Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului. Cezar Paul-Bădescu și Matei Vișniec

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului. Cezar Paul-Bădescu și Matei Vișniec

Articol editat de cristina.rusu, 7 octombrie 2018, 06:00 / actualizat: 7 octombrie 2018, 8:49

Cezar Paul-Bădescu este unul dintre scriitorii români, așa cum afirma într-un interviu, care a ales să aducă realitatea în literatură ori să facă literatură din realitate cu ajutorul jocului, al umorului, al ironiei și al autoironiei.

În romanul său, Tinerețile lui Daniel Abagiu, decupând fragmente de realitate, se întoarce în perioada comunismului și retrăiește experiențele de maturizare ale eroului său. Umorul este cel ce distruge clișee, inclusiv cele literare, efectul fiind obținut și prin strategiile de antistil și prin refuzul prețiozității. Doar fragmente aparent întâmplătoare, care, însă, respiră natural și omenește.

În planul experiențelor inițiale, umorul domolește cruzimea sincerității cu care sunt înșirate toate complexele și experiențele străbătute de copil sau de tânărul care uneori poartă chiar numele autorului. Jocul cu literatura devine parte a jocului mai mare prin care se realizează raportarea la viață. Umorul și ironia hrănesc aici un soi de „impostură” care dezvăluie adevărul, implicând deschidere, libertate.

Asumându-și perspectiva inocentă, a copilului, scriitorul demonstrează o luciditate extremă și detașată, cu atât mai mult cu cât povestirile evocatoare alternează cu paranteze explicative.

Prin infantilismul programat și seninătatea crudă, Cezar Paul-Bădescu obține ca efect distanță și anulare a ridicolului, a penibilului tocmai prin expunerea în lumină a jenantului.

E un joc serios, în cadrul căruia se ironizează voit situații și evenimente, pentru a oferi o conștientizare a acestora, o încărcare cu un alt sens, cu mai multă conștiință, cu atât mai mult cu cât abordarea este una umană. Dar echivocă, spectacolul fleacurilor umane prinse în aceste pagini ridicând mereu semne de întrebare.

Cartea e o surpriză foarte plăcută, nonconformistă şi tonică, ai impresia că dai nas în nas cu autobiografia cea mai sinceră la fiecare pas, lipsită de orice artificiu literar.

Personaje care apar cu numele lor reale, inclusiv un anume Cărtărescu, trăiesc astfel o viaţă de hârtie, care este şi nu este în acelaşi timp a lor. Iar Cezar Paul-Bădescu își ține cu grație echilibrul și face giumbușlucuri pe linia asta subțire dintre realitate și ficțiune, tachinându-și constant cititorii, care se întreabă ce e real și ce nu.

Pasajele memorialistice alternează cu pasaje din textele naratorului, care ar fi trebuit să facă parte dintr-un volum colectiv. Personajul principal al acestor scrieri este Dănuţ Abagiul, cel care, recunoaşte naratorul, seamănă foarte bine cu el însuşi. Întregul volum se construiește pe diferența subtilă dintre narator și Dănuț, numai bună de băgat în ceață cititorii nesiguri.

Titlul „Tinereţile lui Daniel Abagiul” te-ar face să crezi că este vorba despre un destin ieşit din comun, meşter ori comerciant din trecut sau cine ştie, vreun personaj politic de vază. Nici vorbă însă de aşa ceva: tinereţile lui nu sunt decât o adunare de eşecuri în loc de succese răsunătoare, de momente penibile, mai ales în amor, şi de întâmplări în care se regăsesc probabil toţi cei care au crescut în anii ’70 şi ’80: naratorul-Dănuţ se îndrăgosteşte de tovarăşa învăţătoare, de gândul de a fi pionier dar şi de o pionieră blondă în carne şi oase, cu şnur galben, se apucă de fumat în liceu, încearcă toate mărcile posibile, de la Carpaţi la kentane, ascultă muzică rock, cântă el însuşi într-o formaţie şi participă la manifestările cenaclului „Flacăra”.

Cezar Paul-Bădescu nu îl lasă pe Daniel Abagiu să se înece în viață și nici măcar în melancolie afectată. Înfruntată cu gravitate, viaţa e teribilă, trebuie să ştii să te joci cu ea – parcă răsună dincolo de carte. Și parcă suntem cu adevărat oameni mai ales în joc. Un joc contra celorlalţi, contra propriilor noastre slăbiciuni, îndoieli, iluzii. Un joc care îți dă, în schimb, o surprinzătoare senzație a apropierii firești de real.

Înainte de a fi romancier Matei Vișniec este dramaturg și poet. Dar asta nu îl împiedică să rătăcească și în acest carusel literar în care totuși, spune el în prefață, nu se regăsește. Când vine vorba de un omagiu adus lui Kafka, romanul este cea mai bună alegere. Și Matei Vișniec se achită de datoria cu care se simțea împovărat.

