste de gravitatea lui Shakespeare, poate pentru că spectatorului român i-a plăcut ca o istorie de acest gen să aibă un final fericit.

Iată cele mai savuroase comedii de dragoste ieşite din pana dramaturgilor autohtoni.

În al doilea episod, Chiriţa în provinţie, un Guliţă ajuns la vârsta adolescenţei începe să observe fetele frumoase din jurul lui şi dă târcoale Luluţei sau… Măriucilor din sat. În mod interesant, această dramatizare a colectivului Teatrului Naţional din Iaşi a fost realizată la aproape 100 de ani de la apariţia piesei lui Alecsandri.

Într-un cadru melancolic de orăşel de provincie se plasează piesa Titanic-Vals a lui Tudor Muşatescu, dar comedia oferă destule momente memorabile. Ne arată cum erau privite fetele care năşteau fără să fie căsătorite, că averea era mai degrabă o piatră de gâtul unei relaţii şi că viaţa nu se termină atunci când nu se împlineşte iubirea aceea ca de pe paginile unei reviste cu foi lucioase. Piesa a fost ecranizată, dar a avut succes şi pe scenele teatrelor din străinătate.

În 1932 a apărut comedia Tache, Ianke şi Cadâr a lui Victor Ion Popa. Iniţial nu a avut succesul Muşcatei din fereastră: criticii scriau în Gândirea că autorul e „de gust şi de temperament iremediabil semănătorist” şi că piesa demonstrează că se află într-un impas al inspiraţiei. După 1956, când a fost pusă din nou în scenă, a devenit una din cele mai cunoscute comedii de la noi, iar în 1960 a fost realizată şi o adaptare radiofonică mult apreciată. Conflictul piesei, anume greutăţile care apar atunci când tineri cu religii diferite doresc să-şi unească vieţile, este şi acum actual. Şi acum, ca şi atunci, părinţii într-o astfel de situaţie se întreabă mai întâi ce religie vor urma copiii, iar apoi – invariabil – ce vor zice vecinii.

Trei tineri – sau, într-un caz, nu chiar aşa de tineri – sunt îndrăgostiţi de aceeaşi fată în piesa Jocul de-a vacanţa a lui Mihail Sebastian. Acţiunea se petrece în vara anului 1936, la o pensiune unde personajele s-au adunat pentru a-şi petrece concediul şi, mai de voie, mai de nevoie, pentru a rupe complet legătura cu realitatea sub forma lumii din afară. Dar realitatea nu poate fi amânată la nesfârşit şi după încheierea lunii de odihnă intră din nou pe uşă. Adaptarea radiofonică a fost realizată în 1957 şi avea în rolul personajului central pe tânărul Radu Beligan.

Încheiem, cum altfel, cu comedia O noapte furtunoasă a maestrului I.L. Caragiale. Relaţiile înfăţişate de acesta nu sunt romantice în sens clasic; dar în fond iubirea nu e numai pentru prinţi, pentru domniţe bălaie ori pentru nobili tineri din Verona.