Ascultă Radio România Cluj Live

Cât de pregătite sunt instituțiile și localurile în fața riscului de incendiu?

Zece ani după Colectiv: controale, sancțiuni și realități incomode despre siguranța la incendiu în Cluj.

Cât de pregătite sunt instituțiile și localurile în fața riscului de incendiu?

Articol editat de cristina.rusu, 5 noiembrie 2025, 12:35

La zece ani de la tragedia din clubul Colectiv, subiectul siguranței la incendiu rămâne de o actualitate dureroasă.

 

În Cluj, inspectorii pentru situații de urgență desfășoară anual aproape o mie de controale, însă numărul neregulilor descoperite arată că responsabilitatea în teren este încă departe de a fi uniformă.

Răspunsul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj la întrebările transmise de Radio Cluj conturează modul în care sunt monitorizate instituțiile și localurile unde pot apărea situații de risc.

 

Cum se fac verificările?

 

“La nivelul unității noastre există o evidență a obiectivelor din județul Cluj, care este actualizată permanent, pentru o cunoaștere cât mai atentă a zonei de competență, în raport cu realitatea din teren. Controalele de prevenire a situațiilor de urgență sunt planificate și prioritizate după cum urmează:

– Obiective care funcționează fără deținerea autorizației de securitate la incendiu.

– Construcții înalte și foarte înalte, respectiv clădiri cu săli aglomerate.

– Obiective la care, cu prilejul controalelor anterioare, s-au depistat deficiențe grave.

– Unități de învățământ, turism, alimentație publică etc.

În continuare, selectarea și stabilirea obiectivelor pentru control din categoriile menționate anterior va ține seama și de intervalul de timp scurs de la efectuarea ultimului control, având prioritate cele care nu au mai fost controlate în ultimii doi ani.”

 

Cluburile și sălile de evenimente: controale mai ales inopinate

 

“Cluburile, restaurantele, barurile, discotecile și sălile de evenimente, precum și toate obiectivele la care se înregistrează afluență mare de public se controlează preponderent inopinat, premergător și/sau pe durata activităților cu public numeros. Aceste controale inopinate sunt planificate periodic.”

 

Câte locații sunt, de fapt, autorizate?

 

“Situația din punctul de vedere al autorizării obiectivelor din județul Cluj se află într-o continuă dinamică. O listă actualizată până la data de 01.10.2025, care cuprinde evidența autorizațiilor la securitate la incendiu, poate fi consultată pe site-ul nostru, accesând următorul link:, AICI:

De evidențiat faptul că lista amintită este actualizată periodic.

Pe de altă parte, celelalte construcții/amenajări care nu se regăsesc în evidențele instituției noastre se pot afla într-una dintre următoarele situații:

– Construcțiile/amenajările pot fi autorizate anterior anului 2005;

– Construcțiile/amenajările se pot afla în procesul de autorizare la momentul actual;

– Până la această dată nu s-a solicitat autorizația de securitate la incendiu;

– Construcțiile/amenajările nu se încadrează în prevederile legale în vigoare sau nu s-au încadrat în prevederile legale în vigoare la momentul începerii procedurii de autorizare a lucrărilor de construcții și/sau a punerii în funcțiune.”

 

Cazul Casei de Cultură a Studenților: cum e posibil să funcționeze fără autorizație?

 

Conform unor relatări recente, Casa de Cultură a Studenților din Cluj funcționează în momentul de față cu un afiș care semnalează lipsa autorizațiilor necesare. Care sunt de fapt regulile privind obligativitatea autorizației și în ce condiții instituțiile pot organiza evenimente chiar și fără aceasta?

“Până la obţinerea autorizaţiei, beneficiarii investițiilor care vizează construcții publice au obligația să realizeze și să amplaseze panouri de înștiințare în dreptul intrărilor în spațiile respective, cu următorul conținut, tipărit cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roșie, pe fundal alb: «Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu”.

Obiectivul amintit se află în evidențele instituției noastre, iar cu ocazia ultimelor controale efectuate, inspectorii de prevenire au aplicat sancțiuni contravenționale pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.

”Administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are obligaţia să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu prevăzute de lege şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora. Până în acest moment, nu au fost depuse documente la nivelul instituției noastre pentru autorizarea obiectivului amintit.”

