Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: Despre mască şi comunicare: munca interpreţilor mimico-gestuali în vreme de criză [AUDIO/VIDEO]
Incluziv: Despre mască şi comunicare: munca interpreţilor mimico-gestuali în vreme de criză [AUDIO/VIDEO]
Ioana Tufar, interpret mimico gestual
Toată ţara pare să fi descoperit acum, odată cu transmisiunile MAI, necesitatea interpreţilor mimico-gestuali în comunicarea dintre instituţiile statului şi cei cu deficienţe de auz. În Cluj-Napoca însă, prezenţa unui interpret în procesul de informare nu reprezintă o noutate.
Foto: Ioana Tufar, interpret mimico gestual
Articol editat de cristina.rusu,
7 aprilie 2020, 12:39
Toată ţara pare să fi descoperit acum, odată cu transmisiunile MAI, necesitatea interpreţilor mimico-gestuali în comunicarea dintre instituţiile statului şi cei cu deficienţe de auz. În Cluj-Napoca însă, prezenţa unui interpret în procesul de informare nu reprezintă o noutate.
Cu Ioana Tufar, interpret al Consiliului Local Cluj, am povestit despre semne în situaţii de criză, despre cum îi înţeleg surzii pe cei care poartă mască şi despre cât de mare e responsabilitatea de a traduce repede şi corect, în contextul în care limba semnelor diferă chiar de la o regiune la alta.
Andrea Nagy: Există o preconcepţie conform căreia doar cei care au în familie o persoană cu deficienţe de auz vor învăţa limba semnelor. Tu cum ai devenit interpret?
Ioana Tufar: M-am îndrăgostit de limbajul semnelor (termenul pe care îl folosim acum este limba semnelor române) cam prin 2002-2003 când, ca studentă, aveam un coleg cu deficienţe de auz, pe George Andronic. Am început să comunicăm prin scris, dar după un timp i-am zis: „Învaţă-mă limba semnelor, pentru că eu mă plictisesc să tot scriem!” Aşa că, în următorii 4 ani, am învăţat o limbă nouă.
Andrea Nagy: Care ţi s-a părut partea mai grea: vocabularul sau transmiterea unor marcatori emoţionali?
Ioana Tufar: Partea de expresivitate: nu băgam de seamă ce importantă este o inflexiune a sprâncenelor, toată partea aceasta nonverbală a comunicării. Cred că cel mai simplu mi-a fost să învăţ dactilemele: acestea sunt literele, cu diacritice, cu tot, dar asta nu înseamnă că persoana surdă chiar înţelege conceptul din spatele cuvântului.
Andrea Nagy: Cred că responsabilitatea de a transmite informaţia corectă o resimţi cu atât mai mult acum.
Ioana Tufar: Este o responsabilitate care totdeauna îl face pe interpret mai conştient că trebuie să înveţe, că trebuie să fie în ritm. Interpretul este un facilitator, este o punte de legătură. În dialog ce e important este persoana surdă.
Andrea Nagy: Cariera ta a implicat interacţiunea cu copii surzi, paradoxal, în cadrul Liceului pentru Deficienţi de Vedere. Cum s-a întâmplat acest lucru?
Ioana Tufar: A fost un proiect care a început la Liceul pentru Deficienţi de Vedere, atunci a trebuit să fie implementat şi termenul de surdocecitate. Am fost mai întâi voluntar, lucram cu 4 copii cu dublă deficienţă. Una din fetiţe venise de la Şcoala de Deficienţi de Auz de la Sibiu şi atunci am apelat tot la George, ca să mă înveţe semne mai simple şi adaptate.
Aşadar din 2018 lucrez oficial ca interpret (până atunci mergeam mai mult voluntar). Cu Consiliul Local am început să colaborez din aprilie 2019. Sunt onorată şi totdeauna mă duc cu drag să traduc: cred că pentru persoanele surde iniţiativa e un gest de integrare, că suntem toţi la fel, avem aceeaşi valoare. Mi se pare un gest de normalitate ceea ce a făcut Primăria, care continuă şi acum, în situaţia de criză.
Andrea Nagy: Există un dresscode al interpreţilor?
Ioana Tufar: Un interpret profesionist totdeauna îşi face treaba îmbrăcat adecvat. Nu va merge încărcat cu bijuterii sau cu alte elemente lucioase. Important nu e cum sunt eu îmbrăcată, ci mesajul pe care-l transmit într-un cadru vizual neutru. Interpretul nu trebuie de pildă să facă semne pe faţă,eu asta uit mereu în timpul şedinţelor de la Consiliul Local! Revenind la George, el mă monitorizează, pentru că e foarte important să ai feedback.
Andrea Nagy: A existat o discuţie acum câteva săptămâni despre performanţa interpreţilor mimico-gestuali de pe canalele de televiziune. Am vorbit atunci cu Rodica Bogdan, vicepreşedinte al Asociaţiei Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestuali, care mi-a spus că una din probleme este examinarea interpreţilor, care nu se face în comunitatea surzilor. Ce părere ai despre această problemă?
