Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Poemele de luni: Letiția Ilea

Poemele de luni: Letiția Ilea

Invitata de astăzi este inclusă în antologia Poeţi clujeni contemporani în anul 1997.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 7 iulie 2025, 11:32

“Nu ştiu alţii cum sunt… dar pentru mine, da, poezia e o modalitate de a depăşi, de a înfrunta durerea, momentele dificile. Puse pe hârtie, formulate, cumva, ele îşi pierd puterea negativă pe care o exercită asupra mea”, ne dezvăluie detalii prețioase despre potențialul catartic al poeziei, poeta, traducătoarea, publicista Letiția Ilea născută la 3 iulie 1967 în Cluj-Napoca.

Este absolventă a Facultății de Filologie a UBB Cluj-Napoca, secţia franceză-română din 1989.

Debutul literar are loc cu poezii în revista Steaua în 1984.

În prezent, predă franceza la Departamentul de Limbi Moderne și Comunicare în Afaceri al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Publică mai multe volume de poezie: Eufemisme, versuri, Chiar viaţa, O persoană serioasă, est-cris, terrasses, blues pentru cai verzi, Un singur poem,Mi s-a părut c-am fost , O persoană serioasă.

Este o fină traducătoare a operei franceze și are la activ numeroase traduceri atât în volum cât și în diverse periodice.

Este inclusă în antologia Poeţi clujeni contemporani în anul 1997.

Primește mai multe premii importante de-a lungul carierei: Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor pentru volumul Eufemisme în 1999, Premiul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor pentru traducerea volumului Exegeza locurilor comune în 2006, Premiul Internaţional de Poezie „Jean Malrieu”, Franța în 2007, Premiul pentru poezie la Festivalul Lucian Blaga, Ediţia 2007, Premiul „Henri Jacquier” al Filialei Cluj a USR în 2008.

“…printre pereţii discursului, chiar bine conturaţi în limpezime, bântuie tristeţea şi amărăciunea unui veşnic inadaptat. Poemele îţi lasă sentimentul de strigăt mut, poezia părând a fi o nobilă terapeutică a dezamăgitului”, dă seamă Ion Mureşan despre nuanțele poetice ale Letiției Ilea, iar Iulian Boldea surprinde natura lirică prin plonjarea în miezul scriiturii:
Două resorturi par să nutrească dinamica viziunilor lirice ale autoarei: pe de-o parte, avem de-a face cu un impuls anamnetic, prin care eul caută să reconstituie contururile unui trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat, iar, pe de altă parte, e vorba de o încercare de a restabili imaginea unui univers multiform, dar precar ca semnificaţie, în care eul liric nu izbuteşte să se integreze.

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

“Nu ştiu cum ar trebui să fie poetul, pot să spun doar că eu mă conduc mai mult după sentimente, după senzaţii, şi abia în faza finală, de cizelare, intervin luciditatea, meşteşugul…
subsemnata letiţia ilea
de profesiune incertă
studii corespunzătoare
tricotez
armuri din pânză de păianjen
numai cu comandă fermă.” iar noi, spectatorii, observăm ceea ce Ion Pop afirmă despre metoda aleasă de către poetă “o scriitură francă, de acută autenticitate a stărilor”

dacă n-ai fi scris

dacă n-ai fi scris
în viața ta niciun poem
nu ai fi străbătut noaptea
de la un capăt la altul
nu ai veghea acum inutil
ca un far părăsit
peste un ocean cu deșeuri petroliere
dacă n-ai fi scris
în viața ta niciun poem
nu ai fi confundat niciodată
stânga cu dreapta
înfrângerea cu victoria
coșmarul cu extazul
poate acum ai fi scris
programe de calculator
sau ai fi cultivat zmeură
și relații sociale
dacă n-ai fi scris
în viața ta niciun poem
ai fi văzut și tu
doar jumătatea plină a paharului
ai fi avut și tu
planuri cincinale decenale
ai fi avut nenumărate împliniri prozaice
ai fi realizat o mulțime de target-uri
fiecare clipă ți-ar fi fost bine umplută
iar seara ai fi adormit cu ușurință
după somnul fără vise
ai fi luat-o de la capăt zâmbind
ușor tâmp
la ce bun însă acest gând
acum când ai trecut de jumătatea drumului
te smulgi din reveria dulce-amară
și chiar nu mai ai ce face

recviem

tristețea ei era o jucărie din copilărie
pe care o arăta mereu musafirilor
împreună cu diplomele de premiantă
două codițe de păr șaten sută la sută natural
și colecția de capace de bere
îndreptate cu cărămida.
tristețea ei era o rochie demodată
pe care nu se îndura să o arunce
știind că moda e ciclică.
o purta semeț pe aleile parcului central
ignorând superior
șușotelile amuzate.
acasă rochia devenea halat
șorț de bucătărie pijama
se confunda cu propria-i piele.
prietenii o îndemnau să se desprindă
să îngroape trecutul pentru totdeauna
să gândească bineînțeles pozitiv
dar ea se făcea tot mai mică
încăpea acum în același sertar cu jucăria
într-un buzunar al rochiei
într-o lacrimă violetă
în cinstea bunelor lor intenții.