Ascultă Radio România Cluj Live

3 expresii care îi fac rău copilului tău!

Este un lucru foarte cunoscut faptul că, atunci când sunt copii, băieții au nevoie de mai multă încredere și libertate de a face singuri lucrurile, iar fetele au nevoie de grijă și protecție.

3 expresii care îi fac rău copilului tău!
Foto: Foto: Waldryano/Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 1 iunie 2019, 10:00

Este un lucru foarte cunoscut faptul că, atunci când sunt copii, băieții au nevoie de mai multă încredere și libertate de a face singuri lucrurile, iar fetele au nevoie de grijă și protecție.

Modul de adresare și comportamentul față de ei se răsfrânge asupra dezvoltării lor comportamentale, iar prea multă libertate sau prea multă protecție destabilizează dezvoltarea lor armonioasă.

În opinia psihologului Lenke Iuhoș, unii părinți sau chiar profesori folosesc de multe ori expresii negative sau needucative, care îi afectează pe copii în moduri foarte profunde, atât de profunde încât întreaga lor viață de adult va fi construită după acel tipar.

1. “Nu faci nimic cum trebuie!”.

Este una dintre cele mai puternice expresii adresate copiilor, deoarece va avea impresia întotdeauna că nu este demn de a face lucrurile corect, va avea mereu sentimente de vinovăție, va eșua adesea nu din lipsa de abilități, ci pentru că se teme că i-ar ieși un lucru corect, iar inițiativa și creativitatea vor fi inhibate iremediabil. În educația alternativă, mai constructiv pentru copil este să folosim mai des expresii de genul ”Este absolut normal să mai greșești câteodată”. Greșelile sunt firești în dezvoltarea copilului, iar ele trebuie privite ca pe oportunități de a învăța. (Lenke Iuhoș)

2. “Nu mai urla! Ridică-te imediat de pe jos!”

Copilul trebuie învățat să-și cunoască emoțiile, să și le înțeleagă și să le poată gestiona în moduri sănătoase pentru el și pentru cei din jur.

Când copiii au crize de nervi, aceștia nu sunt suficient de maturi încât să știe cum trebuie să le gestioneze mai bine, iar în loc să țipăm la ei și să escaladăm cearta, am putea să folosim mai des expresii de genul: “Este normal să ai emoții negative/rele, hai să vedem cum le putem transforma împreună în emoții pozitive/plăcute!”. Astfel, copiii vor învăța mai repede cum să le accepte și cum să răspundă adecvat atunci când le vor recunoaște ca parte integrantă din dezvoltarea lor, explică psihologul.

3. “Nu te mai saturi, mereu vrei și vrei”.

Unii părinți sau chiar profesori le inhibă, poate de cele mai multe ori fără să conștientizeze, dorința copiilor de a-și dori mai mult de la ei și de la viață. Atunci când vor mai mult, de regulă li se reproșează că sunt egoiști, răi sau răsfățați, iar în timp copiii vor învăța mai degrabă să renunțe sau să se resemneze.

Nu e nimic rău în a-ți dori mai mult de la tine și de la viață, iar copilul poate fi educat în acest spirit, dar să știe să facă diferența între lăcomie și generozitate. Educația pozitivă îi încurajează pe copii să-și exprime dorințele într-un mod respectuos față de ceilalți, iar expresia care-l va ajuta să se dezvolte mai bine, poate fi: ”Este normal să vrei mai mult, asta înseamnă că trebuie să muncești să ai”.

Atunci când integrăm mesaje pozitive, proactive în educația copiilor, în fapt îi încurajăm pe termen lung să-și descopere și să-și valorifice resursele interioare, astfel încât să devină peste ani adulți cu o viață echilibrată și armonioasă, conchide psihologul Lenke Iuhoș.

 

Redacția/Lenke Iuhoș

Foto: Waldryano/Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete:
Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 12:00

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!

Murele nu sunt doar fructe de pădure delicioase, ci şi extrem de benefice pentru sănătate. Murele conţin vitamine, minerale, fibre şi...

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!