 

Cele mai frecvente nereguli descoperite în Cluj

 

“În timpul controalelor efectuate de către inspectorii de prevenire, printre cele mai frecvente deficiențe identificate amintim următoarele:

– Exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, precum și diferitele improvizații electrice;

– Neefectuarea la timp a verificărilor specifice pentru instalațiile cu rol de securitate la incendiu;

– Depozitarea diferitelor materiale în locuri care ar putea împiedica evacuarea persoanelor și a bunurilor, precum și accesul personalului de intervenție.”

 

Bilanțul anului 2024 în Cluj

 

“Pe parcursul anului 2024, specialiștii noștri au efectuat 992 de controale de prevenire, în urma cărora au fost aplicate 3.759 de sancțiuni, constând în avertismente și amenzi contravenționale în valoare de 5.386.099 de lei.”

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.

Clujenii pot preda gratuit anvelopele uzate
De prin Cluj marți, 3 noiembrie 2026, 12:01

Clujenii pot preda gratuit anvelopele uzate

Șoferii care își schimbă anvelopele pentru sezonul rece le pot preda gratuit pe cele vechi sau uzate la Centrul de Colectare prin Aport Voluntar...

Clujenii pot preda gratuit anvelopele uzate
Investiții pentru fluidizarea traficului în Borhanci
De prin Cluj marți, 3 noiembrie 2026, 11:36

Investiții pentru fluidizarea traficului în Borhanci

Au fost demarate lucrările la drumurile de legătură din cartierul clujean Borhanci.   În prima etapă, va fi amenajat un sens giratoriu la...

Investiții pentru fluidizarea traficului în Borhanci
Metroul clujean merge mai departe! Când vor fi gata primii kilometri ai liniei
De prin Cluj luni, 2 noiembrie 2026, 12:55

Metroul clujean merge mai departe! Când vor fi gata primii kilometri ai liniei

Proiectul metroului din Cluj-Napoca are asigurată finanțare prin Programul de Transport și primii 8,8 kilometri ai liniei trebuie terminați...

Metroul clujean merge mai departe! Când vor fi gata primii kilometri ai liniei
Investițiile Clujului, executate în proporție de 30,5% după nouă luni
De prin Cluj vineri, 30 octombrie 2026, 13:31

Investițiile Clujului, executate în proporție de 30,5% după nouă luni

O şedinţă extraordinară a Consiliului Local a avut loc vineri, 30 octombrie, privind felul în care Primăria Cluj-Napoca a gestionat până acum...

Investițiile Clujului, executate în proporție de 30,5% după nouă luni
De prin Cluj vineri, 30 octombrie 2026, 10:41

BT Arena pregătește un an spectaculos: concerte cu artiști internaționali în 2027

Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca se pregătește de cel mai important eveniment sportiv al anului 2026: Campionatul European de Handbal...

BT Arena pregătește un an spectaculos: concerte cu artiști internaționali în 2027
De prin Cluj joi, 29 octombrie 2026, 15:09

Der Flohmarkt ajunge în cartiere! Peste 60 de vendori și activități pentru toate vârstele

Der Flohmarkt schimbă centrul Clujului pe cartiere și ajunge în Grigorescu pe 31 octombrie, respectiv în Mănăștur pe 7 noiembrie.   Cu...

Der Flohmarkt ajunge în cartiere! Peste 60 de vendori și activități pentru toate vârstele
De prin Cluj joi, 29 octombrie 2026, 10:24

UPDATE | Avarie majoră la rețeaua de apă

UPDATE: ora 11.00   Compania de Apă Someș S.A. intervine la această oră pentru remedierea unei avarii majore la conducta de transport al...

UPDATE | Avarie majoră la rețeaua de apă
De prin Cluj miercuri, 28 octombrie 2026, 16:10

Mai puține companii și locuri de muncă la Târgul de Cariere din Cluj | AUDIO

Târgul de Cariere a revenit la Cluj-Napoca, în 28 și 29 octombrie, la BT Arena, cu peste 20 de companii participante și câteva sute de...

Mai puține companii și locuri de muncă la Târgul de Cariere din Cluj | AUDIO