Ascultă Radio România Cluj Live

ARTmania Festival a fost desemnat cel mai bun festival european din 2018, la categoria „Best Small Festival”

ARTmania Festival a fost desemnat cel mai bun festival european din 2018, la categoria „Best Small Festival”

Articol editat de Carmen Sas, 17 ianuarie 2019, 14:39

ARTmania Festival desemnat cel mai bun festival european din 2018 la categoria „Best Small Festival” de către European Festival Awards

Sibiu, 17 ianuarie 2019 – Festivalul ARTmania de la Sibiu a câștigat trofeul categoriei „Best Small Festival” în cadrul competiției European Festival Awards, fiind singurul festival românesc care a obținut o distincție la această ediție, surclasând un număr impresionant de înscrieri și de voturi, potrivit organizatorilor evenimentului. În categoria „Best Small Festival” pot concura festivaluri care au o rată de participare pe zi de până la 10.000 de persoane, inclusiv.

Suntem foarte onorați și bucuroși să primim din partea juriului un trofeu la acest eveniment european de tradiție. Este o certificare care ne bucură mult nu doar pentru că reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor depuse de echipă și de comunitatea ARTmania de-a lungul celor 14 ani de existență, ci și pentru că industria muzicală românească a fost și în acest an reprezentată și aplaudată de unii dintre cei mai importanți specialiști de profil de pe continentul nostru. Sincere felicitări tuturor participanților. Doresc, de asemenea, să mulțumesc tuturor colegilor și colaboratorilor noștri de până acum, partenerilor și sponsorilor care au crezut în noi și, bineînțeles, artiștilor și publicului care a fost alături de noi din 2006 și până azi, a declarat Codruța Vulcu, Directorul Festivalului ARTmania și East European Music Conference.

 

Cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.  

De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Pe scena ARTmania Festival 2019 din Piața Mare a Sibiului, Architects (UK) vor urca alături de Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Alcest (Franța), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume de pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.

Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro.

În perioada festivalului ARTmania are loc și East European Music Conference, prima conferință internațională de la noi dedicată profesioniștilor din industria muzicală. Ajuns la cea de-a treia ediție, evenimentul reprezintă locul de întâlnire al industriei muzicale românești cu unii dintre cei mai mari operatori europeni și unii dintre cei mai importanți specialiști din domeniu.

 

European Festival Awards este cea mai importantă competiție dedicată industriei muzicale europene, fiind lansată în 2009 de Yourope (Asociația Europeană a Festivalurilor) pentru a oferi recunoașterea profesională a industriei internaționale acelor evenimente de profil și specialiști care obțin rezultate deosebite și ridică standardele de calitate ale acestui domeniu la nivel european (standarde evaluate sub diferite aspecte, precum: health & safety, responsabilitate socială, inovație, sustenabilitate etc).

Competiția include 15 categorii, precum „Best New Festival”, „Best Indoor Festival”, „Best Small/ Medium-Sized/ Major Festival”, „Agent of the Year”, „Promoter of the Year”, „The Award for Excellence and Passion”, „The Green Operations Award” sau „The Health & Safety Innovation Award” etc.

Gala de premiere a European Festival Awards are loc în fiecare an în perioada Eurosonic Noorderslag, eveniment care include una dintre cele mai importante conferințe internaționale de specialitate dedicate industriei muzicale și unul dintre cele mai mari festivaluri de tip showcase din Europa.

 

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 12:00

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian

Consumul regulat de ceai şi cafea la temperaturi foarte ridicate creşte riscul de cancer esofagian, indică un studiu britanic realizat pe aproape...

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 00:00

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie

Îmbrăcat ca o femeie, purtând o perucă neagră, puțin machiat și sandale albe. În brațe, un copil de nici doi ani, pentru a evita să...

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 15:00

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness

Pilotul bulgar Nikolai Kalaidjiev a stabilit un nou record mondial recunoscut de Guinness, după ce a efectuat 1.021 de decolări şi aterizări pe...

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 12:00

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior

Dermatologii avertizează că arsurile solare severe, în special cele suferite între vârsta de 15 şi 20 de ani, pot creşte semnificativ riscul...

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 00:00

S-a deschis primul magazin al untului

La câteva minute de Turnul Eiffel s-a deschis un magazin dedicat în întregime untului artizanal, unde vizitatorii pot descoperi aproximativ 30 de...

S-a deschis primul magazin al untului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 18:00

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural

Italia a inclus alţi 82 de copaci pe lista celor aflați sub protecția statului. Printre aceștia se numără un tisa milenar cunoscut sub numele...

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 12:00

O nouă speranță pentru sănătatea creierului

Cercetătorii de la Universitatea Texas A&M au dezvoltat un spray nazal care ar putea încetini îmbătrânirea creierului.   Timp de...

O nouă speranță pentru sănătatea creierului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 00:00

Şase fobii neobişnuite pe care ştiinţa încearcă să le explice

O fobie nu înseamnă doar o teamă puternică, ci o stare intensă şi persistentă de anxietate provocată de un obiect sau o situaţie care...

Şase fobii neobişnuite pe care ştiinţa încearcă să le explice