Bizara epidemie de dans din vara anului 1518
Articol editat de cristina.rusu, 20 iulie 2018, 06:00 / actualizat: 20 iulie 2018, 8:57
Cu cinci secole în urmă, la Strasbourg a avut loc cel mai îndelungat delir din lume – o „ciumă” a dansului care a durat aproape trei luni şi s-a dovedit fatală pentru unii.
A pornit de la câţiva oameni care au început să danseze sub soarele arzător al verii. Cu braţele fluturând, cu trupurile mlădiindu-se şi hainele pline de transpiraţie, au dansat toată noaptea şi au continuat a doua zi. Cu rare pauze pentru a mânca sau a bea ceva şi aparent uitând de oboseala tot mai mare şi de tălpile care îi usturau, au continuat să danseze zile în şir.
Până să intervină autorităţile, frenezia dansului cuprinsese sute de oameni. Ei au continuat să danseze până când, spre groaza mulţimilor de gură-cască veniţi să asiste, unii din protagonişti s-au prăbuşit şi au murit pe loc.
Potrivit unei relatări din anii 1530 a cunoscutului fizician Paracelsus, „ciuma dansului din Strasbourg” a început la mijlocul lunii iunie 1518, când o femeie singuratică a ieşit din casa ei şi s-a mişcat ritmic câteva zile la rând.
În decurs de o săptămână, se adunaseră mai multe zeci de oameni acaparaţi de acelaşi imbold irezistibil. Bogătașii care conduceau oraşul nu au fost amuzaţi. Unul din ei, scriitorul Sebastian Brant şi-a dedicat un capitol din bestsellerul lui moralizator, Ship of Fools, nebuniei dansului.
Neputând înţelege ce se petrecea, autorităţile i-au consultat pe medicii locali care au declarat că dansul este rezultatul „sângelui supraîncins” din creier.
Consilierii au aplicat ceea ce credeau că este un tratament adecvat – mai mult dans! Au dat ordin să se elibereze o piaţă de grâne în aer liber şi au ridicat o scenă în apropiere de un târg de cai. Acolo i-au dus pe dansatorii scoşi din minţi, crezând că dacă vor continua să se mişte în ritm frenetic, ei se vor vindeca în cele din urmă. Autorităţile au angajat chiar şi toboşari şi au plătit „oameni puternici” pentru a-i susţine pe cei care anemiaţi.
Un poem aflat în arhivele urbei explică ce s-a întâmplat apoi:
În nebunia lor, oamenii dansau în continuare până cădeau din picioare şi mulţi au murit.
Consiliul a ajuns la concluzia că făcuse o greşeală. A apreciat că dansatorii căzuseră pradă furiei divine, iar nu unui atac de nebunie. Ca atare, au decis să-i supună unei perioade de penitenţă şi au interzis muzica şi dansul în locuri publice. Dansatorii au fost duşi la un altar închinat Sfântului Vitus, dintr-o grotă din dealurile care domină localitatea din apropiere, Saverne, unde picioarele însângerate le-au fost încălţate cu pantofi roşii şi ei au fost conduşi în jurul unei statuete din lemn a sfântului.
Cronicile spun că în săptămânile care au urmat cei mai mulţi au încetat să se mai mişte nebuneşte, iar epidemia a luat sfârşit. A fost unul din cele mai ciudate cazuri de delir colectiv din istoria lumii.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
