„Ultima necunoscută”- Papua Noua Guinee
Papua Noua Guinee, e supranumită „Ultima necunoscută”. Teritoriile sale sunt printre cele mai puţin explorate de pe glob, iar triburile, până nu demult canibale, îşi păstrează tradiţia şi nu se lasă influenţate de civilizaţia occidentală.
Triburi si canibalism
Articol editat de cristina.rusu, 26 noiembrie 2014, 06:00
Triburi si canibalism
Evoluţia s-a oprit, la un moment dat, în Papua Noua Guinee. Teritoriile sunt locuite de zeci de mii de ani şi totuşi, în secolul al XVI-lea, când au sosit europenii, localnicii continuau să trăiască într-o „Epocă a Pietrei”, folosind numai unelte din os, lemn şi piatră. Băştinaşii, care au învăţat să folosească fierul abia în urmă cu câteva sute de ani, se străduiesc acum să treacă în era IT.
De-a lungul râului Sepik, vegheat de ţânţari de mărimea unui ou de găină, localnicii trăiesc aproape ca acum o mie de ani, pictându-şi feţele, purtând costume tribale care le acoperă doar anumite părţi ale corpului, vânând crocodili cu arcul şi săgeata şi cultivând legume.
Existenţa triburilor gravitează în jurul aşa-numitelor „haus tambaran” (case ale spiritului), clădiri sacre care mai găzduiesc şi astăzi ceremonii, în special iniţiatice. Uşile acestor contrucţii sunt vegheate de cranii umane sau de măşti fioroase şi nu oricine se bucură de privilegiul de a păşi înăuntru. Interiorul caselor spiritului, e decorat cu cranii, tobe „garamut”, sculpturi, picturi şi alte obiecte de cult. Cea mai cunoscută „Haus tambaran” este în localitatea Kanganaman.
Hotărârile legate de canibalism se luau tot în casele spiritului. Pentru papuaşi, devorarea oamenilor era un act ritualic, o modalitate de protecţie împotriva spiritului unui duşman ucis în luptă. Cel mai des, capul inamicului nu era mâncat. Membrii tribului îl pictau şi îl aşezau deasupra intrării în „Haus tambaran”, ca simbol al curajului. În zilele noastre, papuaşii care trăiesc pe malurile râului Sepik au renunţat la canibalism, dar mai există credinţe în spirite şi superstiţii.
Sacrificiu în numele crocodilului
Pentru unele triburi papuaşe, lumea ar fi început datorită migraţiei crocodililor străbuni. În timpul ceremoniilor iniţiatice, care celebrează întoarcerea acestor reptile, băieţii tineri fac tranziţia spre viaţa adultă. Pielea lor de pe piept, spate şi şezut este crestată în multe locuri, pentru a imita cicatricile apărute în urma unei muşcături de crocodil. Tradiţia spune că în timpul ritualului, ţinut cu scopul de a le testa participanţilor puterea fizică şi disciplina interioară, neiniţiaţii sunt înghiţiti de reptilă, şi renasc apoi în oameni-crocodil. În Papua Noua Guinee crocodilii de apă sărată, ajung adesea să măsoare 8 m lungime, în condiţiile în care, în celelalte regiuni ale globului exemplarele de peste 6 metri sunt o raritate.
Nave din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial
Fundul mărilor e plin de epave, precum Barbarian II, nava scufundată în timpul celui de-al doilea Război Mondial, bombardierul Blackjack sau cargoul olandez Jacob. Aproape toate acestea sunt intacte, deci practicanţii de scuba diving pot vedea armele şi încărcătura cu care au fost dotate. Numai în apele din jurul localităţii Rabaul a insulei papuaşe New Britain, sunt în jur de 100 de epave.
Regiunea Highland, a cărei jumătate de sud a fost descrisă de primii vizitatori drept „Ţara papuaşă a minunilor” e printre cele mai puţin explorate ale globului. Pădurile tropicale dese acoperă mai bine de jumătate din suprafaţa insulei, urcând pe culmile muntoase chiar până la 3.000 m. Ţara e inclusă în „Cercul de foc al Pacificului”, aşa că erupţiile vulcanice sunt frecvente, la fel şi cutremurele, însoţite uneori de tsunami.
Clima în Papua Noua Guinee
Ţara are un climat tropical musonic, iar temperaturile şi umiditatea variază mult de la o regiune la alta. Din decembrie până în martie e perioada ploioasă, iar din iunie până în septembrie cea secetoasă. Pentru lunile aprilie, mai, octombrie si noiembrie e riscant să faci un pronostic. Dacă tot faci o călătorie de o asemenea anvergură, te sfătuim să o planifici în perioada iunie-septembrie.
Ştiaţi că…
Insula Noua Guinee a fost, probabil, prima dată vizitată de europeni în 1526 – 1527. Exploratorul portughez Jorge de Meneses a numit-o atunci Ilhas dos Papuas, făcând referire la părul buclat al localnicilor.
În Papua Noua Guinee se vorbesc 820 de limbi indigene, adică peste 10% din numărul total al limbilor de pe Terra.
Încă de la vârsta de 5 ani papuaşii mestecă fructul palmierului Betel pentru a-şi colora dinţii şi limba în roşu. Medicii spun însă că din cauza acestui obicei numărul cazurilor de cancer bucal este ridicat.
Sursa: Travelling