Ioana Tufar: Câteodată noi, interpreţii, suntem luaţi de val, o problemă mai ales când e vorba de a traduce ceva live. Ai datoria de a transmite mesajul integral, iar feedback în direct este foarte greu de primit. După ce am un direct, iau aspectele despre care simt că au fost neclare şi întreb persoanele surde. Un alt aspect este acela că după 30 de minute, randamentul ca interpret scade şi din probleme fizice.
Andrea Nagy: Limba semnelor nu este unitară: de fapt, câte ţări, atâtea dialecte. Recent, comunitatea surzilor a obţinut o victorie prin faptul că limba semnelor române a fost recunoscută ca limba maternă a surzilor din România. Cum crezi că îi va ajuta concret pe surzi acest lucru?
Ioana Tufar: Sper că instituţiile publice vor respecta legea. Acum, dacă o persoană surdă vrea să meargă la AJOFM de pildă, instituţia nu îi pune la dispoziţie interpretul (decât la Judecătorie, la cazurile penale). Eu cred că în cei 2 ani de la promulgarea legii şi până când o vom vedea că prinde viaţă, ar trebui să ne gândim şi la o specializare pe domenii: adică interpretul care va merge la Judecătorie, la Tribunal, la notar, va trebui să fie specializat pe termeni juridici; interpretul care merge să traducă la spital, să ştie toţi termenii medicali. Eu văd că e o mare nevoie de interpreţi în domeniul educaţional, pentru că tendinţa este ca mulţi copii să fie integraţi în învăţământul de masă. Îmi doresc să fie profesori care să se implice, să văd odată şi la noi un program de licenţă de 3 ani, nu cursurile acestea care se fac acum. Atunci când există timp, există şi calitate.
Andrea Nagy: Limba semnelor române are un vocabular mai limitat decât un limbaj verbal. Există cuvintele necesare pentru a transmite ceea ce implică situaţia de criză din momentul de faţă?
Ioana Tufar: Există cam 7000 de semne. În momentul de faţă primul semn care a fost pus cap la cap de către comunitatea surzilor a fost semnul de coronavirus. Acesta are doi itemi: primul este semnul de coroană, iar al doilea, termenul de virus, în română a fost echivalat cu cel de vierme.
Andrea Nagy: Eu trebuie să traduc uneori pentru părinţii mei informaţiile mai complexe din mediul online. Am experimentat momente de disperare, când am găsit greu echivalentul unui cuvânt. Tu ai avut astfel de momente?
Ioana Tufar: Îmi aduc aminte că la prima şedinţă a Consiliului Local s-a spus despre „quorumul de şedinţă”. Atunci am dactilat, pentru că dactilemele te scot din orice situaţie. Am întrebat oameni din comunitatea surzilor dacă există semn pentru quorum, dar am fost întrebată: „Ce cuvânt e acesta?” Am convenit să parafrazez cu „grup, drept, vot, şedinţă”. Dar la fel, nu există semn pentru cadastrare ori fezabilitate.
Andrea Nagy: Cu ce dificultăţi specifice se confruntă surzii în această perioadă?
Ioana Tufar: Ceilalţi poartă mască; şi atunci persoanele surde nu mai reuşesc să citească de pe buze. Am avut o discuţie cu o prietenă surdă care a mers la farmacie. I-a făcut semn farmacistei: „Vă rog frumos să vă daţi masca jos, să pot citi pe buze.” Farmacista nu a vrut… Tânăra aproape că a început să plângă, pentru că şi-a dat seama că nu se descurcă. Ei, am văzut interpreţii din China, care şi-au adaptat măştile, în sensul că au tăiat partea principală din dreptul buzelor şi au înlocuit-o cu o folie de plastic.
Este o aplicaţie foarte bună, Voci pentru mâini, prin care se solicită interpret de către persoana surdă şi se utilizează telefonul sau laptopul. Este o idee foarte bună. Eu am inima strânsă şi sper să nu ajungă persoane surde la terapie intensivă, pentru că va fi o problemă deosebit de delicată…
Ca şi auzitori care pornim de la 0, avem nevoie de timp ca să achiziţionăm limba. E un domeniu foarte provocator, foarte interesant, trebuie însă profesionalizat. E foarte bine că există asociaţii care au interpreţi, dar nu sunt destui! Când am citit, erau 23000 de surzi, dar interpreţi autorizaţi erau doar 100. Este multă muncă în spate, dar dacă o faci cu pasiune, e mai uşor.
Andrea Nagy
Foto: facebook Emil Boc
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
![Incluziv: Despre mască şi comunicare: munca interpreţilor mimico-gestuali în vreme de criză [AUDIO/VIDEO]](https://i0.wp.com/www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2020/04/ioana-tufar.jpg?resize=850%2C479&ssl=1 "Incluziv: Despre mască şi comunicare: munca interpreţilor mimico-gestuali în vreme de criză [AUDIO/VIDEO]")
