Ascultă Radio România Cluj Live

A 20-a ediție a Târgului de Cariere de la Sibiu

A 20-a ediție a Târgului de Cariere de la Sibiu

Articol editat de cristina.rusu, 28 noiembrie 2018, 10:34

La cea de-a 20-a ediție a Târgului de Cariere, organizat zilele acestea la Sibiu participă peste 30 de companii.

Candidații au la dispoziție peste 1000 de locuri de muncă, din diverse domenii, precum IT, inginerie, administrativ, producție, management, consultanță sau vânzări. Digitalizarea CV-ului și compararea salariului sunt noutățile acestei ediții.

Târgul de Cariere, organizat la Sibiu se desfășoară zilele acestea, între orele 10:00-18:00 la Hotel Ramada. Companiile pun la dispoziția candidaților oferte din toate categoriile, de la muncitori necalificați, până la persoane cu studii superioare. Candidații pot opta atât pentru joburi full time, cât și part-time.

În perioada septembrie-noiembrie, evenimentul a fost organizat în opt orașe din țară, Sibiul fiind ultimul pe listă.

Pr-ul Târgului de Cariere, Alina Agafiței:

La aceasta ediție a Târgului de Cariere, organziat la Sibiu aducem în atenția candidatului un nou mod de aplicare. Digitalizarea CV-ului este noutatea sezonului. Sunt prezente peste 30 de companii din cele mai variate domenii, cum ar fi inginerie, IT, producție, management, alimentație, contabilitate. Sunt peste 1000 de locuri de muncă și totodată aducem în atenția candidaților compararea salariului. Târgul a avut loc atât în România, cât și în Republica Moldova. Primul oraș a fost Chișinăul, a urmat apoi Clujul, Iași, Târgul Mureș, Brașov, Alba Iulia și acum suntem la Sibiu. (Alina Agafiței)

Prin intermediul eJobs este introdusă noutatea acestui sezon și anume digitalizarea CV-ului. Participanții vor putea să își depună CV-ul în câteva secunde la compania unde vor să se angajeze. Candidații își pot imprima CV-ul la intrarea în târg, sub forma unui QR Code, pe care îl vor putea scana cu ajutorul aplicației direct pe telefon.

Despre cum funcționează aplicația eJobs ne explică Ilinca Hoinic:

Totul este digitalizat. Toate datele sunt pe platformă în momentul de față și dacă ei vor să își adapteze datele pot face acest lucru în orice moment. Angajatorii văd toate datele adaptate atunci când vizualizează CV-ul. Există mai multe variante de logare. Candidatul poate să intre pe platformă în mod direct de acasă, înainte de a ajunge la târg și își poate face repede un cont, se poate loga și cu Facebook-ul sau cu o adresă de email.

Mai există varianta de a veni direct la târg unde îi putem ajuta noi cu ajutorul liniei noastre scurte 0219124, iar colegii noștri de la sediul central îi ajută să își facă CV-ul. La final îi așteptăm la noi pentru a le printa CV-ul. Mai există și varianta aplicației de mobil prin care își pot generaliza singuri acest QR.  (Ilinca Hoinic)

Totodată, cei care trec pragul evenimentului, pot să își compare salariul în timp real cu aplicația Paylab. Candidații au astfel ocazia să constate dacă primesc salariul cuvenit la actualul loc de muncă, în funcție de anumiți factori cum ar fi experiența în domeniu, regiunea geografică, beneficiile de la locul de muncă.

Mulți dintre cei care au dorit să își depună CV-urile, au constatat că sunt puține joburi în domeniile comunicării și științei, comparativ cu domeniul IT. Printre vizitatorii târgului am întâlnit și liceeni, dornici să afle noutățile de pe piața muncii.

„Avem la școală un curs de orientare în carieră, iar profesorul care îl susține, ne-a adus la târg pentru a vedea ce ne atrage de pe piața muncii și spre domenii am vrea să ne îndreptăm pe viitor”

„Fiind o clasă de științe în an terminal, am venit toată clasa cu unul dintre profesorii noștri pentru a căuta un job în domeniul ingineriei sau științelor naturii. Sincer nu am găsit aproape nimic pe partea de științe, dar în schimb am găsit pe partea de inginerie un job care mi s-ar potrivi cu programul de la facultate. Este un eveniment foarte bun care ar ajuta atât viitorii studenți, cât și persoanele care au un job și vor să se reprofileze”

Târgul de Cariere este cea mai mare rețea de evenimente de carieră din România și Republica Moldova. Sunt prezente peste 30 de companii din diverse domenii, care oferă locuri de muncă atât în țară, cât și în străinătate. Una dintre companii oferă 10.000 de dolari pe lună pentru cei care vin cu idei inovatoare pentru promovarea unor produse din domeniul gastronomic.

Această prezentare necesită JavaScript.

„În Sibiu găsim în general toată paleta de candidați care ne interesează, mai puțin muncitorii necalificați. Căutăm atât vorbitori de germane, care se pliază pe aproape toate departamentele noastre. Căutăm și specialiști tehnici și absolvenți de studii superioare cu bune competențe transversale.”

„În momentul de față pe zona tehnică căutăm specialist mentenanță, inginer automatist, specialist optimizări și inginer planificare.”

„Suntem o fabrică de producție care avem patru divizii, dintre care două sunt în zona de automotive, una în zona de tehnică liniară pentru roboți industriali și o divizie de hidraulică industrială, iar posturile sunt corelate.”

„Pentru Târgul de Carieră de la Sibiu avem un job plătit cu 10.000 de dolari pe lună, timp de trei luni cu doar două ore de muncă pe zi, în care poți sau nu să vila birou, alegerea este la tine. Ca să obți acest job trebuie să ne dai cea mai bună idee de promovare a unor produse pe care noi le-am lansat. Este o gamă de produse de sortimente de salam și cârnați. Alternativ ne puteți ajuta să alegem cea mai bună idee de promovare și poate câștiga o excursie în Bali.”

Un avantaj pentru candidați ar fi cunoașterea unei limbi străine precum germana, olandeza, spaniola sau portugheza.

 

Laura Matei

Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 12:00

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!

Murele nu sunt doar fructe de pădure delicioase, ci şi extrem de benefice pentru sănătate. Murele conţin vitamine, minerale, fibre şi...

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!