Ascultă Radio România Cluj Live

Cum gestionăm relațiile toxice de cuplu pentru a nu ajunge la despărțire

De multe ori conștientizăm că trăim într-o relație de cuplu, care mai mult ne face rău decât bine, dar cu toate acestea, alegem să rămânem acolo nefăcând nicio schimbare.

Cum gestionăm relațiile toxice de cuplu pentru a nu ajunge la despărțire
Foto: Cum gestionăm relațiile toxice de cuplu pentru a nu ajunge la despărțire

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 februarie 2016, 10:00

Psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life, consideră că dacă alegem să rămânem într-o astfel de relație, acumulăm în timp multe emoții negative, pe care le ducem cu noi, în toate relațiile: de familie, de serviciu, prietenie, etc. În acest sens, specialistul în terapia de cuplu a identificat anumite situații care ne arată că nu ne aflăm în relații armonioase:

1. Toate acţiunile tale aduc nemulțumire. Indiferent ce faci și ce spui, ti se reproşează că greşeşti, că nu este bine. În același timp, ți se demonstrează că nu ai dreptate, că ești mereu vinovat.
2. Nu-i mai atragi atentia. Nu eşti văzut(ă), apreciat(ă). Dacă alegi să îmbraci ceva minunat, eşti prea gras(ă) sau prea slab(ă). Dacă ai un rezultat bun în carieră sau în alte domenii, nu este atât de important și nu primeşti aprecieri.
3. Este obosit(ă), plictisit(ă) mai tot timpul. Orele trec fără a face ceva constructiv împreună. Din orice motiv, oricât de mic, vă certaţi.
4. Vorbeşte doar despre ea(el). În anumite situații își supraapreciază fizicul, comportamentul, rezultatele obținute. Există și momente când i se pare că are prea multe probleme, că doar ei(lui) îi merg toate pe dos. Nu vede nicio soluţie la orizont, ci doar griji. Dacă-i dai sfaturi, începe să te certe că minimalizezi eşecurile ei(lui).
5. Aşteaptă să fie răsfăţat, protejat de tine. Uită că eşti partenerul de cuplu, nu părintele. Alături de tine, face regresie emoţională în anii copilăriei. Eşti mai mult o mamă/tată decât femeia/bărbatul din viaţa lui/ei.
6. Când socializezi cu sexul opus, este ochi şi urechi. Este prezent(ă) în activitatea ta online, pe telefon, are parola conturilor de Facebook, etc. Cum i se pare ceva în neregulă, deja ies scântei.
7. De fiecare dată când îţi exprimi dorinţa de a ieşi împreună, apare ceva urgent, neprevăzut în viaţa lui(ei) personală.
8. Uită des cele mai mici şi mărunte gesturi de drăgălăşenie. Un film, un ceai, o floare, un răsărit, un apus, o zi importantă din viaţa ta. Momentele petrecute împreună sunt ca între doi colegi sau buni amici.
9. Relaţia intimă a devenit o rutină, o descărcare hormonală, la nevoie, sau un război, în care fiecare deleagă vina pe celălalt, pentru că totul durează 3 minute. Nici sexul nu vă mai ajută. Eşti nemulţumit(ă), mirosul pielii îţi este din ce în ce mai acid, îţi apar bube pe la colţul gurii(câte cuvinte otrăvite i-ai mai spune), rareori mai simţi plăcere, te blochezi tot mai des.
10. Din zi în zi eşti mai nefericit(ă), te simţi singur(ă) în doi, te izolezi de lumea reală, te refugiezi în mâncare, în ţigări, în energizante etc. Agitaţia creşte, reproşezi pentru starea în care sunteţi. Ţi se răspunde că ai o problemă, că totul este ok, că nu există probleme între voi, și că vrei prea mult.
11. Toţi cei din jur văd că eşti în neregulă, tu aştepţi de ceva ani o schimbare. Citeşti, faci sport, aplici tehnici pozitive, mergi la seminarii și, totuşi, eşti singurul care vrea o schimbare.

Ce facem atunci când suntem în relații toxice de cuplu?

Primul răspuns pe care îl dă mintea, ar fi să pleci din acea relație, crede specialistul.

Ce nu vrea mintea să recunoască este că, deși pleci, vei duce acel scenariu toxic într-o viitoare relație dacă nu ai vindecat tensiunea din tine, dacă nu ai vindecat și iertat trecutul personal, afirmă psihoterapeutul Maria Verdi.

Tensiunile din cuplu afectează atât partenerii cât și mediul înconjurător, membrii familiei, mai ales copiii. La o stare prelungită de tensiune, chimia creierului produce excesiv hormonii stresului generatori de endotoxine și de aici apar perturbări organice la nivel digestiv, respirator, circulator, endocrin, sexual etc.

