Ascultă Radio România Cluj Live

6 secrete care ne mențin tineri

6 secrete care ne mențin tineri

Articol editat de cristina.rusu, 2 decembrie 2018, 12:00

Oamenii de ştiinţă susţin că există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la procesul de îmbătrânire.

Potrivit cunoscutului psiholog Angela Nuțu, există un clişeu care spune că vârsta noastră este direct proporţională cu modul în care credem că suntem şi cu modul în care ne simţim.

Cunoaştem cu toţii acest mit şi iată că tot mai mulți specialişti în domeniu vin astăzi şi confirmă acel lucru, și anume că toate atitudinile și așteptările noastre cu privire la îmbătrânire chiar joacă un rol important în cât de repede se produce acest fenomen în corpul nostru. Astfel, cei care îşi păstrează o minte puternică şi pozitivă au trupuri sănătoase şi îmbătrânesc mai greu faţă de cei care sunt tot timpul îngrijoraţi de anii pe care îi au, explică Angela Nuțu.

Mai mult decât atât, specialistul crede că inteligenţa influenţează starea fizică şi vârsta pe care le resimţim. Așadar, cu cât o pesoană are un coeficient de inteligenţă mai ridicat, cu atât are şanse să se menţină tânără un timp mai îndelungat.

Iată 6 idei numai bune pentru a ne menţine tineri cât mai mult timp cu putință:

1. Ia decizii bune în legătură cu sănătatea ta!

Oamenii mai inteligenți iau pur și simplu decizii mai bune în legătură cu starea lor de sănătate. Informează-te, fă-ţi controale medicale regulate, cultivă o atitudine conştientă şi relaxată în legatură cu starea ta de sănătate, ține cont de vechiul dicton ”Mens sana in corpore sano!, declară Angela Nuțu.

2. Fii o persoană cu o mai mare „deschidere spre experiență” – persoanele deschise către experineţe noi sunt asociate cu un IQ mai ridicat.

Acest lucru se poate datora faptului că un nivel ridicat de inteligenţă ne ajută să procesăm cu mai multă ușurință informații complexe, ne creşte curiozitatea despre lume, iar sentimente precum entuziasm, curiozitate şi pofta de viaţă ne fac să ne simțim mai tineri. De altfel, deschiderea spre experiențe noi este una dintre trăsăturile de personalitate „Big Five”, fiind deci recunoscută ca o trăsătură importantă şi prezentă de-a lungul vieții, explică psihologul.

3. Când ai făcut ultima dată ceva pentru prima dată? Fă tot timpul ceva nou!

Cei care practică exclusiv stabilitatea și rutina nu vor putea deveni niciodată aventurieri dar nici nu vor putea trăi viaţa la adevarata ei intensitate. Putem încerca cât mai mai multe lucruri noi și să ne păstrăm mintea deschisă ideilor noi pentru a ne păstra tinereţea cât mai mult timp. Deschiderea către nou este bine să înlocuiască stereotipurile legate de vârstă. Oricând poţi învăţa o limbă nouă sau poți călători undeva unde nu ai mai fost. Totul depinde de cât de liber gândeşti şi de cât îţi dai voie să acţionezi, este de părere psihologul Angela Nuțu.

4. Bucură-te de aventură şi experienţă, dar şi de stabilitatea emoţională!

O gândire echilibrată nu ne oferă doar un stil de viaţă sănătos, ci şi longevitate. Este forte important să ştim să ne adaptăm situaţiilor pe care viaţa ni le oferă şi să nu percepem evenimentele într-o manieră atât de personală. Este important să vedem jumătatea plină a paharului, ştiind că nu evenimentele în sine contează, ci modul în care noi le interpretăm, spune psihologul.

5. Trăieşte în prezent, nu în trecut şi continuă să îţi faci planuri de viitor! Psihologii spun că bătrânii trăiesc din amintiri, iar tinerii cu planurile.

Din momentul în care începem să ne raportăm la trecut ca şi cum viitorul nu mai există, atunci se accentuează procesul de îmbătrânire.

Sfatul psihologului este să facem în aşa fel încât să avem tot timpul noi proiecte de viitor, să facem ceva pentru cei din jurul nostru, să ne implicăm şi dăruim din experienţa şi înţelepciunea pe care am acumulat-o.

Nu vrem sa generalizăm, dar se pare că nouă, românilor, ne este mai greu să ne „vedem” activi și utili și după vârsta legală de pensionare. Putem să ne căutăm modele de oameni care să ne inspire în această direcție: de exemplu, am un prieten extraordinar, un tânăr domn de 92 de ani, psihoterapeut si profesor de hipnoterapie la Universitatea din San Diego (Edwin Yager), care continuă să dezvolte proiecte ample și importante la această frumoasă vârstă, menținându-se tânăr si activ, reprezentând pentru mine o adevărată sursă de inspirație, declară psihologul Angela Nuțu.

6. Nu-ţi mai impune restricţii!

“Am 50 de ani, deci nu mai pot să mă îmbrac ca la 20…” „Tipul acesta de gândire poate fi un exemplu de credinţă limitativă după care multe persoane trecute de 50 de ani îşi ghidează viaţa. Ele reprezintă doar limitări pe care noi înşine ni le impunem mental şi apoi fizic. Din ce în ce mai mulţi oameni îşi dau seama cât de important este să fii tu însuţi şi să faci ceea ce simţi; iar odată cu vârsta, acest lucru îţi este tot mai la îndemână. Doar dă-ţi voie să fii tu însuţi!, ne îndeamnă psihologul Angela Nuțu.

 

Redacția/Angela Nuțu, psihoterapeut

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 12:00

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!

Murele nu sunt doar fructe de pădure delicioase, ci şi extrem de benefice pentru sănătate. Murele conţin vitamine, minerale, fibre şi...

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!