Ascultă Radio România Cluj Live

Ajungem Mari lansează un apel la voluntariat

Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către cei care vor să le dăruiască micuților din centrele de plasament timp și cunoștințe pentru a-i ajuta să ajungă oameni MARI, responsabili și independenți.

Ajungem Mari lansează un apel la voluntariat

Articol editat de , 31 ianuarie 2017, 06:00 / actualizat: 18 iulie 2017, 14:47

Proiectul se desfășoară în București și în alte 25 de județe, printre care și Sibiul, iar voluntarii merg săptămânal în centre de plasament în echipe de câte doi și îi învață pe copii ce îi pasionează prin metode non-formale și multă joacă. Voluntarii pot susține ședințe de pregătire școlară, ateliere creative sau cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică.  Pe lângă cursuri și ateliere, voluntarii îi pot ajuta pe copii să descopere lumea din jur prin ieșiri educative în afara centrelor, la teatru, la film, în vizită la muzee sau în parcuri.

Apelul se adresează tinerilor peste 16 ani și adulților, fără limită superioară de vârstă, persoane responsabile și implicate, spontane și dornice să facă mici minuni pentru copiii din centre. Noi lucrăm în prezent cu 250 de copii şi cu cât suntem mai mulţi pentru ei este mai bine. Suntem 115 voluntari în modulul care o să se sfârşească la începutul lunii martie. Voluntarii nu trebuie să aibă experiență de predare, întrucât viitorii prieteni ai copilașilor vor participa la un training înainte de începerea activităților în centre. (Carmen Bucșa, coordonator pe Sibiu)

Colega noastră de la Radio Antena Sibiului, Cristina Bălău, este deja voluntar în cadrul modulului în curs. Despre experiența ei în cadrul Ajungem Mari și lucrul cu copiii, ne povestește chiar ea.

Să fiu voluntar este un lucru care mă face să simt că aduc fericire cuiva, cu atât mai mult că este vorba de nişte mici copilaşi care nu au pe nimeni pe lume. La început a fost destul de greu, nu mă aşteptam să fiu atât de afectată de tot ce se întâmplă acolo, este vorba de nişte copilaşi care simt că au fost părăsiţi de toată lumea. Fac voluntariat la Centrul de Primiri în regim de Urgenţă, acolo unde copiii ajung într-o stare în care nu mai înţeleg ce se întâmplă cu ei, nu ştiu dacă părinţii se mai întorc după ei, dacă o să rămână acolo. Cei mai mulţi dintre ei se ataşează foarte uşor de voluntari, şi atunci ţie îţi e mult mai greu să îi laşi plângând acolo sau strângându-te în braţe. Sunt destul de nouă, am doar 3 luni la Ajungem Mari, dar intenţionez să rămân cât de mult pot şi cât o să mă ţină ei. (Cristina Bălău, voluntar la Asociaţia Ajungem Mari)

Înscrierea pentru următorul modul se face până pe 10 februarie prin completarea unui formular online. Pentru organizarea trainingurilor, în județe este necesar un număr de minim 30 de înscrieri, așadar doritorii sunt rugați să transmită apelul colegilor și prietenilor.

 

Alexandra Bucuroiu

Ascultă LIVE Radio Antena Sibiului AICI.

Primăvara în credințele populare românești
Diverse duminică, 1 martie 2026, 00:00

Primăvara în credințele populare românești

Primăvara începe, după unii, cu prima lună din martie, după alţii când se sfârşesc zilele babei Dochiei, şi anume la Alexii, 17 martie, şi...

Primăvara în credințele populare românești
Pericolele ascunse din farmacia verde
Diverse sâmbătă, 28 februarie 2026, 12:00

Pericolele ascunse din farmacia verde

Sistemul imunitar al fiecărei persoane este unic, de aceea unele plante medicinale pot provoca reacţii alergice, iar riscurile cresc, dacă...

Pericolele ascunse din farmacia verde
”Aurul” lichid care protejează organismul
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 12:00

”Aurul” lichid care protejează organismul

Uleiul de măsline este cunoscut în multe regiuni ale lumii şi este apreciat nu doar pentru gust, ci şi pentru beneficiile sale pentru sănătate,...

”Aurul” lichid care protejează organismul
Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse vineri, 27 februarie 2026, 00:00

Carte scoasă la licitație la un preț record

O carte Pokémon a fost scoasă la licitație pentru aproape 16,5 milioane de dolari, un preț record.   Influencerul și luptătorul american...

Carte scoasă la licitație la un preț record
Diverse joi, 26 februarie 2026, 12:00

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece

Ridichea albă este o legumă tradiţională în Balcani, extrem de valoroasă din punct de vedere nutritiv. Face parte din familia cruciferelor,...

Ridichea albă, aliatul sănătăţii în sezonul rece
Diverse joi, 26 februarie 2026, 00:00

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte

Secretul longevității este o formulă complexă, care combină cercetarea științifică și stilul de viață.   „În curând, vom...

Inteligența artificială ar putea prezice bolile cu ani înainte
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 18:00

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal

Un pescăruș de mare, lovit de o minge în timpul unui meci de fotbal de amatori din Turcia, a primit resuscitare cardiopulmonară de la unul dintre...

Un pescăruș a fost resuscitat pe terenul de fotbal
Diverse miercuri, 25 februarie 2026, 12:00

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!

Murele nu sunt doar fructe de pădure delicioase, ci şi extrem de benefice pentru sănătate. Murele conţin vitamine, minerale, fibre şi...

Murele, nu doar delicioase, ci extrem de sănătoase!