„Cântă cucul, bată-l vina”
Meseriaşul care se ocupă de ceasul din Turnul Sfatului, una din principalele atracţii ale Sibiului, vorbeşte despre viaţa de ceasornicar.
Articol editat de , 29 ianuarie 2016, 11:33 / actualizat: 13 iulie 2017, 11:13
Tic tac…tic tac…tic tac…
E 8 jumătate dimineaţa. Albert Andrei, ceasornicar, deschide magazinul cu jumătate de oră mai devreme şi ne întâmpină bucuros. Pe fundalul unui Bună dimineaţa, ceasurile ne urează şi ele în cor acelaşi lucru.
Meseriaşul îşi pregăteşte atent ustensilele pentru o zi lungă de reparaţii şi ne pofteşte să îi adresăm prima întrebare.
Rep: De unde a apărut această pasiune pentru ceasuri?
Albert Andrei: Nu a apărut. A fost o perioadă de şcolarizare de pe vremea anilor ’74. La 14 ani, când am început eu, nu se punea problema de pasiune. Nu aveam de unde să ştiu. După ce am terminat şcoala şi am început să lucrez, am văzut cum merge treaba, abia atunci am descoperit pasiunea. Din 1977, când am terminat şcoala, lucrez în domeniu fără oprire.
Albert Andrei se ocupă de ceasul din Turnul Sfatului, una din emblemele oraşului Sibiu. Povesteşte cu drag despre ceasul care de multe ori îi face nazuri şi e nevoit să urce chiar şi de 10 ori într-o zi să îl repare.
Eu repar şi întreţin ceasul din Turnul Sfatului, un ceas fabricat în 1800. Eu mă ocup de el de vreo 12 ani şi îmi bat capul cu el de câte ori e nevoie. Au fost zile în care am urcat şi de 10 ori într-o zi. Dacă e vorba doar de întreţinere, cam odată pe săptămână urc. Întâi trebuie să verific totul, apoi îl spăl, îl gresez, îl şterg de praf şi îl reung.
Despre meseria sa, ceasornicarul spune că e una împlinitoare. Nu crede că s-ar plictisi vreodată de ceea ce face şi nici nu s-a gândit să facă altceva.
Nu m-am plictisit niciodată şi nici nu am vrut să renunţ. Ce motiv aş avea să renunţ? Să mă angajez la cineva şi să îmi dea 1500-2000 de lei pe lună? Este o meserie profitabilă, pot să îmi întreţin familia şi să plătesc şi toate taxele şi alte dări la stat.
Continuă să povestească despre feluritele tipuri de ceasuri şi despre cât de mult diferă problemele cu care clienţii vin la el.
Toate ceasurile sunt dificile în felul lor. Momentul în care desfaci capacul unui ceas e una, iar momentul în care efectiv îl demontezi complet e cu totul altceva.
Există ceasuri pe baterie, mecanice şi pendulă – categoriile mari. Apoi vorbim de sisteme de funcţionare diferite la cele pe baterie, cele mecanice la fel, cele de perete sunt şi ele diferite.
Se pare că şi ceasurile cu cuc mai ajung uneori în mâinile meseriaşului. El mărturiseşte însă că oamenii nu mai prea folosesc acest tip de ceas pentru a verifica timpul, ci mai mult de decor.
Nu le mai folosesc oamenii ca obiecte de strictă necesitate. De multe ori le folosesc pentru aspect, îşi amintesc de părinţi, de fraţi sau aşa. Dar de folosit în mod special nu se pune problema. Iar de tineri nici nu mai vorbesc. Ei nu au treabă cu ceasurile vechi. Sunt mai mult cu telefoane şi tablete.
La ora 9 fix, primii clienţi încep deja să apară. Ceasornicarul îi întâmpină cu aceeaşi bună dispoziţie. Ştie exact pentru ce au venit cei doi şi începe să le explice cu răbdare care a fost problema ceasului şi cum l-a reparat.
Cristina Bălău
Puteţi să ascultaţi Radio Antena Sibiului online AICI.
