Ascultă Radio România Cluj Live

Unde trăiesc cei mai curați oameni din lume

Cercetătorii au ţinut să afle care este atitudinea cetăţenilor din diferite state ale lumii faţă de normele de igienă şi sănătate. Oamenii de ştiinţă au fost curioşi să afle în special, cât la sută din populaţia de pe glob face duş sau se spală în cadă.

Unde trăiesc cei mai curați oameni din lume

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 septembrie 2016, 18:00

În urma sondajului, s-a constatat că majoritatea persoanelor chestionate se spală doar în cazul în care simt că miros urât. În acest context, trebuie remarcat faptul că 2% din populaţia de pe glob nu cumpără deloc săpun, deodorante şi pastă de dinţi, potrivit cercetătorilor.

Totodată, cercetătorii au aflat că majoritatea persoanelor chestionate susţin că este important să se spele doar de cel puţin două ori pe săptămână pentru a scăpa de praf, murdărie şi mirosul de transpiraţie. De asemenea, s-a mai constatat că unele produse de igienă sunt dăunătoare sănătăţii, astupă porii, descuamează pielea, declanşează alergii sau dezvoltă pilozitate. Toate acestea duc la scăderea sistemului imunitar, dezvoltarea diverselor bacterii, care duc la apariţia mirosului specific transpiraţiei.

Totodată, oamenii de ştiinţă recunosc că normele de igienă ale corpului şi cele de spălare a părului trebuie să difere şi să fie individuale: în funcţie de vârstă, activitatea desfăşurată zilnic, starea de sănătate, tipul de piele şi chiar regiunea în care locuieşte individul. Cu toate acestea, ei au precizat că este necesar ca zilnic să ne spălăm pe faţă, pe păr, în zonele intime, pe mâini şi pe picioare. Sondajul de opinie mai arată că cei mai atenţi la igienă sunt cetăţenii Letoniei. De exemplu, ei mai susţin că 9% din populaţia Japoniei şi din Taiwan nu au cumpărat niciodată produse de igienă. În schimb, în Letonia 100% dintre respondenţi au susţinut că au achiziţionat aceste produse. Croaţia şi Serbia se numără printre statele care au cei mai curaţi cetăţeni din lume, care folosesc în mod curent produsele de igienă. 2% dintre respondenţii din Lituania şi Estonia au declarat că nu cumpără produse de igienă.

Potrivit cercetătorilor, fiecare a cincea persoană de pe glob nu se spală pe mâini, după ce merge la toaletă, iar 10% au declarat că doar se clătesc cu apă pe degete, în timp ce 40% declară că se spală pe mâini doar timp de 10 secunde. Cel mai prost la capitolul igienă stau bărbaţii, ei folosesc de două ori mai rar săpunul, comparativ cu doamnele. Fiecare a zecea persoană chestionată a susţinut că preferă să evite să călătorească în transportul public, temându-se de microbi.

De asemenea, oamenii chestionaţi au precizat că au fobie faţă de toaletele publice, de mânerele de la uşile toaletelor şi cele de la vasul de toaletă, ceea ce nu-i împiedică însă pe 10% dintre persoanele care îşi desfăşoară activitatea într-un birou să folosească telefonul pentru a intra pe internet atinci când merg la toaletă. 5% dintre cei chestionaţi susţin că citesc ziarele atunci când merg la toaletă, acest obicei creşte riscul de dezvoltare a factorilor patogeni în birouri, relatează MED daily.

 

RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Ce caută femeile la un partener
Diverse miercuri, 23 septembrie 2026, 00:00

Ce caută femeile la un partener

Marea majoritate a femeilor consideră umorul ca fiind cea mai atractivă trăsătură masculină și îl aleg fără ezitare în detrimentul unui...

Ce caută femeile la un partener
75 de pisici într-un mic apartament!
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 14:33

75 de pisici într-un mic apartament!

Activiștii pentru drepturile animalelor au descoperit peste 75 de pisici într-un mic apartament din Paris, a relatat luni, 21 septembrie, presa...

75 de pisici într-un mic apartament!
Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 12:00

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian

Consumul regulat de ceai şi cafea la temperaturi foarte ridicate creşte riscul de cancer esofagian, indică un studiu britanic realizat pe aproape...

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 00:00

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie

Îmbrăcat ca o femeie, purtând o perucă neagră, puțin machiat și sandale albe. În brațe, un copil de nici doi ani, pentru a evita să...

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 15:00

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness

Pilotul bulgar Nikolai Kalaidjiev a stabilit un nou record mondial recunoscut de Guinness, după ce a efectuat 1.021 de decolări şi aterizări pe...

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 12:00

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior

Dermatologii avertizează că arsurile solare severe, în special cele suferite între vârsta de 15 şi 20 de ani, pot creşte semnificativ riscul...

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 00:00

S-a deschis primul magazin al untului

La câteva minute de Turnul Eiffel s-a deschis un magazin dedicat în întregime untului artizanal, unde vizitatorii pot descoperi aproximativ 30 de...

S-a deschis primul magazin al untului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 18:00

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural

Italia a inclus alţi 82 de copaci pe lista celor aflați sub protecția statului. Printre aceștia se numără un tisa milenar cunoscut sub numele...

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural