Prima pagină » Diverse » Prima fotografie aeriană, realizată într-o zi de 13 octombrie

Prima fotografie aeriană, realizată într-o zi de 13 octombrie

Primele fotografii aeriene au fost realizate de fotograful francez Gaspard Felix-Tournachon, dintr-un balon cu aer cald, în 1858. Imaginile ce înfăţişau Parisul nu s-au păstrat însă până în zilele noastre. Cea dintâi imagine de acest gen care a supravieţuit este intitulată Bostonul, aşa cum doar vulturii şi gâştele îl pot vedea. A fost realizată de americanul James Wallace Black de la o înălţime de 630 metri, în 13 octombrie 1860.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 octombrie 2019, 15:00 / actualizat: 13 octombrie 2019, 16:36

Metoda fotografiei aeriene a fost repede adoptată de meteorologi, care au apreciat posibilitatea de a urmări mai precis deplasările norilor. Problema era însă că în secolul al XIX-lea, timpul de expunere – timpul în care subiectul trebuie să stea nemişcat pentru a fi capturat într-o fotografie – era mai degrabă de ordinul minutelor, spre deosebire de fracţiunile de secundă ale aparatelor de astăzi. În plus, a urca un aparat într-un balon cu aer cald şi a te asigura că se va declanşa în momentul potrivit necesita unele adaptări mecanice. În 1882, meteorologul britanic E. D. Archibald a meşterit un cronometru conectat la o mică încărcătură de explozibil pentru a declanşa aparatul exact în momentul potrivit. Alţii, precum francezul Arthur Batut s-au gândit să înlocuiască balonul cu aer cald cu zmeie, care se puteau manevra mai uşor, chiar dacă nu atingeau aceeaşi înălţime.

Un alt domeniu care a recunoscut potenţialul acestor fotografii a fost industria cinematografică: în 1909, pentru prima oară o cameră de filmat a fost amplasată pe un aparat de zbor deasupra Romei, iar imaginile au fost folosite într-un film mut despre avionul lui Wilbur Wright.

În Primul Război Mondial, multe ţări s-au folosit de imagini aeriene în scopul recunoaşterii în spatele liniilor inamice. În 1916, căpitanul englez John Moore Brabazon a proiectat primul avion specializat în acest gen de activitate: camera era inserată în partea de jos a aparatului de zbor şi putea fi declanşată de pilot la intervale prestabilite. Prin tehnici stereoscopice, dacă acelaşi obiect era fotografiat din unghiuri diferite, se putea asigura şi o perspectivă de adâncime a obiectivelor surprinse de cameră. În întreaga perioadă a conflictului au fost realizate peste o jumătate de milion de fotografii aeriene. După încheierea războiului, veteranii din Marea Britanie au fondat prima companie care oferea posibilitatea realizării fotografiilor aeriene în scop comercial.

În 1939, ofiţerii Sidney Cotton şi Maurice Longbottom au sugerat armatei britanice că fotografiile de la înălţime ar trebui să fie realizate de avioane mici şi rapide care, deşi nu au capabilităţi de apărare atât de avansate, sunt mai greu de detectat. Cu toate că sugestia pare evidentă în zilele noastre, la acea vreme păruse o idee radicală. Imaginile surprinse de cei doi au început să fie folosite nu doar pentru cartografiere, ci şi cu scopul de a stabili ţinta pentru bombe şi rachete. Se spune că echipa lor efectua 100 de zboruri de recunoaştere în fiecare zi, din care se colectau peste 5000 de fotografii.

La sfârşitul secolului XX, imaginile surprinse de la înălţime erau folosite în principal în scop meteorologic, pentru a supraveghea zone îndepărtate, despre care existau puţine informaţii topografice, ori pentru a evalua efectele schimbărilor climatice şi a factorilor de poluare. Într-o interpretare extremă, putem afirma însă că şi fotografiile din spaţiu constituie o extensie naturală a acestei istorii. Imaginile precum Punctul albastru pal, creditată echipei conduse de Carl Sagan, ori fotografiile realizate de colonelul Chris Hadfield de pe Staţia Spaţială Internaţională constituie o încununare a istoriei fotografiilor aeriene.