Investițiile Clujului, executate în proporție de 30,5% după nouă luni
Primăria spune că lucrările avansează înaintea plăților.
Articol editat de cristina.rusu, 30 octombrie 2026, 13:31
O şedinţă extraordinară a Consiliului Local a avut loc vineri, 30 octombrie, privind felul în care Primăria Cluj-Napoca a gestionat până acum bugetul pe anul 2026.
Spiritele s-au încins, în contextul în care bugetul uriaş cu care primăria s-a fălit la începutul anului nu se reflectă şi în valoarea lucrărilor finanţate.
Execuția bugetară a municipiului Cluj-Napoca la 30 septembrie a fost aprobată de Consiliul Local cu 19 voturi pentru, unul împotrivă și șase abțineri. În timpul dezbaterii, consilierul USR Paul Robert Helmer a criticat ritmul cheltuielilor pentru investiții, în timp ce viceprimarul Dan Tarcea a susținut că stadiul lucrărilor poate fi mai avansat decât cel al plăților.
Bugetul general al municipiului pentru 2026 a fost aprobat la 4,26 miliarde de lei. La nouă luni, plățile pentru investiții ajunseseră la 30,5% din prevederile bugetare. Potrivit documentului de execuție, cheltuielile de dezvoltare plătite până la 30 septembrie au fost de aproximativ 701,5 milioane de lei, dintr-un buget de 2,297 miliarde.
„Clujul nu are o problemă de bani, are o problemă de execuție”, a spus consilierul Paul Helmer. El a menționat că în Trezorerie se aflau 683 de milioane de lei, cu aproximativ 200 de milioane mai mult decât cu trei luni înainte, și a estimat că suma ar putea contribui la un nou excedent bugetar la finalul anului.
Consilierul a mai afirmat că în trimestrul al treilea s-au plătit 155,8 milioane de lei pentru investiții, cu 43% sub media primelor două trimestre. El a invocat execuții reduse la energia termică și la activele nefinanciare și faptul că nu intraseră fonduri din Fondul pentru modernizare, deși erau estimate aproape 195 de milioane de lei.
Helmer a cerut ca, la următoarea ședință, Primăria să prezinte o rectificare bugetară și să justifice fiecare linie cu execuție sub 10%, inclusiv în privința realismului sumelor prevăzute pentru atragere și cheltuire.
Viceprimarul Dan Tarcea a explicat că estimările bugetare pot fi afectate de contestațiile la licitații și de întârzierile instituțiilor care le soluționează. El a susținut și că unele lucrări sunt mai avansate decât situațiile de plată: constructorii execută lucrările, apoi depun documentele pentru decontare. „De aceea, vom vedea mereu o diferență între stadiul lucrărilor și cel al plăților”, a spus Tarcea.
În dezbatere, un consilier a arătat că deficitul sau excedentul bugetar se stabilesc la închiderea exercițiului și că execuția la nouă luni trebuie privită în acest context.
Dan Tarcea a precizat că la următoarea rectificare bugetară va exista o evaluare a execuției estimate la finalul anului.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.