Prima pagină » Diverse » Cel mai morbid tratament, creat de o eroare de traducere
Cel mai morbid tratament, creat de o eroare de traducere
Mumia era un leac persan: un fel de bitum natural, care se folosea pentru diverse afecţiuni, de la tuse şi până la boli de piele. De acest bitum se foloseau şi grecii, care îl cunoşteau sub numele de pissasphaltus. Problema a apărut prin secolul 12, când sensul cuvântului a început să se schimbe: cei care au tradus lucrările medicale din latină în arabă foloseau cuvântul mumie pentru a desemna materialele utilizate în conservarea morţilor, dar şi substanţele rezultate din acest proces de conservare. Aşadar acelaşi cuvânt circula cu două sensuri diferite, ceea ce mulţi nu ştiau. Aşa s-a ajuns la ideea că substanţa asemănătoare gudronului, obţinută din mumiile egiptene, ar putea să aibă efecte terapeutice.
Oamenii au folosit tot felul de ciudăţenii ca tratament medical de-a lungul timpului. Ajunge să vă spun că, dacă citiţi cartea Leacuri stranii de Nathan Belofsky, vă puneţi mâinile-n cap. Dar la capitolul tratamente bizare puţine lucruri întrec praful de mumii, un leac care a apărut ca urmare a unei erori de traducere.
Mumia era un leac persan: un fel de bitum natural, care se folosea pentru diverse afecţiuni, de la tuse şi până la boli de piele. De acest bitum se foloseau şi grecii, care îl cunoşteau sub numele de pissasphaltus. Problema a apărut prin secolul 12, când sensul cuvântului a început să se schimbe: cei care au tradus lucrările medicale din latină în arabă foloseau cuvântul mumie pentru a desemna materialele utilizate în conservarea morţilor, dar şi substanţele rezultate din acest proces de conservare. Aşadar acelaşi cuvânt circula cu două sensuri diferite, ceea ce mulţi nu ştiau. Aşa s-a ajuns la ideea că substanţa asemănătoare gudronului, obţinută din mumiile egiptene, ar putea să aibă efecte terapeutice.
Inventivitatea umană nu cunoaşte limite: mumiile reale nu se găseau chiar pe toate drumurile, aşa că farmaciştii au trişat: vindeau tocătură de oase şi de carne uscată pe post de praf de mumie. Orice farmacist mai ca lumea avea în stoc praf de mumie, ceea ce a creat în Egipt business-uri specializate pe săpături ilegale. Există în acest sens o sentinţă din 1424: un comerciant a fost tras la răspundere pentru că avea în depozit mai multe corpuri mumificate.
Prin secolul 16, medicii şi oamenii de ştiinţă au atras atenţia asupra ineficienţei ca tratament a prafului de mumie. Substanţa şi-a găsit însă utilizare într-un alt domeniu: ca vopsea! Pictorii britanici au folosit pigmentul maroniu până prin anii 1960, când lipsa de materie primă a obligat ultimul producător să-şi caute alte surse, mai puţin morbide, de aprovizionare.
Andrea Nagy
Foto: Miguel Á. Padriñán/Pexels
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
