Incluziv: Cine-i traduce pe interpreţi?

Articol editat de cristina.rusu, 11 februarie 2020, 13:27

Lipsa interpreţilor mimico-gestuali din diversele sectoare ale vieţii publice nu este o problemă de dată recentă.

Practic, chiar dacă sunt cetăţeni ai României cu drepturi depline, persoanele cu deficienţe de auz nu au posibilitatea de a-şi folosi limba maternă atunci când au nevoie de ajutor: nu-i pot spune medicului ce-i doare, nu pot explica la poliţie ce li s-a furat, nu pot întreba la primărie la ce ghişeu se eliberează viza de flotant. Legislaţie internaţională în domeniu există, dar ajunge la soarta pe care o au reglementările internaţionale binevoitoare, însă fără dinţi: autorităţile naţionale decid modul şi gradul de implementare, apoi diversele instituţii aplică legile naţionale după disponibilitate.

În 2011, Asociaţia Interpreţilor Autorizaţi în Limbaj Mimico-Gestual (ANIALMG) a demarat un parteneriat cu Televiziunea Română pentru a face ca ştirile să ajungă şi la cei cu deficienţe de auz.

Pe atunci, ştirile traduse erau doar sâmbătă şi duminică, îşi aminteşte Rodica Bogdan, vicepreşedinte ANIALMG. Ca să vă faceţi o idee, stăteam cu interpretul în studio câte 4-5 ore pe zi, sâmbătă şi duminică, pentru a traduce ştirile pe înţelesul surzilor. Totul se făcea pe bază de voluntariat. Asta a fost până când a apărut legea 103/2014.

Ideea că persoanele cu deficienţe de auz au nevoie de acces la informaţiile ce fac subiectul ştirilor a fost subliniată de această lege. Prezenţa interpreţilor în studiouri a devenit de acum o obligaţie pentru televiziunile cu acoperire naţională:

În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională:

1. a) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie;
2. b) vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora”, spune art. 421 din Legea 103/2014.

Odată cu intrarea în vigoare a legii, au fost posturi de televiziune care au contactat ANIALMG pentru formarea interpreţilor:

Îmi aduc aminte că venisem în Bucureşti pentru 2 zile şi am rămas 2 săptămâni. Lucram cu interpretul continuu. Apoi, când m-am întors la Cluj, a rămas altcineva – persoană surdă – să continue să lucreze cu interpretul pentru a progresa, spune Rodica Bogdan.

Recent însă, profesionalismul interpreţilor mimico-gestuali angajaţi pentru a traduce ştirile de televiziune a fost pus în discuţie în urma unei postări care s-a răspândit pe reţelele de socializare. Problema a fost semnalată de Marius Ghincea, fiu al unor părinţi cu deficienţe de auz, care a evaluat astfel prestaţia interpreţilor principalelor canale de televiziune:

Unii interpreți pe care i-am urmărit interpretau în orice dar nu în limbajul semnelor. Adică era evident că interpretau în ceva ce arăta ca un limbaj al semnelor dar cu siguranță nu era limbajul semnelor românesc, pe care eu l-am învățat din copilărie și cu care interacționez cu orice surd din România, a scris Marius Ghincea pe pagina sa de Facebook.

Cei mai mulţi surzi par să fie de acord că problema este cauzată de faptul că astăzi, deşi interpreţii angajaţi ai canalelor de televiziune au efectuat un stagiu de curs care le conferă acreditarea de a lucra în domeniu, nu e sigur că evaluarea lor a implicat şi persoane cu deficienţe de auz:

Nu știu care sunt criteriile de angajare, dar televiziunile ar trebui să se asigure că interpreții pe care îi angajează chiar știu să comunice fluent în limbajul semnelor. Nu e suficient să aibă un atestat din partea Ministerului Justiției, este nevoie să implice în procesul de angajare reprezentanți ai comunității surzilor (ANSR). Unui auzitor care nu cunoaște limbajul semnelor îi este aproape imposibil să își dea seama dacă persoana pe care o angajează știe sau nu limbajul cum trebuie, a adăugat Marius Ghincea.

Cu această opinie este parţial de acord şi Rodica Bogdan, care face însă un amendament:

Multe cuvinte nu au semne, sau nu au traducere în limba semnelor. Dacă traduci ştirile cuvânt cu cuvânt, persoanele surde nu vor înţelege. Nimeni nu monitorizează interpreţii, asta este cea mai mare problemă; şi că nu este formare profesională continuă. (Rodica Bogdan)

În urma postării lui Marius Ghincea, Avocatul Poporului s-a autosesizat şi a cerut informaţii suplimentare Consiliului Naţional al Audiovizualului. Forul Audiovizual a precizat că până în prezent nu a primit nicio reclamaţie privind prestaţia interpreţilor mimico-gestuali. În aceeaşi adresă, CNA a trimis şi răspunsurile televiziunilor cu privire la această chestiune:

Televiziunile nu au posibilitatea de a verifica cunoştinţele unui interpret, asemenea cunoştinţe trebuie verificate de autoritatea competentă în eliberarea autorizaţiilor, a citat portalul Pagina de Media răspunsul uneia dintre televiziuni.

Fie că problema apare la nivelul televiziunilor, ori în procesul de eliberare a autorizaţiilor pentru interpreţii în limbaj mimico-gestual, este necesară implicarea unor persoane surde pentru a evalua profesionalismul acestor interpreţi, pentru ca ştirile să ajungă, conform legii, şi la persoanele cu deficienţe de auz.

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.