Ce mai citim: La început a fost sfârșitul. Cartea de memorii a Adrianei Georgescu
Articol editat de cristina.rusu, 19 mai 2019, 06:00 / actualizat: 19 mai 2019, 8:29
Adriana Georgescu era născută în 1920 la București. Absolventă a Facultății de Drept, lucrează ca avocat, dar și ca reporter pentru Universul literar și mai apoi pentru Viitorul. Din decembrie 1944 până în martie 1945 a fost şefa de cabinet a generalului Nicolae Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri.
După demisia guvernului, a fost secretara şi avocata generalului Rădescu până iulie 1945, când a fost arestată, pentru implicarea în organizaţia tinerilor liberali, catalogată drept ”teroristă” de noul regim comunist. Condamnată la patru ani de închisoare, este grațiată de Regele Mihai în aprilie 1947. Urmează o nouă arestare, dar colegii din organizaţie reuşesc s-o scoată din închisoare, „răpind-o“. După o perioadă petrecută ca fugară la Bucureşti, fuge la Viena.
Volumul său de memorii La început a fost sfârşitul. Dictatura roşie la Bucureşti este prima mărturie a experienţei carcerale dintr-o ţară aflată în spatele Cortinei de Fier. Deşi scrisă în limba română, cartea a apărut mai întâi în franceză la Paris, în traducerea Monicăi Lovinescu.
În România volumul apare pentru prima dată în 1992. În primăvara acestui an, Editura Humanitas a reeditat-o, cu un cuvânt înainte semnat de Monica Lovinescu.
Scrisă într-un ritm alert și cu un talent literar remarcabil, cartea Adrianei Georgescu este o mărturie tulburătoare despre felul în care dictatura a înlocuit democrația în România după 1944.
Anii aceia tulburi de dominație sovietică, instaurarea guvernului Petru Groza, abdicarea forțată a Regelui și mai ales pușcăria cu atmosfera de teroare, cu bătăile, lipsurile și personajele de toate soiurile care o populează.
Tonul relatării trece gradat de la încredere, curaj, entuziasm, la neîncredere, apoi la disperare, spaimă oarbă și resemnare. O răsturnare completă a valorilor: nu mai contează că știi legislație, nu mai interesează pe nimeni ce drepturi ai, nu mai valorezi nimic. Jigniri, bătăi crunte, condiții de detenție inumane. Oameni arestați pe stradă, doar pentru că au fost confundați cu tineri liberali, procese la care verdictele sunt rostite înainte de audierea martorilor, frică și neîncredere care se infiltrează peste tot.
Sunt vremuri în care copiii învăță la școală să povestească ce vorbesc părinții între ei și dacă ascultă BBC sau Vocea Americii. Elevii sunt recompensați cu note bune pentru fiecare denunț. Studiază încă din clasele primare Marx, Lenin, Stalin și învață să urască. Sunt cuvintele unei femei dintr-un orășel de munte care o găzduiește pe Adriana Georgescu atunci când se ascundea, după evadarea din închisoare. Ea povestește cum rugăciunile au devenit reacționare, pomul de Crăciun e pom de iarnă, iar Moș Crăciun este înlocuit de ”tătucul Stalin”.
Despre Petru Groza autoarea spune că avea un cap pătrat și că semăna cu un țăran îmbrăcat orășenește. Era unul dintre cei mai bogați oameni din România și că profitase de persecutarea evreilor: își trecuse în contul personal o fabrică de lichioruri și o bancă, naționalizate de la aceștia. Pe Gheorghiu-Dej îl descrise ca având ochi inteligenți și o față deschisă.
Mărturia Adrianei Georgescu face lumină în istoria anilor 1945-1947 în România, clarificări absolut necesare, ținând cont de minciunile care abundau în cărțile de istorie de dinainte de 1989.
La final ai impresia că frica și suspiciunile fac încă parte din noi. Cum altfel să-ți explici duplicitățile, complicitățile și compromisurile care definesc și azi societatea românească.
Cartea de memorii a Adrianei Georgescu a fost tradusă în mai multe limbi. Autoarea a primit în anul 2000 Ordinul Naţional „Serviciul Credincios“, în grad de Comandor. S-a stins din viaţă pe 29 octombrie 2005, în Marea Britanie.
Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