Crește predispoziția către anxietate, scade încrederea în sine și apare depresia. Tot din cauza tensiunilor în cuplu apar și tulburările de nutriție. Mâncăm compulsiv. Tensiunile din cuplu destabilizează și aduc nesiguranță atât adulților cât și copiilor, apar reacții de fugă, apărare, vină, rușine, neputință. Relațiile toxice nu fac decât să distrugă, nicidecum să aducă ceva bun. Când ne aflăm într-o astfel de relație, este necesar să ne spunem “Stop!” și să ne facem o autoevaluare, să stabilim ce procent toxic aducem noi ca partener în cuplu, declară psihoterapeutul Verdi.

În același timp, specialistul spune că la o introspecție ne dăm seama că suntem cotă parte din tensiunea cuplului. Așadar, toate conflictele care apar au în spate un control pe care conștient sau inconștient îl manifestăm:

Celălalt nu face decât să se apere și de aici se complică totul. Trăim cu iluzia că știm ce este potrivit pentru partenerul nostru, că doar noi avem dreptate, că dacă îl schimbăm pe cel de lângă noi, va fi minunat. Nimic mai fals. Când am intrat în acea relație am apreciat și ne-a atras acel partener așa cum era, iar acum îl respingem. Facem proiecții asupra unui potențial ideal și pentru că proiecțiile noastre nu au legătură cu realitatea lui, modelăm partenerul conform așteptărilor noastre, continuă psihoterapeutul.

Nu ne vom putea bucura cu adevărat de relații armonioase decât atunci când vom renunța să le spunem partenerilor cum să trăiască, cum să se manifeste, cum și în cine să se schimbe. Fiecare ființă umană are un anume limbaj al nevoilor, al iubirii, al valorilor personale. Dacă înțelegem acest aspect, începem să fim atenți la cel de lângă noi și facem astfel încât să-i fie bine și lui și nouă. Suntem un cuplu, deci ținem cont de noi. Învățăm să devenim asertivi. Starea de bine a partenerului se propagă înzecit în sufletul celuilalt partener. Atunci când începem să practicăm iertarea cu adevărat, ascultarea, comunicarea sinceră, asertivitatea, iubirea, abia atunci lucrurile se vor schimba. Atunci când înțelegem că suntem diferiți, dar putem construi o relație bazată pe comunicare totală, corp, suflet, minte, spirit, atunci suntem pe calea cea bună în doi. Dacă nu am găsit încă o cale de rezolvare împreună, dar ne dorim vindecarea, terapia de cuplu are suficiente resurse să ne ducă spre relația armonioasă trăită în doi, conchide psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

 

Redacția

Radio Cluj se poate asculta şi online AICI:

 

Ce caută femeile la un partener
Diverse miercuri, 23 septembrie 2026, 00:00

Ce caută femeile la un partener

Marea majoritate a femeilor consideră umorul ca fiind cea mai atractivă trăsătură masculină și îl aleg fără ezitare în detrimentul unui...

Ce caută femeile la un partener
75 de pisici într-un mic apartament!
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 14:33

75 de pisici într-un mic apartament!

Activiștii pentru drepturile animalelor au descoperit peste 75 de pisici într-un mic apartament din Paris, a relatat luni, 21 septembrie, presa...

75 de pisici într-un mic apartament!
Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 12:00

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian

Consumul regulat de ceai şi cafea la temperaturi foarte ridicate creşte riscul de cancer esofagian, indică un studiu britanic realizat pe aproape...

Băuturile foarte fierbinți, asociate cu un risc mai mare de cancer esofagian
Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse marți, 22 septembrie 2026, 00:00

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie

Îmbrăcat ca o femeie, purtând o perucă neagră, puțin machiat și sandale albe. În brațe, un copil de nici doi ani, pentru a evita să...

Un tatuaj i-a trădat deghizarea unui criminal în serie
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 15:00

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness

Pilotul bulgar Nikolai Kalaidjiev a stabilit un nou record mondial recunoscut de Guinness, după ce a efectuat 1.021 de decolări şi aterizări pe...

Peste 1.000 de decolări și aterizări pentru un record Guinness
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 12:00

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior

Dermatologii avertizează că arsurile solare severe, în special cele suferite între vârsta de 15 şi 20 de ani, pot creşte semnificativ riscul...

Atenție la arsurile solare din tinerețe! Pot influenţa riscul de apariţie a cancerului de piele ulterior
Diverse luni, 21 septembrie 2026, 00:00

S-a deschis primul magazin al untului

La câteva minute de Turnul Eiffel s-a deschis un magazin dedicat în întregime untului artizanal, unde vizitatorii pot descoperi aproximativ 30 de...

S-a deschis primul magazin al untului
Diverse duminică, 20 septembrie 2026, 18:00

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural

Italia a inclus alţi 82 de copaci pe lista celor aflați sub protecția statului. Printre aceștia se numără un tisa milenar cunoscut sub numele...

82 de copaci neobișnuiți, incluși în lista patrimoniului natural