Tramvaiul cu cai a început să circule în București, într-o zi de 26 decembrie
Articol editat de cristina.rusu, 26 decembrie 2018, 06:00 / actualizat: 26 decembrie 2018, 10:09
Tramvaiul cu cai a fost introdus în Bucureşti în decembrie 1872.
Spre deosebire de zilele noastre, tramvaiele de atunci aveau maxim „doi cai putere” , cai care munceau ore bune în fiecare zi şi care erau bine îngrijiţi şi hrăniţi. În interiorul primelor tramvaie trase de cai aveau loc aproximativ 10 persoane, care de cele mai multe ori stăteau pe băncile aşezate în interiorul vehiculului, de o parte şi de alta a acestuia. Când era plin, la scară apărea tăbliţa „complect” şi nimeni nu mai putea să urce pentru că era interzisă călătoria în picioare.
Dar primul tramvai tras de cai de pe teritoriul actual al României, a ieşit pe traseu la 8 iulie 1869, în Timişoara. A fost al treilea după New York (1825) şi Paris (1854).
În 1871, „Societatea Anonimă Română de Tramvaie”, cu capital englez şi belgian, a obţinut autorizaţia de a instala, pe unele străzi, linii de fier, pe care să circule primele tramvaie trase de cai.
Un an mai târziu, societatea introducea primele trei linii de tramvaie cu cai din Capitală, care circulau pe rutele Bariera Mogoşoaiei – Calea Moşilor (prin Str. Fântânei, Teatrul Naţional, Sf. Gheorghe, Hotel Atena, Str. Romană), Şoseaua Bonaparte – Calea Călăraşilor (via Şcoala Comercială, Sf. Gheorghe) şi Sf. Gheorghe – Calea Văcăreşti.
Tramvaiele trase de cai erau galbene, vatmanii aveau uniforme şi şepci roşii, stăteau pe platforma din faţă şi îndemnau caii cu lovituri de bici. Controlorii, îmbrăcaţi asemănător vatmanilor, erau străini pentru că englezii aveau mai multă încredere în ei decât în bucureşteni, potrivit almanahului Flacăra. Dacă erau prinşi fără bilet, oamenii erau obligaţi să achite călătoria, dar cum viteza tramvaielor trase de cai era mică, mulţi săreau din mers ca să scape de plata călătoriei.
Tramvaiele trase de cai circulau cam la 10 minute, între orele 6 şi 10 seara, iar preţul biletului varia în funcţie de confortul asigurat şi de distanţa parcursă. De cele mai multe ori vehiculele erau arhipline, iar oamenii mergeau pe scări şi pe tampoane.
Cum viteza lor era redusă, mulţi puteau coborî din mers. Liniile care treceau pe dealul Uranus sau pe ruta Şerban Vodă-Bellu se foloseau cai de urcuş, care ajutau atelajul în pantă şi erau deshămaţi apoi. Vatmanii respectau întocmai traseul şi programul pentru că orice întârziere sau abatere era penalizată prin reducerea salariului.
Biletul, pentru un kilometru, costa 0,20 lei, iar pentru imperială (la etaj), preţul era la jumatate. Vagoanele care circulau vara erau deschise, cu băncuţe pe ambele părţi, iar cele de iarnă, aveau un fel de copertine culisante. În anii următori, aceste mijloace de transport au fost îmbunătăţite: s-a asigurat iluminatul pe timp de noapte, în staţii se puteau amenaja prăvălii, iar pe tăbliţe era obligatorie menţionarea traseului.
Nu erau acceptate în vagoane persoanele murdare, iar limita admisă a numărului de călători nu trebuia depăşită.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
