Ascultă Radio România Cluj Live

6 sfaturi pentru a scăpa de stres la locul de muncă

6 sfaturi pentru a scăpa de stres la locul de muncă

Articol editat de cristina.rusu, 2 iunie 2019, 10:00 / actualizat: 4 iunie 2019, 13:53

Stresul este reacția noastră mentală, emoțională și fiziologică la presiunile de zi cu zi, reacție care vine atât din afară noastră, cât și din interiorul nostru.

Oricâtă plăcere ne-ar oferi ceea ce facem, orice activitate poate aduce elemente de stres atunci când lucrurile sunt duse la extrem.

Psihologul Laura Maria Cojocaru, afirmă că oricine a lucrat vreodată a simțit, într-un fel sau altul, că presiunea legată de locul de muncă crează un deadline sau de unele sarcini mai dificile.

Pe termen scurt, este firesc și rezolvabil, dar din ce în ce mai mulți angajați nu scapă de presiunea de la locul de muncă nici măcar acasă, unii răspund la emailuri sau dau telefoane și în timpul liber, alții își iau de lucru suplimentar acasă etc., iar acest comportament determină cronicizarea stărilor, stresul devenind copleșitor și dăunător sănătății fizice și psihice, explică specialistul.

De ce ne stresăm la serviciu?

Sursele de stres legat de serviciu sunt de obicei: salariile mici, lipsa suportului social, lipsa controlului asupra decizilor pe care trebuie să le ia o persoană în postul deținut (conflictul de rol), expectanțe neclare ale performanței din partea angajatorului sau a angajatului, șanse mici de evoluție sau avansare, supraîncărcare cu sarcini, sarcini insuficient de provocatoare sau de captivante, continuarea muncii concrete sau menținerea unei preocupări mentale legate de serviciu și acasă, după terminarea programului de lucru.

În prezent, stresul este privit din 2 mari perspective: Eustres („stresul pozitiv”), care apare atunci când este determinată încordarea și mobilizarea organismului pentru a trece la acțiune și distres („stresul negativ”), care poate induce stări patologice, epuizare, anxietate, depresie, sindromul burnout, probleme de concentrare, motivație, probleme familiale și de cuplu etc.

Din păcate, nu putem evita întotdeauna situațiile tensionate care apar la serviciu, de aceea, ține de noi să găsim variante de gestionare a stresului, deoarece sănătatea noastră fizică și mentală depind de capacitatea noastră de a face față situațiilor presante, tensionante. (Laura Maria Cojocaru)

6 lucruri pe care le poți face pentru a scăpa de stres în timpul serviciului

1. Ia o pauză de lucru.

Corpul uman nu este programat să stea prea mult timp într-un singur loc (astfel se explică durerile musculare și de spate care apar la persoanele ce desfășoară o activitate sedentară).

După fiecare oră de muncă încearcă să te opreșți 5 minute și să ieși din birou, să bei apă, să te plimbi prin birou, să ieși pe terasă, să discuți cu un coleg, să stai 5-10 minute în fața unei ferestre deschise, respiră adânc de câteva ori, îndreaptă-ți atenția asupra eliberării tensiunii și a calmării bătăilor inimii, ieși pur și simplu din încăperea în care lucrezi pentru câteva clipe și privește pe fereastră sau gândește-te la un lucru frumos, liniștitor sau haios.

Scopul este să te deconectezi și să îți relaxezi mintea, astfel încât să poți preveni orice posibilă stare de anxietate sau neplăcere fiziologică. În pauza de prânz, ridică-te de la birou și mănâncă în altă parte, în special evită să lucrezi în timp ce mănânci. Evită preparatele și gustările nesănătoase. (Laura Maria Cojocaru)

2. Ia o pauză de atitudine.

Treizeci de secunde sunt suficiente pentru ca ritmul alert al inimii să se liniștească, de aceea este recomandată angajarea inimii și a minții într-o direcție pozitivă, relaxantă.

Vizualizează cu ochii minții orice ar putea declanșa sentimente pozitive, imaginea familiei, a copilului, a partenerului de viață, a animalelor de companie, un tablou relaxant, un peisaj de vis, o imagine plăcută din vacanță, culori, imagini, sunete, senzații tactile plăcute. Bea un ceai relaxant, ascultă o melodie de relaxare, aprinde un bețișor parfumat, pune-ți pe birou o vază cu flori. Privește în jur câteva clipe, dându-ți voie să te bucuri de forma și culorile florilor, de ciripitul păsărilor, de frumusețea unui copac, de razele soarelui sau de prospețimea ploii etc.

Schimbă modul de respirație (există o legătură directă între starea noastră emoțională și felul în care respirăm). Respirația unei persoane calme este profundă, lentă și controlată, preferabil cu atenția centrată abdominal. Respiră astfel de cel puțin 5 ori. Oferă-ți un mic automasaj în zona cefei, a capului, umerilor și brațelor.

3. Gestionează-ți mai bine timpul.

Oprește-te din mulți-tasking, care presupune de fapt “multi-gândit”, analizează care sunt prioritățile, ia-le pe rând și menține-ți atenția pe o singură activitate până este finalizată.

4. Fă-ți prieteni la locul de muncă

În felul acesta vei avea în jurul tău persoane cu care poți discuta atunci când ai nevoie de o pauză sau când ai nevoie să iei o decizie mai dificilă.

5. Păstrează o atitudine pozitivă față de locul de muncă.

Reamintește-ți aspectele care îți plac în activitatea ta, motivațiile pentru care ai ales-o, beneficiile pe care le obții făcând ceea ce faci. Premiază-te la finalul îndeplinirii unei sarcini sau la atingerea unui obiectiv cu un moment de relaxare, un gând bun, o glumă, sau orice altceva îți aduce plăcere.

6. Oferă șefului tău sau oferă-ți (dacă ești propriul tău șef) un plan de gestionare a factorilor stresori identificați, menit să te ajute să performezi mai bine.

Acest plan este bine să includă dezvoltarea unor abilități de management al timpului, clarificarea sarcinilor, primirea resurselor sau a suportului necesar de la colegi, adăugarea unor sarcini mai provocatoare, modificarea spațiului de lucru pentru a fi mai confortabil, oferirea unor resurse de relaxare din partea companiei. (psiholog Laura Maria Cojocaru)

 

Redacția/Laura Maria Cojocaru

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 12:00

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!

Murele nu sunt doar fructe de pădure delicioase, ci şi extrem de benefice pentru sănătate. Murele conţin vitamine, minerale, fibre şi...

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!