Prima pagină » Diverse » Scurt istoric al parfumului

Scurt istoric al parfumului

În zilele noastre udatul de Paşti al fetelor se face cu un parfum, dar mai demult vedeta aromatică a celei de-a doua zile de Paşti era apa de colonie. Totuşi, care e diferenţa dintre acestea două, cum au apărut şi… de ce obişnuia Napoleon să bea lichide parfumate, cu zahăr? Haideţi să trecem, pe scurt, prin istoria parfumului:

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 aprilie 2020, 00:00 / actualizat: 20 aprilie 2020, 11:41

În zilele noastre udatul de Paşti al fetelor se face cu un parfum, dar mai demult vedeta aromatică a celei de-a doua zile de Paşti era apa de colonie. Totuşi, care e diferenţa dintre acestea două, cum au apărut şi… de ce obişnuia Napoleon să bea lichide parfumate, cu zahăr? Haideţi să trecem, pe scurt, prin istoria parfumului:

Să clarificăm încă de la început: a nu se confunda apa de colonie cu parfumul! De fapt, sunt trei feluri de lichide parfumate cu care ne întâlnim pe rafturile magazinelor: apa de colonie, apa de toaletă şi apa de parfum. Toate trei sunt făcute din uleiuri de plante amestecate cu alcool, ceea ce le diferenţiază însă este concentraţia şi, bineînţeles, preţul. Cea mai concentrată este apa de parfum (15-30%), urmată de apa de toaletă (4-8%), apoi de apa de colonie (3-5%).

Există documente care atestă folosirea de parfumuri încă din Mesopotamia, acestea fiind bazate pe uleiuri din flori şi alte plante aromatice precum coriandrul sau mirtul. Arheologii au descoperit în Cipru o adevărată bibliotecă de parfumuri de acum 4000 de ani, în care s-au păstrat 60 de sticluţe de astfel de uleiuri.

În Europa, distilarea de parfumuri a prins aripi în secolul 12, dar abia 4 secole mai târziu aromele au început să fie amestecate în alcool şi nu în uleiuri vegetale. Primele astfel de parfumuri se leagă de Italia renascentistă şi de influenta familie Medici. Se spune că Ecaterina de Medici avea propriul ei maestru de parfumuri, iar când a urcat pe tronul Franţei, a transmis şi altora această preferinţă. Franţa a devenit repede „centrul de parfumuri” al Europei, e drept că iniţial minunatele arome erau amestecate în special pentru a ascunde mirosurile corporale neplăcute.

Aşadar, în Franţa şi Italia parfumul era cunoscut din secolul 16, dar a durat încă un secol până când obiceiul a prins rădăcini şi în Germania. Cea mai cunoscută iniţiativă i-a aparţinut lui Paolo Feminis, care locuia în Köln, unde a lansat pe piaţă produsul său ce purta numele de Aqua Admirabilis. Totuşi, nu el a fost primul care a încercat o astfel de întreprindere: prima colonie autentică a fost un patchouli cunoscut şi astăzi sub numele de 4711, preparat din ulei de citrice, rozmarin, lavandă şi alcool, care se maturează mai mulţi ani în butoaie de stejar. Aşadar, nu orice lichid parfumat, cu o concentraţie aromatică scăzută, se poate numi apă de colonie, ci doar cea preparată în Köln!

Pe atunci, această apă de colonie era considerată ca un remediu al bolilor trupeşti şi spirituale, iar Napoleon o trata ca atare, consumând cuburi de zahăr stropite cu această aromă. Spre deosebire de el, ţarul Rusiei ori Richard Wagner jurau pe eficacitatea în uz extern a apei de colonie, cu care doamnele din înalta societate îşi tratau durerile de cap şi stările de melancolie.