Începută în perioada ceaușistă, romanul Domnul K eliberat era un paravan în spatele căruia se desfășura întregul mecanism psihic ce deriva dintr-un asemenea act (eliberarea) într-un stat comunist. De fapt, Matei Vișniec, întocmai ca și în poezii și în piesele de teatru, vorbește despre o împietrire a personajelor și a acțiunilor lor într-un univers de piatră.

Eliberarea este doar ieșirea dintr-o cușcă mai mică și intrarea în alta mai mare, căutându-se în același timp implantarea unui absurd firesc pe care personajul principal îl poate doar observa, dar nu și contracara, participând fără voia lui la derularea acțiunii. Nici măcar o evadare nu zdruncină construcția în care se trezește liber într-o bună dimineață.

Locul acțiunii este cel preferat lui Matei Vișniec: un oraș gri, cu oameni care trăiesc la limita realului cu visarea, oameni care refuză să mai lupte, care nu sunt conștienți de împrejurul în care trăiesc, dând mereu senzația de trăire inconștientă. Nu există luptă interioară sau o coerență în acțiuni. Comportamentele încetățenite în literatură, cum ar fi: răutatea, gelozia, descumpănirea, visarea, iubirea sunt înlocuite cu: relativitatea cuvintelor, dubla personalitate, fobia față de sistem, fuga de autoanaliză, evitarea contactului vizual, manifestări compulsive.
Totul este o metaforă tăioasă, de la celula cu numărul 50 până la mama ce vorbește familiar cu gardianul, totul este o metaforă orchestrată perfect de o mână doar presupusă, nu denumită, o metaforă care contribuie la reluarea ideii că totul este un vis stresant, aproape un coșmar. Fiecare personaj are regulile lui în capitolele în care apare, domnul K este cel care intră în contact direct cu ele, fără să se redea nicio întâlnire a lor fără ca el să nu fie de față.

Decorul este fie imobil sau activ până la epuizare, oglindind permanent stările de conștientizare la care a ajuns proaspătul eliberat. Anumite personaje nu sunt redate, dar prezența lor este simțită din plin, autorul mizând pe forța ascunsă a maselor.
Romanul vorbește despre epuizarea umanului, despre calapoadele moarte ale unei societăți ce se chinuie să pară vie, normală, ascunzând în permanență defectele și handicapurile, singurul rezultat al acestor manifestări fiind o senzație de sanatoriu. Lucrurile par a fi într-o continuă deteriorare iar scopul lor de utilizare deviat de mult. Oamenii nu caută nimic, nu cer nimic, nicio revoltă interioară menită să dinamiteze acțiunea nu se întâmplă, deși despre aceste manifestări se vorbește că s-au întâmplat în trecut sau, că urmează să răbufnească din moment în altul. Oamenii nu par resemnați, par mai degrabă că au uitat ceva.

Eliberarea domnului K vorbește despre permanența sistemului comunist, despre amprentele lăsate de acest sistem în oameni, lucruri și timpuri. Tema idilică a unui trecut îndepărtat devine singura salvare  de care personajele cărții se leagă mai mult sau mai puțin conștient.

 

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete
Ce mai citim? duminică, 4 februarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete

Mă bucur tare mult să revin la Radio Cluj cu încă o recomandare n’autor. Mi-am propus ca astăzi să vă povestesc puțin despre un titlu...

Ce mai citim: Recomandarea editorului: Omulețul din perete
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 28 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Nu te găsesc pe nicăieri, publicată în 2021 la Editura Publica e cartea autobiografică a autoarei Laura Ionescu, care și-a descoperit pasiunea...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim? duminică, 21 ianuarie 2024, 06:00

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului

”Tăcerea zeilor”, de Yahia Belaskri, Casa Cărții de Știință, 2023, traducere din limba franceză și note de Alexandra Ionel Născut la...

Ce mai citim. Recomandarea traducătorului
Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 14 ianuarie 2024, 00:00

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare

Am vizitat pentru prima dată Serbia și Bosnia în vara anului 2021 și întrebarea care mi s-a învârtit prin minte multă vreme a fost legată de...

Ce mai citim: Un roman despre identitate, apartenență și adaptare
Ce mai citim? duminică, 24 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]

”Maniunea”, Narine Abgarian, editura Frontiera, 2023, traducere în limba română de Anca Irina Ionescu Când am aflat că Editura Frontiera a...

Ce mai citim: Recomandarea librarului [AUDIO]
Ce mai citim? duminică, 17 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Romanul lui Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face, apărut la editura Humanitas, în anul 2022, este o carte despre erorile,...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 10 decembrie 2023, 06:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”

Vă recomand astăzi o carte publicată recent în colecția n’autor ficțiune, ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”, cel de-al...

Ce mai citim: Recomandarea editorului – ”Toată dragostea dintr-o fotografie arsă”
Ce mai citim? duminică, 3 decembrie 2023, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]

A apărut în această toamnă la editura Casa Cărții de Știință traducerea romanului câștigător al premiului Celor Cinci Continente ale...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului – ”Dă noaptea deoparte” [AUDIO]